Serverul oficial PHP Git a fost spart – Cronica de Tehnologie

1. Serverul oficial PHP Git a fost spart, atacatorii introducând două backdoor-uri în codul sursă, pe care le-au deghizat ca update-uri de corectură și le-au semnat în numele unor programatori cunoscuți. Modificările, care facilitau execuția de la distanță, au fost eliminate după câteva ore. (Bleeping Computer)

2. Hackerii ruși, aflați în spatele atacului SolarWinds, au obținut acces la email-urile unor oficiali de la vârful Departamentului de Securitate Națională al administrației anterioare, instituție care ar fi trebuit să apere SUA și de astfel de atacuri. Purtătorul de cuvânt al DHS spune că nu mai există indicii care arate că rețeaua ar fi compromisă la acest moment. (AP)

3. GPT-3, generatorul de texte bazat pe învățare mecanică al OpenAI, este folosit în prezent pentru a produce 4,5 miliarde de cuvinte pe zi. Acesta a fost integrat, până acum, în peste 300 de aplicații. (The Verge)

4. Boston Dynamics a prezentat un nou tip de robot, care vizează depozitele de mărfuri. Stretch, care are o bază pătrată pe roți și un foarte lung și mobil braț, poate să mute până la 800 de cutii pe oră. Brațul robotic suportă până la 23 de kilograme. (The Verge)

5. Unele din serviciile care au crescut masiv pe fondul pandemiei au început deja să intre pe o pantă descendentă, precum Zoom, care a atins vârful de utilizatori în septembrie anul trecut. Altele, precum DocuSign, DoorDash și Instacart, TikTok, YouTube și Snapchat, se mențin sau chiar continuă să crească. (Bloomberg)

6. Visa devine primul mare operator de plăți care acceptă stablecoin-ul USD Coin (bazat pe dolarul american). Acesta poate fi folosit acum în cadrul unui program pilot lansat în colaborare cu Crypto.com, o extindere fiind programată pentru a doua parte a acestui an. (Reuters)

7. Xiaomi a lansat Mi 11 Ultra (€1.200), un flagship care reușește să impresioneze din mai multe puncte de vedere, dincolo de dotările tehnice: (1) alături de camerele foto de pe spate există un mic ecran (126 x 294 pixeli), care afișează data, ora și bateria, dar și imaginea pentru selfie-urile făcute cu camera de pe spate; (2) sistemul foto este compus din trei camere de mare rezoluție (50MP, 48MP, 48MP) și cu 5X zoom optic; (3) încărcarea cu 67W cu și fără fir alimentează device-ul de la 0% la 100% în 36 de minute. (News.ro)

8. Și Japonia va emite un așa-zis pașaport digital pentru cei care se vaccinează împotriva COVID-19. La fel ca UE, China și celelalte țări care au aderat la această idee, Japonia va emite un certificat digital care fi gestionat într-o aplicație mobilă. (Nikkei)

9. Deliveroo va opta pentru un preț al acțiunilor între £3.90 și £4.10 în cazul debutului la bursă, ceea ce ar trebui să-i confere o valoare maximă de piață de £7.85 miliarde. Compania britanică a ales să meargă pe pragul minim al marjei de preț anunțate anterior, din cauza volatilității pieței. (FT)

10. 403 companii chinezești private din zona semiconductorilor au primit finanțări anul trecut, un număr cu 47% mai mare decât cel din 2019. Majoritatea investițiilor se duc în zona de design, care necesită mai mulți bani la început și unde profitul este nesigur și vine mai târziu. (WSJ)

Ți-ar mai putea plăcea
Coinbase se va lista pe Nasdaq la o evaluare de $65.3 miliarde – Cronica de Tehnologie
Minarea bitcoin-ului consumă 91 TW/h de electricitate pe an, aproximativ 0,5% din consumul mondial – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău