Sinteza săptămânii 7-13.12.2020

Sinteza săptămânii este scrisă de Paul Alexandru pentru Cronica.ro.

Avem, într-un final, rezultatele alegerilor pe care le-am așteptat (sau nu?) 4 ani. Cred că n-am învățat nimic în această săptămână doar văzând procentele, așa că ne așteaptă alți 4 ani în care să înțelegem ce vrem, să cerem mai mult de la candidați și – poate – să avem mai multe opțiuni de vot.

“Am dat” sau “ne-am dat” o palmă?

  • Cu siguranță, surpriza acestor alegeri a fost partidul Alianța pentru Unirea Românilor, care nu doar că a intrat în Parlament, ci a reușit aproape scorul USR de acum 4 ani; au doar câțiva parlamentari mai puțin.  Oaza de lumină, așa cum a fost văzut partidul de către unii votanți înaintea alegerilor, s-a risipit începând de a doua zi. La AUR s-au găsit canidați cu discurs legionar, nostalgici comuniști, un misogin rasist, doi condamnați penal, un fost turnător la Securitate șamd. Cert e că deși, unii votanți cunoșteau discursurile liderilor AUR, alții habar nu au avut care sunt candidații și ce valori pot aduce cu ei în Parlament.  Cum profilul alegătorilor AUR a semănat, după nivelul studiilor, cu cel al PSD, ne confruntăm din nou cu rezultatul votului dat din inconștiență. Evident că toți cetățenii trebuie să se simtă reprezentați în Casa Poporului, dar problema se pune atunci când tot ei realizează – în timp record, chiar – ce eroare au făcut. “M-am gândit că e o palmă politică”, spune un votant AUR. Temele negaționiste, antivacciniste, antiavort, ba chiar xenofobie au fost subiecte de campanie online pentru Alianță și le-au aprofundat la maxim, dar candidaturile „în familie” ori traseismul NU au fost teme de campanie. Este valabil și alegătorii din diaspora.
    Statul român, prin autorități și reprezentanții săi, este și el responsabil de scorul obținut de AUR. Ce se va întâmpla în următori ani rămâne de văzut.

  • S-a rezolvat, nu se poate. PNL și USR nu pot face singure majoritatea parlamentară*, așa cum plănuiau de demult, UDMR este ca întotdeauna partidul-balama, iar PSD a avut – deloc surprinzător – cel mai bun scor, însă nici împreună cu AUR nu poate obține peste 50% între parlamentari. Un calcul traseistic între cele (doar) 5 partide e prematur, așa că lucrăm cu avem.
    *majoritatea PNL-USR-UDMR are fi una foarte fragilă, oricum, cu numai 4 deputați în plus la Cameră și 7 mandate în plus la Senat.
    După 7 zile, PNL nu s-a înțeles cu USR-PLUS și UDMR, PSD insistă cu singura variantă prezentabilă a lui Rafila ca premier, iar valorile AUR sunt cele mai apropiate de PSD.
    Săptămâna aceasta vom afla propunerea Președintelui de organizare a următorului Guvern.

  • Dacă e ceva ce am învățat, e că fiecare vot contează, independentul Valeriu Nicolae ratând pragul la doar 17 voturi după o serie de contestații, dar și că politica e imprevizibilă. În 2014, Victor Ponta era pe punctul să devină președintele statului, iar acuma fost pensionat de alegători, împreună cu Tăriceanu. Cîțu nici nu exista în 2014, dar acum ar putea fi noua propunere de premier.

Am văzut, am fost, am votat

Iar dac-am votat, cu ce ne-a ajutat? La două luni de la alegerile locale și o săptămână de la cele generale, n-am putea spune că suntem „mai bine”, dar măcar aflăm ce n-am „pierdut”.

Despre noi, numai de bine

Am început textul spunând că trebuie să învățăm ce vrem de la partide și să cerem mai mult de la candidați. Ori, în capitala europeană unii n-avem nici căldură, ce să mai vorbim despre teme complexe ca educația performantă ori spitale din care să nu ieși cu traume?

În alte titluri, 
« Studiu Mercury Research: Doar 3% dintre români știu să numească toate țările care au ieșire la Marea Neagră »
« Rezultate TIMSS 2019: România s-a clasat ultima din Europa, la același nivel cu Bahrain și Emiratele Arabe, la alfabetizarea științifică și numerică a elevilor de clasa a VIII-a. 22% dintre tineri sunt analfabeți funcțional la matematică și chimie, fizică, biologie
« Majoritatea spitalelor din România au aer condiționat de apartament la Terapie Intensivă, deși e interzis »
« Asistent medical de la Spitalul de copii din Timișoara, acuzat de abuzuri sexuale: „Se punea cu noi în pat. Intra peste noi la duș”. Primele plângeri, făcute în urmă cu 6 ani. Poliția s-a autosesizat acum »
« Niciunul dintre cei 10 pacienți cu Covid știuți care s-au sinucis în spitale n-a primit ajutor psihologic »
« Şefii din Poliţie se înghesuie să iasă din sistemul şi aşa în criză. Cum să devii pensionar la 48 de ani »
« Cum au ajuns trenurile București – Timișoara să facă mai mult decât în 1939, 10 ore pe 533 km »
« Profesor de la un liceu din Alexandria, filmat în timp ce strigă la o elevă: „Ce dracului trăncăni, idioato?” »

Ți-ar mai putea plăcea
Sinteza săptămânii 22-28 Martie 2021
Sinteza săptămânii 26-30 Aprilie 2021

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău