Statele Unite şi China au reluat în martie discuţiile semi-oficiale privind armele nucleare, pentru prima dată în cinci ani – Cronica dimineții

1. Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte duminică, fiind afectată şi Capitala. Meteorologii precizează că la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice. Un cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat este valabil duminică pentru Banat, sudul Transilvaniei şi centrul Moldovei, unde valul de căldură se va menţine, dar va diminua ca intensitate. (News.ro)

2. Ministrul de Externe Luminiţa Odobescu a declarat, despre Programul Visa Waiver, în contextul vizitei de lucru pe care a efectuat-o în Statele Unite ale Americii, că lucrează strâns cu partea americană, cu Ambasada SUA la Bucureşti şi este foarte important ca cetăţenii români să îşi reînnoiască vizele, astfel încât cât mai curând posibil să reuşim să scădem rata de refuz la sub 3%. (G4Media)

3. Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung Muscel, a susținut, înaintea alegerilor pentru șefia USR la care va candida, că s-a răzgândit și că, dacă ar mai fi un referendum pentru familia tradițională cum a fost în 2018, nu ar mai vota „Da”. (Libertatea)

4. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral a anunţat începerea lucrărilor de înnisipare între Neptun şi Venus şi a precizat că noile suprafeţe de plajă vor avea lăţimi de 100 de metri şi va fi asigurată o pantă lină la intrarea în apă. Lucrările se vor termina în septembrie. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Roverul Perseverance de pe planeta Marte a ajuns într-o regiune numită Bright Angel, la capătul unei călătorii care a durat câteva luni. În cadrul imaginilor transmise spre Pământ, cercetătorii au descoperit deja roci cu o textură pe care nu au mai observat-o până acum și au decis ca roverul să înainteze pe versant pentru a obține mai multe informații despre originea acestor roci. (NASA)

5. Ultimele date statistice privind piața imobiliară din SUA indică mai 2024 ca fiind cea de-a 3-a luna consecutivă în care vânzările de locuințe au scăzut. Pasul înapoi făcut de cumpărători vine în contextul în care ratele de dobândă pentru creditele ipotecare pe 30 de ani sunt în jur de 7%. (Profit.ro)

6. Statele Unite şi China au reluat în martie discuţiile semi-oficiale privind armele nucleare, pentru prima dată în cinci ani, reprezentanţii Beijingului spunând omologilor lor americani că nu vor recurge la ameninţări nucleare asupra Taiwanului, potrivit unor doi delegaţi americani prezenţi la discuţii. (News.ro)

7. Ministrul chinez al Comerțului și comisarul european pentru Comerț au avut o discuție video sâmbătă despre necesitatea de a purta negocieri în privința tarifelor de până la 48% pe care UE vrea să le impună mașinilor electrice din China. (Bloomberg)

8. Capacitatea totală instalată în energie fotovoltaică din întreaga lume a crescut cu 87% în 2023 față de nivelul din 2022, ceea ce a dus capacitatea totală la nivel mondial la 1,6 TW, potrivit unui raport al Solar Power Europe. (Economica)

Din Cronica Sportivă: Reprezentativa României a fost învinsă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Au marcat: Tielemans 2, De Bruyne 79.

9. Liderul laburist britanic Keir Starmer, posibil viitor premier după alegerile de luna viitoare, a exclus revenirea în UE, pe piaţa unică sau în uniunea vamală şi a declarat că redeschiderea dezbaterii despre Brexit ar aduce „agitaţie”. (News.ro)

10. Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid. Macron a convocat alegerile legislative anticipate după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extremei drepte la alegerile europarlamentare. (G4Media)

Fotografia dimineții – Taylor Swift a postat un selfie în care apare alături de prințul William și doi dintre copiii acestuia, George și Charlotte:

Ți-ar mai putea plăcea
Rafila: Din martie vor fi luate măsuri de relaxare – Cronica dimineții
România, 4-1 cu Croația în primul meci la Europenele de tineret – Cronica dimineții