Studiu australian: Persoanele infectate cu Covid-19 au o memorie imună care le protejează timp de cel puțin 8 luni de o nouă infecție – Cronica dimineții

1. Membrii Guvernului Cîţu au depus, miercuri seară, jurământul la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. La finalul ceremoniei, şeful statului le-a cerut miniştrilor să se apuce de treabă şi să livreze românilor toate lucrurile pe care le-au promis. (News.ro)

2. Executivul PNL-USR-UDMR are ca obiectiv închiderea rapidă a decalajului față Uniunea Europeană și atingerea unui nivel al producției pe locuitor de 85% din media comunitară în 2024, ceea ce presupune cea mai rapidă creștere în raport cu restul țărilor din ultimii 30 de ani și atingerea unui nivel similar de dezvoltare al celor din țările baltice. (Profit.ro)

3. Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri seară, priorităţile pentru următoarea şedinţă de Guvern, care va avea loc săptămâna viitoare. Printre lucrurile care trebuie finalizate înainte de sfârşitul anului sunt prelungirea măsurilor active şi a programului IMM Invest, până la 30 iunie 2021, dar şi realizarea proiectului de buget. (News.ro)

4. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că de la 1 ianuarie se schimbă condițiile de călătorie în Marea Britanie. Va fi nevoie de viză de intrare pentru cei care doresc să muncească sau să stea mai mult de 6 luni în Regatul Unit, iar de la 1 octombrie 2021 se va călători doar cu pașaportul. (G4Media)

5. Un studiu australian, publicat în revista Science Immunology, arată că persoanele infectate cu Covid-19 au o memorie imună care le protejează timp de cel puțin 8 luni de o nouă infecție. (Hotnews)

6. Britanicii au făcut „concesii uriașe” în negocierile comerciale cu UE post-Brexit, a declarat o sursă a guvernului francez. Negociatorii Marii Britanii au fost de acord să cedeze asupra unor puncte foarte importante, referitoare în special la pescuit, a dezvăluit această sursă, adică ultimul punct problematic care mai bloca negocierile, ceea ce ar putea face posibilă evitarea în extremis a unui „no deal”, cu o săptămână înaintea consfințirii părăsirii UE de către Regatul Unit. (Ziare). Reuters anunță că un acord între părți ar putea fi anunțat azi.

Una din Cronica Sportivă: Deși inițial Simona Halep anunțase că va participa la primul turneu al anului, cel de la Abu Dhabi, în cele din urmă, ea s-a răzgândit și s-a retras de pe lista participantelor la competiția din Emiratele Arabe Unite. România va avea astfel doar două jucătoare la Abu Dhabi: Sorana Cîrstea și Patricia Țig, iar cele mai importante jucătoare care vor participa vor fi Sofia Kenin și Elina Svitolina. (Eurosport)

7. Guvernul ceh a aprobat trecerea la cel mai ridicat nivel de alertă, măsură care presupune impunerea unui lockdown în această ţară cu 10,7 milioane de locuitori pe perioada sărbătorilor şi anularea festivităţilor de Anul Nou. (Link)

8. Autoritățile chineze au anunțat că Ali Baba Group, gigantul ecommerce construit de Jack Ma, este suspectat de practici monopoliste. (Bloomberg)

9. Președintele Trump a gratiat mai mulți condamnați, iar printre cei iertați se află fostul său șef de campanie electorală, Paul Manafort, fostul său consilier, Roger Stone, și Charles Kushner, tatăl lui Jared Kushner, ginerele său. (TheGuardian)

10. Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România realizează în fiecare an o situație cu numărul de porci sacrificați în gospodăriile populației, pentru consum propriu. Situația pentru anul 2020 nu este încă finalizată, dar potrivit unor surse din cadrul ANSVȘA, în luna decembrie au fost sacrificați în gospodăriile populației, pentru consum propriu, peste 137.000 de porci. Potrivit aceleiași surse, de la începutul anului, românii au sacrificat, pentru consum propriu, 738.532 de porci. (Ziare)

Fotografia dimineții – Premierul Cîțu a condus aseară prima sedință a noului guvern. George Călin, Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Fost ministru al Apărării în Republica Moldova: Unica soluție este unirea cu România – Cronica dimineții
Primele două cazuri cu varianta Omicron au confirmate în România – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău