Studiu: Peste jumătate din suprafața Uniunii Europene, inclusiv a Marii Britanii, este afectată de secetă – Cronica serii

1. Peste jumătate din suprafața Uniunii Europene, inclusiv a Marii Britanii, este afectată de secetă, potrivit unui studiu al Centrului Comun de Cercetare al Uniunii Europene, publicat azi. Lipsa apei se vede nu numai în calitatea culturilor, ci și în energia tot mai puțină obinută cu ajutorul hidrocentralelor. România se află printre țările serios afectate. (Digi24)

2. Banca Națională a României se arată îngrijorată de dinamica economică în următoare perioadă, chiar dacă în primul trimestru produsul intern brut a crescut peste așteptări. Banca centrală subliniază pericolele mari venite din mediul extern, care găsesc România vulnerabilă în ceea ce privește deficitul bugetar și pe cel de cont curent. (Profit.ro)

3. Premierul Nicolae Ciucă a declarat că „prognoza de creştere economică a Băncii Mondiale la o medie anuală de 5,2% pentru perioada 2022 – 2030 confirmă trendul pozitiv al economiei româneşti şi potenţialul de dezvoltare pe termen lung”. (News.ro)

4. Ministrul Educației a prezentat, într-un comunicat de presă, 10 motive pentru care vrea să schimbe legea Educației. Printre motive se află nemulțumirile liceenilor legate de faptul că „nu au o mai mare autonomie în alegerea disciplinelor de care sunt interesați”, „profesorii sunt nemulțumiți de programe și de lipsa lor de libertate în crearea de conținuturi adaptate la nevoile clasei”, iar „elevii trebuie să aibă acces la un traseu educațional mai flexibil, mai bine adaptat intereselor lor”. (Edupedu)

Din Cronica de Business: Prețurile pentru închirierea unei mașini în principalele destinați turistice ale Europei aproape s-au triplat comparativ cu 2019. În Italia, tarifele sunt duble, în timp ce în Spania prețurile sunt de aproape trei ori mai mari decât erau înainte de pandemie. Operatori anunță că aceste prețuri vor rămâne ridicat mai multă vreme după o stagnare a lor în ultimul deceniu. (Bloomberg)

5. Ministerul Sănătății a anunțat, luni, prin vocea secretarului de stat Adriana Pistol, că nu se construiește niciun spital nou cu bani din PNRR, la 3 zile după ce anunțase, într-un comunicat de presă oficial, că „până în 2026, un număr de cel puțin 25 de spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din PNRR”. (Hotnews)

6. Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Adriana Pistol, a declarat că subvarianta Centaurus a tulpinii Omicron pare să fie mai transmisibilă, dar şi nu mai periculoasă, precizând că prin periculoasă se referă la posibilitatea de a evolua către decesul pacientului infectat. (News.ro)

7. Șoferii pot cumpăra benzină cu un preț mai mic de 8 lei/l pentru prima dată în ultimele 2 luni într-o singură stație, deocamdată, în capitală, cea a Petrom de pe strada Dr Herescu Petre. În urma unei noi ieftiniri cu 4 bani/l efectuate duminică de liderul pieței, prețul benzinei standard din această stație a coborât la 7,98 lei/l, după aplicarea reducerii de 50 de bani promovată de guvern în cooperare cu distribuitorii. (Profit.ro)

8. Omul de afaceri Mohammad Murad a făcut o analiză a acestui sezon estival, afirmând că este cel mai slab din ultimii 30 de ani. El a precizat că în ultima săptămână au fost pe litoral 80 – 90.000 de turişti, iar în aceeaşi perioadă a anului trecut erau 140.000. Murad a mai afirmat că hotelierii nu au crescut preţurile, în condiţiile în care tarifele la alimente şi utilităţi s-au mărit. Omul de afaceri este nemulţumit şi de tariful de parcare din Mamaia, menţionând că acesta era jumătate din preţul unei cazări în staţiune în luna iunie. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Vladimir Putin a semnat o lege prin care în Rusia sunt interzise plățile cu criptomonede. Banca Centrală propusese restricții și mai dure, însă, noua lege se referă doar la plăți, permițând în continuare investițiile în active digitale. (Decrypt)

9. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, le-a ordonat generalilor să acorde prioritate distrugerii rachetelor cu rază lungă de acţiune şi a armelor de artilerie ale Ucrainei, după ce armele furnizate de Occident au fost folosite pentru a lovi liniile de aprovizionare ruse. De asemenea, Rusia se teme de un atac în Crimeea ocupată ilegal din 2014. Potrivit autorităților ucrainene, rușii ar fi început să mute o parte din navele aflate în portul Sevastopol. (Digi24)

10. Oficialii ucraineni se plâng că Twitter și, mai ales, YouTube nu se mai obosesc să cenzureze dezinformările vehiculate de Rusia și chiar le ignoră cererile. În schimb, într-o rară ocazie, este lăudată Meta pentru eforturile pe care le face în acest sens. (Washington Post)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Suntem primii în UE în ceea ce privește rata nașterilor la adolescente
Simona Halep a învins-o pe Bianca Andreescu, în prima etapă de la Turneul Campioanelor – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău