SUA se pregătește să susțină economia cu o sumă mai mare decât cea cheltuită în al Doilea Război Mondial – Cronica dimineții

Azi doar cu știri pozitive.

1. Larry Kudlow, șeful Consiliului Economic în administrația Trump, a declarat că SUA va cheltui $6000 de miliarde pentru combaterea efectelor crizei generate de virus. $2000 de miliarde vor fi aprobate de Congres, iar $4000 vor veni de la Rezervă Federală. Ajustată la inflație, suma este mai mare decât ce a cheltuit SUA în cel de-al Doilea Război Mondial. (FoxNews)

2. Indicele Dow Jones al bursei americane a închis sesiunea cu o creștere de 11%. Este cel mai mare plus înregistrat într-o zi din ultimii 87 de ani. S&P 500 a crescut cu 9,4%, iar Nasdaq cu 8,1%. (WSJ)

3. Băncile și IFN-urile vor putea amâna ratele la creditele persoanelor fizice și firmelor în contextul pandemiei Covid-19 fără ca aceste măsuri să determine reclasificarea creditelor și constituirea de provizioane de risc, a decis Comitetul de Supraveghere al BNR. (Profit.ro)

4. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că Guvernul va adopta azi o ordonanță de urgență pentru păsuirea pentru o perioadă apropiată de 6 luni a celor cu rate la bănci, persoane fizice și juridice, în contextul epidemiei de coronavirus. (Profit.ro)

Una din Cronica Externă: Miniștrii de finanțe ai țărilor G7 și șefii băncilor centrale au agreat astăzi că vor face ”orice este necesar” pentru a proteja locurile de muncă și economia, destabilizate de impactul pandemiei COVID-19. Declarația comună de astăzi subliniază faptul că se lucrează coordonat pentru ”pachete substanțiale și complementare” pentru a ajuta companiile să depășească această perioadă. (AFP)

5. Guvernul este dispus să suporte o parte din dobânda pe care cetățenii și firmele o suportă la plata ratelor bancare, a declarat premierul Ludovic Orban. (Profit.ro)

6. Restricțiile impuse locuitorilor din Wuhan, China, orașul care a raportat primele cazuri de infecție, vor fi ridicate parțial din 8 aprilie. (BBC)

7. În Belgia a fost aprobat un test care oferă rezultatul pentru Covid-19 în 15 minute. (Link)

8. În comuna Ciugud din Alba, una dintre cele mai digitalizate și mai bogate din România, majoritatea investițiilor fiind făcute pe fonduri europene, primăria și-a mutat toată activitatea în online, mai puțin emiterea documentelor de stare civilă. Ședințele Consiliului Local au loc online, iar orele pentru clasele V-VIII se țin pe o platformă electronică. Administrația locală va deschide și un ” aprozar virtual” , unde producătorii locali pot să-și vândă produsele. (Hotnews)

9. Lionel Messi și Pep Guardiola au donat fiecare 1 milion de euro pentru lupta împotriva coronavirusului. (News.ro)

10. Chiar dacă Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus, Flacăra Olimpică va rămâne aprinsă în Japonia, „ca o lumină de la capătul tunelului în care se află lumea astăzi”. (News.ro)

Fotografia dimineții – Personajele din “The Simpsons“ folosite de britanici pentru a defini felul în care reacționează populația la epidemie:

Ți-ar mai putea plăcea
Hackerii au avut acces timp de un an în rețeaua NASA – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Americanii au discutat despre o lovitură de stat în Venezuela

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău