Toyota lansează un sistem de stocare a energiei pentru zone rezidențiale – Cronica de Tehnologie

1. Toyota lansează un sistem de stocare a energiei pentru zone rezidențiale. O-Uchi Kyuden System are o capacitate de 8,7kWh și o putere de 5,5kWh și se dorește a fi atât un sistem de rezervă pentru penele de energie, cât și pentru uzul zilnic. Acesta poate fi alimentat de la rețea, de la panouri solare și de la mașini electrice cu încărcare bidirecțională. (TNW)

2. Planurile Apple pentru laptopuri includ un MacBook Air de 15 și un nou model cu ecran de doar 12 inch, care ar putea fi lansate în 2023. Noi modele de MacBook Pro, cu cipuri M2 Pro și M2 Max urmează să fie lansate la finele acestui an sau la începutul anului viitor. (Bloomberg)

3. Meta a anulat dezvoltarea unui smartwatch care avea două camere, GPS și Wi-Fi, pentru a se concentra pe alte accesorii de purtat la mână. Una dintre camere era montată pe spatele ceasului, pentru ca utilizatorul să poată da ceasul jos și să facă rapid poze. Problema a fost că această cameră crea interferențe cu funcția electromiografică (traducerea semnalelor de la nervi în comenzi), iar pentru Meta aceasta era prioritatea. (Profit.ro)

4. Sistemul de detecție a tentativelor de phishing din Chrome va fi mai eficient începând cu versiunea 102, când va începe să folosească algoritmi de învățare mecanică ce rulează local. Tot cu ajutorul algoritmilor, Chrome va încerca să facă deosebirea între notificările web utile și cele care agasează utilizatorul, pentru a le bloca pe cele din urmă. (The Verge)

5. Apple are în lucru un iPad Pro cu ecran mini-LED de 14,1 inch și cu ProMotion. Acesta ar urma să aibă la bază noul cip M2, 16GB memorie RAM și 512GB stocare. Lansarea pe piață ar putea avea loc la finele acestui an sau, cel târziu, la începutul anului viitor. (MacRumors)

6. Meta a decis să reducă investițiile în Reality Labs, divizia de AR/VR a companiei. Ca urmare, s-a renunțat la ceea ce trebuia să devină prima pereche de ochelari de AR, care trebuia să intre pe piață în 2024. În schimb, s-a mutat focusul pe a doua versiune a acesteia, care va fi gata peste mai mulți ani. (The Information)

7. Microsoft a anunțat aplicația Xbox TV, care va fi disponibilă din 30 iunie pe televizoarele lansate de Samsung anul acesta. Abonații Xbox Game Pass Ultimate vor putea juca astfel peste 100 de jocuri fără consolă. În plus, Fortnite va fi disponibil gratuit celor care nu sunt abonați Xbox Game Pass Ultimate. (News.ro)

8. Planurile AMD pentru anii viitori includ procesoare bazate pe arhitectura RDNA 3, care vor aduce un spor de peste 50% de performanță/watt față de RDNA 2. Primele astfel de procesoare vor fi lansate anul acesta. În 2024, va fi lansată microarhitectura Zen 5. (AnandTech)

9. TikTok lansează un dashboard prin care utilizatorii pot vedea mai clar cât timp petrec în aplicație. Tot cu titlu de noutate este o funcție prin care poate fi setată o limită de timp pentru o sesiune de utilizare. Adolescenților le va fi afișată automat o statistică săptămânală a timpului petrecut în aplicație și remindere în cazul în care folosesc aplicația mai mult de 100 de minute pe zi. (Engadget)

10. Dell a prezentat o nouă versiune a laptopului XPS 13 ($1.000), care va fi mai subțire și mai eficientă energetic (aceeași performanță cu un consum mai mic de energie). Pe de altă parte, modelul 2-in-1 de XPS 13 nu mai este pliabil, ci a devenit detașabil. (Engadget)

Ți-ar mai putea plăcea
Aproape jumătate dintre cei care dețin criptomonede au făcut anul trecut prima achiziție de bunuri digitale – Cronica de Tehnologie
Windows 10 va rula aplicații de Android – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău