Un băiețel de 13 ani din SUA a fost împușcat de mai multe ori de către ofițerii de poliție – Cronica Externă

Europa

1. Tabăra de refugiați din Moria, Grecia a fost devastată de mai multe focuri, obligând miile de solicitanți de azil să o părăsească. Cauza este neclară. Guvernul grec a instituit starea de urgență pentru insula Lesbos, unde se află tabăra. (Link)

2. Diplomați europeni au fost fotografiați în casa laureatei cu premiul Nobel pentru Literatură, Avetlana Alexievich, după ce aceasta a anunțat presa că bărbați mascați au încercat să îi intre în locuință. Alexievich este ultimul membru al Consiliului Coordonator al opoziției din Belarus, care nu a fost încă deținută de regimul Lukashenko. (BBC)

SUA

3. Peter Strzok, un fost agent superior al F.B.I, care s-a aflat în centrul investigațiilor cu privire la emailurile de pe serverul folosit de Hillary Clinton și a legăturilor campaniei lui Donald Trump cu Rusia, a declarat că președintele Trump este o amenințare pentru securitatea națională și a admis că F.B.I. a făcut greșeli care au afectat alegerile prezidențiale din 2016. (NYTimes)

4. Un băiețel de 13 ani din Glendale, Utah, a fost împușcat de mai multe ori de către ofițerii de poliție, după ce mama sa a sunat la 911, din cauza crizei acestuia de sănătate mintală. Copilul, Linden Cameron, are Asperger si se află acum în stare gravă la spital, după ce a făcut o criză de furie cauzată de anxietatea de separare față de mama sa. (BBC)

Orientul Mijlociu

5. SUA au sancționat doi foști miniștri libanezi, pe care i-au acuzat de corupție și de ajutarea grupului militant Hezbollah. Oficialii americani au solicitat excluderea celor doi din nou guvern, pe care Libanul încearcă să îl formeze, în contextul unor tulburări politice și economice. (Link)

6. Liga Arabă se va întâlni virtual pentru a discuta modul în care palestinienii vor fi afectați de recentul acord de normalizare a relațiilor dintre Israel și Emiratele Arabe Unite. (AlJazeera)

Asia

7. Primul vice-președinte al Afganistanului, Amrullah Saleh a supraviețuit unei explozii care a țintit suita sa în Kabul, fiind uciși zece oameni și șaisprezece răniți, conform Ministerului de Interne. Guvernul afgan se pregătește pentru discuțiile de pace cu Talibanii, care au negat responsabilitatea pentru atac. (Link)

Africa

8. Produsul intern brut al Africii de Sud a scăzut 51% în al doilea semestru, cea mai mare depreciere din ultimele decenii, din 1960. Cea mai dezvoltată economie a Africii a fost puternic lovită de măsurile stricte de carantină legate de coronavirus. (Link)

9. Guvernul din Zimbabwe a anunțat o interzicere imediată a mineritului în parcurile naționale și în majoritatea râurilor, ca parte a unui efort de a face industriile extractive mai prietenoase cu mediul. (Link)

America Latină

10. Uniunea Europeană a declarat că va trimite experți pentru a observa și evalua alegerile generale din Bolivia. De asemenea va aloca peste $ 3 milioane pentru a sprijini autoritatea electorală a țării și organizațiile societății civile. (Link)

Global

Bonus: Concentrațiile de gaz de seră sunt la niveluri record, după ce emisiile de carbon au revenit la situația pre-pandemie, arată un raport ONU. (Link)

Ți-ar mai putea plăcea
Populația globală în 2100 ar putea fi cu două miliarde sub proiecțiile actuale ale ONU – Cronica Externă
Viktor Orban: Planul de recuperare economică europeană este ”absurd” având ca scop să finanțeze state bogate de la cele sărace – Cronica Externă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău