Un pensionar belgian de 103 ani vrea să parcurgă distanța maratonului pentru a strânge fonduri ce vor fi folosite în lupta împotriva Covid-19 – Cronica Știrilor Pozitive

1. România a avut, dintre țările UE, a doua cea mai mare creștere anuală a economiei pe primul trimestru al acestui an. (Profit.ro)

2. Numărul pacienților din România vindecați de Covid-19 a depășit 15.000.

3. Medicamentul dezvoltat de Eli Lilly pentru tratarea Covid-19 ar putea primi aprobarea autorităților americane în septembrie. (Reuters)

4. Inspirat de căpitanul Tom Moore, un fost doctor belgian de 103 ani și-a propus să parcurgă distanța maratonului, 42,2 km, pentru a strânge fonduri care să fie donate cercetărilor pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19. (Link)

5. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a anunţat că, începând de joi, de la ora 10.00, vor fi ridicate restricţiile de circulaţie de pe Autostrada Soarelui, mai devreme decât a fost estimat iniţial. (News.ro)

6. Investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 5% în primul trimestru al acestui an, la 18,446 miliarde lei, față de trimestrul I 2019, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

7. În trimestrul I al acestui an au fost date în folosință 14.919 locuințe, mai multe cu 2.205 față de trimestrul I 2019, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

8. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, estimează că inflaţia va coborî anul acesta sub 2%, în prezent tendinţa fiind de scădere. Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 2,8%, de la 3% anterior, iar pentru anul următor banca centrală previzionează o inflaţie în scădere 2,5%, faţă de prognoza anterioară care indica 3,2%. (Hotnews)

9. Un vaccin împotriva noului coronavirus SARS-Cov-2 aflat în curs de dezvoltare la un institut chinez dă rezultate promiţătoare – în privinţa răspunsului imunitar – la teste pe animale, au anunţat cercetători chinezi, care urmează să efectueze teste pe mai bine de 1.000 de oameni. (News.ro)

10. Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Steven Mnuchin, a declarat miercuri că economia americană a început deja să îşi revină din pandemia de coronavirus şi că situaţia ”se va îmbunătăţi semnificativ” în trimestrele trei şi patru. (News.ro)

11. Anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măști de protecție pe lună, potrivit unui proiect de lege adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaților. (Profit.ro)

12. Johnson & Johnson a anunțat miercuri că va devansa cu două luni începerea testelor clinice pe oameni ale potențialului vaccin împotriva COVID-19 dezvoltat de companie, urmând ca studiile să înceapă în a doua jumătate a lunii iulie. (Hotnews)

13. Maternitatea Bega din Timisoara, care a fost declarată spital-suport pentru pacientele identificate cu COVID-19, a fost redeschisă, miercuri, pentru toate cazurile. (News.ro)

14. Ministrul Economiei a anunţat o investiţie de 1,2 miliarde de euro la Combinatul Siderurgic de la Galaţi pentru următorii cinci ani, acesta urmând să devină neutru din punctul de vedere al emisiilor de CO2. (News.ro)

15. Directorul general al IRUM Reghin a anunțat lansarea pe piață a trei noi tractoare de concepție românească, destinate fermelor de familie, realizate în perioada de restricții din cauza pandemiei de coronavirus. (Profit.ro)

16. Cea mai mare colonie de țestoase verzi din lume a început să-și depună ouăle lângă Marea Barieră de Corali iar numărul lor este dublu față de estimările inițiale. (Reuters)

17. Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca sunt instituţiile de învăţământ superior din România prezente în clasamentul QS 2020. Ambele se situează în intervalul 801-1.000 al clasamentului, care ţine cont, între altele, de reputaţia academică, cea de angajator, numărul de studenţi, inclusiv internaţionali. (News.ro)

18. Germania îşi ridică restricţiile impuse muncitorilor sezonieri străini, majoritatea din România şi Polonia, pentru ca aceştia să culeagă recoltele agricole, a anunţat ministrul Agriclturii Julia Klöckner. Muncitorii care vin din alte state membre UE vor putea să intre fără restricţii pe cale aeriană sau terestră – incepând de la 16 iunie – în Germania. (News.ro)

19. MIT a publicat designul unui cip mai mic decât o bucată de confetti, cu zeci de mii de sinapse artificiale, care își poate aminti cele mai mici detalii ale unei imagini. Acesta poate realiza local sarcini de AI complexe și este eficient energetic. (TechCrunch)

20. Acțiunile Tesla au depășit pragul de $1000 după ce Elon Musk a trimis o scrisoare angajaților în care anunța începerea producției de masă pentru Tesla Semi. Tesla a devenit astfel a doua cea mai valoroasă companie auto din lume, după Toyota. (Reuters)

21. Romsilva a plantat peste 27 de milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de primăvară. (News.ro)

22. India și China au ajuns la un acord privind trupele de graniță LAC (Line of Actual Control), după zece zile de tensiuni. (Link)

23. Italia a început – de la 1 iunie – să acorde cărţi de sejur unor imigranţi ilegali prezenţi în ţară. Decizia vine după ce numărul muncitorilor agricoli din România şi Polonia a scăzut mult în timpul pandemiei covid-19, din cauza închiderii frontierelor şi după ce numeroşi marocani veniţi să muncească în acest sector s-au întors în ţară, iar fructe şi legume au rămas neculese. (News.ro)

24. Nouă proiecte au fost selectate pentru finanţare în cadrul apelului Restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice şi vor primi, în total, aproximativ 78 de milioane de lei, potrivit Ministerului Culturii. (News.ro)

25. Comenzile de ride-hailing revin la nivelul dinainte de pandemie în China, spune CEO-ul Didi Chuxing. Vârfurile zilnice trec acum de 30 milioane. Pe partea de închiriere a bicicletelor, comenzile zilnice operate de Didi ajung acum la 10 milioane. (Reuters)

26. Lanțul de cafenele Costa Coffee, cel mai mare din Marea Britanie și al doilea ca mărime din lume după Starbucks, revine cu produsele sale pe piața din România prin intermediul Coca-Cola. (Profit.ro)

27. Campionatul Spaniei se reia începând de azi cu derbiul FC Sevilla-Betis Sevilla. LaLiga este al doilea mare campionat care revine după cel german, care s-a reluat la 16 mai. (News.ro)

28. Dalai Lama își va lansa pe 6 iulie, când va împlini 85 de ani, primul album. Inner World conține 11 melodii în care liderul spiritual tibetan spune învățăminte și rugăciuni. (AP)

Fotografia dimineții – Isidre Correa, un pacient care a stat două luni în terapie intensivă, a fost scos pe faleză de către personalul medical de la Hospital del Mar, din Barcelona. Ieșirea pe faleză face parte din tratamentul aplicat de spital pacienților infectați cu Covid-19. David Ramos / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Liderii europeni au căzut de acord asupra bugetului multianual şi a pachetului de relansare economică post-coronavirus – Cronica Știrilor Pozitive
Peste 90% din pacienții islandezi afectați de Covid-19 au prezentat anticorpi la 4 luni de la vindecare – Cronica Știrilor Pozitive
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău