Un senator Italian a lansat partidul Italexit – Cronica Externă

Europa

1. Un senator Italian, fostul jurnalist TV Gianluigi Paragone, a lansat partidul Italexit, care are ca scop scoaterea Italiei din Uniunea Europeană. (AlJazeera)

2. Emmanuel Macron a denunțat violarea suvernanității Greciei și Ciprului de către Turcia, pe fundalul tensiunilor în creștere dintre Atena și Ankara. Macron a făcut aceste remarci joi, înainte de discuțiile de la Palatul Elysee cu omologul său cipriot, referindu-se la planurile Turciei de a face explorări pentru gaze în Estul Mediteranei, unde recent a trimis mai multe nave. Grecia a trimis și ea mai multe nave în zonă, miercuri. Conflictul a apărut între Turcia, Grecia și UE cu privire la drepturile maritime în Estul Mediteranei și a unor explorări pentru resurse, după descoperirea unor uriașe rezerve de gaze în anii recenți. (AlJazeera)

Bonus: Autoritățile franceze au comunicat operatorilor telecom care intenționează să cumpere echipament 5G Huawei că nu vor putea să își reînnoiască licențele pentru acestea după ce expiră, ceea ce înseamnă excluderea firmei chineze din rețelele mobile franceze, conform a trei surse apropiate problemei. (Euractiv)

3. Negociatori din Rusia, Ucraina și OSCE au ajuns la un acord pentru încetarea focului în partea estică a Ucrainei, începând cu 27 iulie. Rusia a sprijinit forțele separatiste din regiune, după ce a anexat Peninsula Crimeea a Ucrainei în 2014, dar neagă că ar avea trupe în zonă. (Link)

4. Ambasadorii Uniunii Europene au dat undă verde pentru sancțiuni împotriva GRU, unitatea de informații militare a Rusiei, precum și împotriva entităților chineze și nord-coreene, din cauza a trei atacuri cibernetice separate din anii recenți. Mai multe surse au declarat pentru Radio Free Europe, pe 22 iulie, că ambasadorii au decis să înghețe mai multe bunuri ale GRU, Tianjin Huaying Haitai Science & Technology Development Co., China și Chosun Expo, Coreea de Nord. (Link)

SUA

5. Președintele Donald Trump va trimite mai mulți agenți federali în orașe precum Chicago și Albuquerque pentru a combate ceea ce el a descries ca fiind un vale de crime și violențe. Decizia vine în contextul unei preocupări ridicate despre rolul oficialilor federali în orașe ca Portland, unde ciocnirile cu protestatarii au escaladat. (NYTimes)

Orientul Mijlociu

6. Economiile arabe se vor contracta cu 5.7% în acest an, obligând milioane de oameni la sărăcie și suferințe îngrozitoare pentru cei afectați de conflictele armate, arată un raport ONU publicat joi. Unele țări arabe își vor reduce economiile cu până la 13%, ceea ce înseamnă pierderi pentru regiune de aproximativ 152 miliarde dolari. O pătrime din totalul populației arabe va fi săracă, iar peste 55 milioane de oameni din regiune contau pe ajutorul umanitarian înainte de criza COVID-19, inclusiv 26 milioane de oameni care au fost dislocați forțat. (AP)

7. Turcia a avertizat Egiptul să evite o incursiune militară ”periculoasă” în Libia. (Link)

Asia

8. China a lansat mai multe vehicule pe Marte, în speranța de a deveni a treia țară care aterizează pe planeta roșie, în urma SUA și fostei Uniuni Sovietice. Luni, Emiratele Arabe Unite au lansat propria lor misiune pe Marte, iar SUA se așteaptă să trimită un rover săptămâna viitoare. Este perioada, aproximativ o dată la doi ani, când Terra și Marte sunt mai aproape decât de obicei. (NYTimes)

Africa

9. Președinții Ghanei, Coastei de Fildeș, Niger, Nigeria și Senegal vizitează Mali, în speranța găsirii unui acord între președintele Ibrahim Boubacar Keita și liderii opoziției. Mii de protestatari în capitala Bamako au cerut demisia lui Keita, iar unsprezece protestatari au fost uciși de forțele de securitate la începutul acestei luni. (AlJazeera)

Global

10. Un tratament medicamentos bazat pe aerosoli ar putea reduce drastic numărul noilor pacienți cu coronavirus care mor din cauza bolii sau necesită terapie intensivă, conform unor rezultate preliminare lansate de o firmă de biotech britanică. (AlJazeera)

Ți-ar mai putea plăcea
Viktor Orban: Planul de recuperare economică europeană este ”absurd” având ca scop să finanțeze state bogate de la cele sărace – Cronica Externă
India și Pakistan s-au acuzat reciproc de violarea unui acord de încetare a atacurilor – Cronica Externă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău