Vaccinurile COVID-19 ar putea fi disponibile pentru copii de până la 6 luni în SUA până în toamnă – Cronica dimineții

1. Furnizorii și producătorii de gaz din România au injectat duminică în depozite peste 180 GWh, nivel record al ultimilor 21 de luni, o parte din gazul înmagazinat provenind din import. (Profit.ro)

2. PSD a anunţat că va depune miercuri moţiunea simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea. Social-democraţii vor avea şi întrebări pentru acesta în legătură cu proiectele prevăzute în PNRR. (News.ro)

3. Șpaga pentru un Plan Urbanistic Zonal în baza căruia se construiește un bloc în București ar putea ajunge la 300 de mii de euro, a declarat Nicușor Dan la ProTv, fără să prezinte însă vreo dovadă în sprijinul celor afirmate. Primarul general arată cu degetul către unii funcționari ai primăriei pe care o conduce. (Hotnews)

O știre din Cronica de Business: Economia globală este pe cale să înregistreze cea mai rapidă recuperare de după o recesiune din ultimii 80 de ani, potrivit unei analize a Băncii Mondiale. (The Guardian)

4. Co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna, a declarat că în prima sâmbătă din octombrie va avea loc Congresul USR PLUS, iar el va candida aşa cum a precizat în repetate rânduri. Barna afirmă că Dacian Cioloş analizează dacă va candida, iar cel care va fi ales preşedinte trebuie să aibă ”legitimitatea reală”. (News.ro)

5. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat reorganizarea departamentelor Consiliului Naţional al partidului, menţionând că se impune ca social-democraţii să vină cât mai repede cu un guvern din umbră. Potrivit liderului social-democraților, până la altă decizie, Alexandru Rafila este propunerea partidului de prim-ministru. (Digi24)

6. Prețul produselor fabricare în China a înregistrat cea mai mare creștere din ultimii 13 ani. Indexul prețurilor producătorilor chinezi a crescut cu 9% în Mai, comparativ cu luna similară a anului trecut. Este cea mai mare creștere anuală din septembrie 2008 până în prezent. (FT)

7. Guvernatorul statului Texas a semnat o lege prin care interzice oricărei companii care activează în acest stat, precum și organizațiilor guvernamentale, să condiționeze prestarea serviciilor sau accesul de prezentarea pașaportului de vaccinare. (Link)

8. National Geographic a anunțat ieri că recunoaște oficial Oceanul Sudic ca oceanul numărul cinci al Planetei. Oceanul Sudic, cunoscut și ca Oceanul Antarctic sau Oceanul Austral, înconjoară Antartica și se învecinează cu oceanele Pacific, Indian și Atlantic. NG își va actualiza hărțile, pe care le produce din 1915, pentru a introduce acest ocean. (CNSNews)

O știre din Cronica Sportivă: Prima semifinală din turneul masculin de la Roland Garros este Alexander Zverev – Stefanos Tsitsipas. Zverev a trecut categoric în sferturi de Alejandro Davidovich Fokina în trei seturi (6-4 6-1 6-1), în vreme ce grecul a făcut un meci excelent cu Daniil Medvedev, pe care l-a învins cu 6-3 7-6 7-5.

9. Americanii care au pariat pe Bitcoin au câștigat $4,1 miliarde anul trecut, din creșterea cursului, de patru ori mai mult decât chinezii, care au marcat profituri de $1,1 miliarde. Pe locul trei se află japonezii. România nu se află în primele 25 țări din lume, clasificate pe baza acestor câștiguri. Ucraina se află pe locul 10. (Link)

10. Vaccinurile COVID-19 ar putea fi disponibile pentru copii de până la 6 luni în SUA până în toamnă, au declarat marți Pfizer și Moderna pentru New York Times. Pfizer a anunțat marți că își testează vaccinul COVID-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani. Compania a declarat pentru The Times că probabil va începe testarea vaccinării la copii cu vârsta de până la 6 luni în următoarele săptămâni. (Hotnews)

Fotografia dimineții este o caricatură din The New Yorker:

Ți-ar mai putea plăcea
Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui a fost prins în flagrant de procurorii DNA când primea peste un milion de lei mită – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Google lucreaza la o versiune cenzurata a search-ului pentru China

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău