Valeriu Gheorghiță: Sunt 4,7 milioane de persoane vaccinați cu două doze dar acoperirea vaccinală nu este suficientă – Cronica dimineții

1. Declinul populației din București ar ajunge la aproape un sfert din populația actuală până în 2050. Înncelelalte județe, cu excepția județului Iași, populația ar urma să scadă de asemenea considerabil, declinul urmând să aibă proporții dramatice în județele din sudul țării. (Profit.ro)

2. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat că în România sunt 4,7 milioane de persoane cu schema completă de vaccin împotriva SARS CoV-2. Gheorghiță susține că acest lucruneste un mare avantaj, comparativ cu alte state care au prelungit intervalul dintre cele două doze, în contextul apariţiei variantei virale Delta. Cu toate acestea, medicul recunoaşte că acoperirea vaccinală nu este suficientă. (News.ro)

3. Ministrul Justiției Stelian Ion sugerează că formațiunea care trebuie să iasă de la guvernare este UDMR, nicidecum USR-PLUS. Ion a declarat că UDMR este „actorul principal” care nu respectă regulile și care nu-și dorește reforma în Justiție. (G4Media)

4. Comitetul Local pentru Situații de Urgență din Sectorul 1 a votat propunerea primarului Clotilde Armand de a solicita din nou Prefectului Capitalei declararea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile din cauza gunoaielor neridicate de Romprest. Este a doua solicitare de acest fel făcută de Primăria condusă de Clotilde Armand, prima fiind respinsă de către prefect. (Hotnews)

5. Organizaţia de protecţia mediului Agent Green a transmis că OUG referitoare la intervenţia de urgenţă în cazul urşilor va duce la executarea imediată a sute de urşi nevinovaţi. Organizaţia a lansat o petiţie şi anunţă că va lupta pe toate căile legale pentru a opri actul normativ. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Echipa de fotbal a României debutează astăzi la Jocurile Olimpice, fotbaliștii fiind primii sportivi români care vor intra în întrecerea oficială. De la ora 14:00, România lui Mirel Rădoi începe aventura la Tokyo, cu Honduras, și va încerca să câștige o medalie, după 57 de ani de pauză de la JO. România e favorita grupei (evoluăm alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras) şi are a 7-a şansă să câştige trofeul, potrivit caselor de pariuri. (Eurosport)

6. În India, numărul real de decese cauzate de Covid-19 ar fi de trei până la zece ori mai mare decât statistica oferită de guvern. Mai multe cercetări bazate pe date locale arată că între 1,3 milioane și un maxim de 5 milioane de persoane și-ar fi pierdut viața din cauza virusului. (Bloomberg)

7. Cererea pentru benzină și motorină va atinge nivelul maxim în 2027, cu patru ani mai devreme decât se estima anterior, susțin analiștii de la BloombergNEF. (Profit.ro)

8. Marea Britanie a solicitat miercuri Uniunii Europene să accepte refacerea acordului comercial post-Brexit referitor la Irlanda de Nord, la un an după ce a fost convenit, cerere respinsă imediat de către Bruxelles. (News.ro)

9. Pentru prima oară, femei saudite fac parte din echipa care asigură protecția musulmanilor prezenți la pelerinajul anual de la Mecca și Medina. (Reuters)

10. O școală catolică din Michigan a dat în judecată autoritățile susținând că obligativitatea purtării măștilor de protecție de către elevi încalcă libertatea religioasă. “Masca ne ascunde umanitatea în fața lui Dumnezeu”, susțin avocații școlii. (WashingtonPost)

Fotografia dimineții – Un colecționar japonez își prezintă colecția de insigne cu simbolurile Jocurilor Olimpice, emblema echipei olimpice a României aflându-se printre ele. Fabrizio Bensch/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a deschis joi ușa unor posibile negocieri privind frontierele Ucrainei – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Elena Udrea și Alina Bica reținute pentru două luni în Costa Rica

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău