Vodafone și Three vor fuziona, urmând să formeze cea mai mare rețea mobilă din Marea Britanie – Cronica de Tehnologie

1. Vodafone și Three vor fuziona, urmând să formeze cea mai mare rețea mobilă din Marea Britanie. În urma acordului dintre cele două companii, care necesită și aprobarea autorităților de reglementare, Vodafone va deține 51% din noua entitate. (Bloomberg)

2. Producătorul chinez de mașini electrice Xpeng a primit autorizație pentru folosirea tehnologiei de conducere asistată în Beijing. Mașinile unicului producător auto chinez care oferă o tehnologie similară celei folosite de Tesla vor putea circula pe autostrăzile care înconjoară centrul orașului și pe drumurile principale de mare viteză. (CNBC)

3. Comisia Europeană spune, într-o opinie preliminară, că Google a abuzat de poziția dominantă pe care o deține în piața de advertising. Oficialii cred că problema va putea fi rezolvată numai prin „cesionarea obligatorie de către Google a unei părți din serviciile sale” – ar fi pentru prima oară când Comisia ar cere separarea unei părți dintr-o afacere. (News.ro)

4. IBM a folosit un procesor cuantic cu 127 de qubiți pentru a simula comportamentul a 127 de bare magnetice la scară atomică într-un câmp magnetic (modelul Ising) în mai puțin de o milisecundă. Compania susține că realizarea este mult mai importantă și mai practică decât așa-zisa supremație cuantică dobândită de Google în 2019. (NY Times)

5. Uniunea Europeană finanțează 11 proiecte la care participă și Huawei în domenii importante, precum inteligența artificială, cloud computing-ul și rețelele 6G. Asta în ciuda presiunilor pentru eliminarea componentelor companiei chineze din cadrul rețelelor de telecomunicații europene. (FT)

6. OpenAI a lansat noi versiuni pentru LLM-urile GPT-3.5-turbo și GPT-4. Una dintre cele mai importante noutăți este „function calling”, prin care chatboții apelează instrumente externe, transformă limbajul natural în interogări de baze de date și extrag informații structurate din text. Totodată, prețurile de acces la GPT-3.5-turbo au fost reduse cu 25%. (TechCrunch)

7. Parlamentul European a lansat un proiect de lege ce are potențialul de a deveni cea mai complexă formă de reglementare a inteligenței artificiale din lume. Dacă va primi votul final spre finele anului, legea va limita masiv folosirea recunoașterii faciale și va obliga companii precum OpenAI să ofere detalii despre sursele folosite pentru antrenarea chatboților. (Profit.ro)

8. Galaxy Watch 6 va emite notificări de ritm cardiac neregulat (afecțiune ce poate duce la probleme mai grave în timp), funcționalitate care va fi implementată printr-un update ce va fi lansat anul acesta. Funcția va fi disponibilă în 13 țări, printre care nu se numără și România. (9to5Google)

9. Aplicația Lens va putea identifica afecțiuni ale pielii prin intermediul camerei foto, spune Google. Pentru identificarea afecțiunii aceasta va compara pielea utilizatorului cu imagini din alte cazuri în care pielea arată la fel. Gigantul american are grijă să menționeze că facilitatea are doar rol informativ și nu ar trebui considerată un diagnostic adevărat. (9to5Google)

10. Calitatea rezultatelor oferite de Google are de suferit din cauza protestului administratorilor Reddit, au observat mulți utilizatori. Rezultatele Google, împărțite, de regulă, între reclame și spam, erau îmbunătățite prin adăugarea cuvântului „Reddit” la căutări, pentru a aduce în față răspunsurile date de oameni pe platforma socială. Cu peste 8.000 de forumuri dezactivate, Google nu mai beneficiază de rezultatele recente din Reddit. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Neuralink anunță că a primit autorizare pentru a începe testele pe oameni în SUA – Cronica de Tehnologie
Elon Musk a încercat să oprească Google să achiziționeze DeepMind – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău