Analiză: Există o mobilizare masivă pe TikTok a conturilor cu mesaje pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE – Cronica dimineții

1. Peste 10.500 de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul an în România, iar numărul este în creştere pentru al treilea an consecutiv, conform Organizaţiei Salvaţi Copiii. Aproximativ 60% dintre aceste cazuri reprezintă plecări voluntare din locuinţele sociale, căminele şcolare sau centrele DGASPC. De asemenea, Organizaţia Salvaţi Copiii a precizat că 97% dintre toate dispariţiile se încheie prin găsirea sau întoarcerea copiilor în termen scurt. (News.ro)

2. Vicepremierul Tánczos Barna a declarat că perioada până la sfârșitul lunii august este una cu presiune foarte mare în privința implementării PNRR și că este necesar ca toate părțile implicate să colaboreze strâns pentru atingerea obiectivelor. El a adăugat însă, într-o formulare plastică, că acest efort comun este dificil de susținut în condițiile actuale, afirmând că „nu mai putem, pentru că am rămas fără cai”. (Profit.ro)

3. Profitul net al primelor cinci bănci din România pentru a totalizat aproximativ 3,1 miliarde de lei, în primele trei luni ale acestui an, topul fiind dominat de Banca Transilvania, care rămâne liderul pieței și din acest punct de vedere. Primele cinci bănci din România sunt în continuare BT, BCR, UniCredit, Raiffeisen Bank și BRD. (Economica)

Din Cronica de Mediu: Dr. Cristian Oancea: Poluarea transformă plămânii în teren fertil pentru cancer. Prof. dr. Cristian Oancea, pneumolog la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, avertizează că poluarea duce la pneumonii, exacerbări ale BPOC și ale astmului bronșic, iar în timp, microparticulele se atașează în plămâni și, odată ce plămânul nu mai poate epura aceste noxe, devin factori carcinogeni — ducând la apariția tumorilor pulmonare. Medicul recomandă evitarea alergatului pe marile bulevarde aglomerate, unde gradul de poluare este semnificativ mai ridicat. (News.ro )

4. Ministrul Culturii, Demeter András István, a anunţat că filmul Fjord al lui Cristian Mungiu, câştigător al Palme d’Or, va fi inclus pe lista proiectelor culturale strategice pentru susţinerea producţiei în competiţia pentru premiile Oscar. (News.ro)

5. Marea Britanie, Franța, Italia, Spania și Canada au blocat un plan NATO care ar fi obligat statele aliate să aloce anual 0,25% din PIB pentru ajutorul militar destinat Ucrainei. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a renunțat la propunere după ce nu a reușit să obțină sprijin unanim înaintea summitului alianței din Turcia. (Link)

6. Țările Uniunii Europene se vor confrunta cu cheltuieli mari pentru apărare, energie și pensii în următorii 15 ani, arată Fondul Monetar Internațional (FMI) într-un raport prezentat miniștrilor de finanțe ai UE, sugerând o combinație de reforme, consolidare fiscală și împrumuturi comune ca modalitate de gestionare a acestei situații. „Dacă nu se iau măsuri, datoria publică va urma o traiectorie nesustenabilă. În cazul menținerii politicilor actuale, datoria unei țări europene medii ar ajunge la 130% din PIB până în 2040, aproximativ dublându-se față de nivelul actual”, se arată în document. (Reuters)

Din Cronica de Carte: Cartea „Când corpul spune nu” scrisă de Gabor Maté, care abordează subiectul traumelor nerezolvate care se transformă în boli fizice, a fost cea mai vândută carte de librăria online Libris în intervalul de 5 ani dintre 2021-2025. De asemenea, cartea „Băiatul cu pijamale în dungi” publicată de John Boyne în 2006 a fost prezentă în top 10 în fiecare an din perioada 2016-2025, în ciuda faptului că romanul despre Holocaust a fost criticat pentru o serie de inconsecvențe istorice. (News.ro)

7. Uber analizează majorarea ofertei de preluare pentru Delivery Hero, după ce unul dintre cei mai mari acționari ai grupului german a respins o propunere care evalua compania la peste 11,5 miliarde de euro. Boardul Uber s-a reunit sâmbătă pentru a discuta stadiul ofertei, după ce compania americană ar fi propus recent 38 de euro pe acțiune pentru Delivery Hero. Sursele afirmă că Uber analizează acum posibilitatea unei noi majorări a ofertei, într-o mișcare care ar putea accelera consolidarea pieței globale de food delivery. Delivery Hero deține controlul în platforma Glovo. (FT)

8. La o zi după ce a anunţat că un acord cu Iranul este aproape finalizat, preşedintele american Donald Trump a declarat că administraţia sa nu va grăbi negocierile. Trump a criticat acordul nuclear cu Iranul din perioada Obama şi a reiterat că un eventual acord nu trebuie să permită Iranului să dispună de capacităţi nucleare (News.ro). Iran avertizează că acordul negociat cu United States „va fi complet anulat” din cauza disputelor privind clauze esențiale, inclusiv eliberarea activelor iraniene înghețate în valoare de aproximativ $100 de miliarde de dolari, potrivit agenției Tasnim. Teheranul acuză Washingtonul că încearcă să condiționeze accesul la aceste fonduri de noi concesii nucleare, condiție respinsă de partea iraniană. În paralel, oficiali americani au temperat declarațiile anterioare ale Casei Albe potrivit cărora acordul era „în mare parte negociat”, afirmând acum că negocierile „pot încă eșua”.

9. Din 1991, anul în care și-a obținut independența față de Uniunea Sovietică, Ucraina a pierdut aproape jumătate din populație, adică de la 51,7 milioane a scăzut la 28 de milioane, la începutul anului 2026. Din cauza războiului, depopularea s-a accentuat în ultimii ani. În 2024, numărul deceselor era de aproape trei ori mai mare decât al nașterilor. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: FCSB a trecut pe teren propriu de FC Botoșani, după prelungiri, cu 4-3, în semifinala barajului de Conference League. Meciul decisiv va fi vineri, contra lui Dinamo.

10. Un raport Expert Forum demonstrează că, în plină politică declanșată de moțiunea de cenzură depusă de PSD și partidul extremist AUR, există o mobilizare masivă pe TikTok a conturilor cu mesaje pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și conturi care au postat clipuri la foc automat, în scopul rostogolirii unor mesaje false și manipulatorii în rândul utilizatorilor aplicației chinezești de social media. Din 23.599 de videoclipuri politice virale analizate de la începutul anului, doar în perioada 1 aprilie – 11 mai 2026 videoclipurile monitorizate au produs 101,9 milioane de vizualizări, 829.000 de distribuiri și 68.400 de comentarii. 52% dintre comentarii erau mesaje identice. (Cdg)

Fotografia dimineții – Patru vaci au căzut dintr-un camion sâmbătă, pe Autostrada A7, în zona Buzăului, moment care a provocat panică în rândul șoferilor:

Ți-ar mai putea plăcea
Majoritatea locuitorilor din fosta Germanie comunistă se simt “cetățeni de nivel inferior” – Cronica dimineții
Preşedintele României, Nicuşor Dan, se află într-o vizită privată în Republica Moldova – Cronica dimineții