ANRE: Patru furnizori de energie electrică au manipulat piața fiind amendați cu peste €200 milioane – Cronica dimineții

1. Ministrul Turismului a anunţat că numărul turiştilor străini care au venit în România a crescut anul trecut cu 26,5%, în ritm anual. (News.ro)

2. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a descoperit, în urma unei investigații, că patru furnizori (traderi) de energie electrică au manipulat piața energiei electrice. Faptele sunt atât de grave încât au fost aplicate amenzi record, de peste €200 milioane. (Hotnews)

3. Lumea va intra într-o criză a datoriilor care se va întinde pe următorii 10 ani și nu se va încheia bine, a avertizat economistul Arthur Laffer, după ce împrumuturile globale au atins un nivel record de $307.400 miliarde în septembrie anul trecut. Atât țările cu venituri mari, cât și piețele emergente au înregistrat o creștere substanțială a datoriilor lor, care au crescut cu $100.000 miliarde față de acum un deceniu, în special din cauza dobânzilor ridicate. (CNBC)

4. Arabia Saudită a comunicat Statelor Unite că nu vor exista relaţii diplomatice cu Israelul decât dacă un stat palestinian independent este recunoscut în graniţele din 1967 cu Ierusalimul de Est, iar agresiunea israeliană asupra Fâşiei Gaza încetează. (Hotnews)

5. Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că proiectul de lege bipartizan privind imigraţia, care asigură şi fondurile pentru Ucraina, nu va fi votat din cauza presiunii politice pusă de Donald Trump pe parlamentarii republicani din Congres. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) confirmă faptul că audierea privind procedurile de arbitraj a Simonei Halep împotriva Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis (ITIA) va avea loc de miercuri până vineri, la sediul TAS din Lausanne, Elveţia.

6. Camera Reprezentanților din Congresul american nu a reușit să adopte un pachet de ajutor pentru Israel, în valoare de $17,6 miliarde, inițiat de Republicani. Pentru aprobare era nevoie de o majoritate de două treimi. (Axios)

7. Aproximativ 50 dintre ostaticii răpiți din Israel de Hamas, pe 7 octombrie, ar putea fi morți. Numărul este considerabil mai mare decât cele 29 de decese pe care Israelul le-a recunoscut public, potrivit unei evaluări israeliene discutate cu oficialii americani și egipteni. (WSJ)

8. Senatorii italieni urmează să dezbate planurile guvernului de a dezincrimina abuzul în serviciu. Decizia a provocat tensiuni cu UE și a stârnit temeri cu privire la potențialul de infiltrare al mafiei în sectorul public. (TheGuardian)

9. Panoul care ţinea uşa şi care s-a smuls în zbor de pe un avion Boeing 737 MAX 9 al companiei Alaska Airlines, incident petrecut la 5 ianuarie, pare să nu fi avut montate patru şuruburi foarte importante, potrivit unui raport preliminar al anchetatorilor americani. (News.ro)

10. Jurnalistul american Tucker Carlson, plecat anul trecut de la FoxNews, a confirmat că se află la Moscova pentru a-l intervieva pe Vladimir Putin. Carlson a anunțat că va difuza conversația sa cu președintele Rusiei pentru a contracara ceea ce el a descris drept poziții pro-Ucraina de către mass-media occidentală. (TheGuardian)

Fotografia dimineții este cea care a câștigat best of show la Ocean Art Underwater Photo Contest. Suliman Alatiqi / Ocean Art:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Prețul lemnului utilizat pentru încălzire va fi plafonat pentru o perioadă de șase luni – Cronica dimineții
Ministrul Digitalizării: Cetățenii vor ști cine le-a accesat datele din cloudul guvernamental – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău