Apple, venituri de $91,8 miliarde în trimestrul IV – Cronica de Business

1. Apple a înregistrat venituri de $91,8 miliarde în trimestrul fiscal închis la 28 decembrie, peste așteptările analiștilor, care așteptau încasări de $88,5 miliarde. Compania așteaptă până la $67 miliarde în trimestrul care se va încheia în martie. (Reuters)

2. Vodafone este în discuții cu Saudi Telecom pentru vânzarea unui pachet de 55% din subsidiara pe care o deține în Egipt. Tranzacția ar avea o valoare de $2,39 miliarde. (MarketWatch)

3. Producătorul de chip-uri AMD a avut încasări de $2,13 miliarde în al patrulea trimestru al anului trecut. (VentureBeat)

4. Compania de e-commerce eBay a avut rezultate peste așteptările analiștilor în al patrulea trimestru-profit net de $558 milioane. Cifră de afaceri pentru întregul an a fost de $10,8 miliarde. (ZDNet)

5. Starbucks și-a închis jumătate din cafenelele din China – peste 2.000 de unități – în contextul răspândirii coronavirusului. Mișcarea este asteptatata să „afecteze semnificativ” rezultatele companiei. (Financial Times)

Bonus:

6. Miliardarul Radovan Vitek, al treilea cel mai bogat ceh, a cumpărat peste 6% din Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România. Omul de afaceri era deja prezent pe piața imobiliară românească, dar prin intermediul unor proprietăți aflate în lichidare. (Profit.ro)

7. Nike a epuizat stocul online de produse realizate în parteneriat cu Kobe Bryant, ca urmare a creșterii semnificative a cererii după moartea acestuia. (CNBC)

8. Producătorul de carton ondulat Vrancart Adjud (VNC) a înregistrat marţi o lichiditate de 27,5 de milioane de lei, fiind tranzacţionate 175 de milioane de acţiuni, ceea ce înseamnă că raportat la numărul total de acţiuni al companiei, 17% din capitalul social a schimbat proprietarii. (ZF)

Ți-ar mai putea plăcea
CEZ a dat anunț în Financial Times pentru vânzarea activelor din România – Cronica de Business
Cronica de Business: Nissan, OTP Bank, Trasgaz și Alro Slatina în cădere, dar directorii de marketing o duc bine
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău