Au început lucrările la autostrada Sibiu-Pitești – Cronica dimineții

1. Analiștii economici de la Casa Albă au publicat un studiu în septembrie anul trecut în care avertizau că o pandemie ar putea genera 500.000 de decese în rândul americanilor, iar economia ar putea pierde $4000 de miliarde. (NYTimes)

2. Proiectul produs de PSD, și susținut de ProRomănia și Alde, prin care, la cerere, contribuabilii, persoane fizice și juridice sau unități administrativ-teritoriale, pot beneficia de amânarea, pe o perioadă de 3 luni, de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de stat și contribuției asiguratorie pentru muncă aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor a fost votat în Senat. (Profit.ro)

3. Ministerul Transporturilor a anunțat startul lucrărilor la autostrada Sibiu – Pitești. Primul șantier este deschis pe un lot de 13 kilometri din cadrul secțiunii Sibiu – Boița, iar lucrările ar trebui finalizate în 3 ani. (Automarket)

Una din Cronica de Business: Tesco, cel mai mare retailer din Marea Britanie, a recrutat 35.000 de persoane în ultimele zece zile, pentru a face față cererii generate de actuala criză. (Reuters)

4. Statele Unite vor să construiască sute de spitale temporare pentru a reduce presiunile exercitate asupra sistemului de sănătate de pandemia de coronavirus care a provocat în ţară peste 3.600 de decese, mai multe decât în China. (News.ro)

5. Indicele Dow Jones Industrial al bursei americane a închis primul trimestru cu cea mai mare pierdere din 1987 până în prezent. O singură companie, Microsoft, a avut o creștere de 0,01%, toate celelalte fiind pe minus. (Link) (WSJ)

6. Autoritățile americane au aprobat în regim de urgență un test produs de Bodysphere Inc. care detectează dacă o petsoană este infectată cu Covid-19 în două minute. (Axios)

7. Spitalele americane amenință cu concedierea cadrele medicale dacă se plâng public de faptul că nu există suficiente echipamente de protecție pentru a-și desfășura activitatea. (Bloomberg)

Una din Cronica Externă: În momentul de față pe glob sunt 3.5 miliarde de oameni în izolare. (TheGuardian)

8. Cercetători olandezi au depistat noul coronavirus într-un sistem de canalizare înainte de constatarea primelor cazuri confirmate de infectare, lucru care ar putea fi o metodă de avertizare privind eventuala transmitere a bolii Covid-19 în comunităţi. (Hotnews)

9. FBI a transmis o avertizare că serviciile de videoconferințe de tipul Zoom au probleme de securitate și privacy, putând fi “sparte” de hackeri. (Link)

10. Între 20 februarie și 23 martie, vânzările de hârtie igienică pe Amazon au crescut cu 186% comparativ cu perioada precedentă echivalentă. Vânzările medicamentelor împotriva răcelii au crescut cu 862%, iar cele pentru vitamine pentru copii cu 287%. (WSJ)

Fotografia dimineții – Coperta revistei New Yorker din această săptămână:

Ți-ar mai putea plăcea
Eurobarometru: Românii au intenția să se vaccineze “cât mai curând posibil” doar în proporție de 18% – Cronica dimineții
Studiu: Infecția anterioară cu COVID crește imunitatea pe termen lung și scade riscul de spitalizare și deces la același nivel cu vaccinarea – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău