BNR: Minus de 1,09 miliarde euro în luna noiembrie – Cronica serii

Cronica 30 – România în 2000. (Link)

1. Viceguvernatoarea Băncii Franţei Sylvie Goulard, o fostă eurodeputată (2009-2017) şi candidata respinsă a Franţei la portofoliul pieţei interne în Comisia Europeană a Ursulei von der Leyen, a fost inculpată cu privire la deturnare de fonduri publice în cadrul unei anchete privind presupuse angajări fictive ale unor asistenţi de eurodeputaţi. (News.ro)

2. Guvernul a împrumutat în noiembrie de pe piața internă echivalentul a 8,2 miliarde de lei, în lei și euro, si rămâne cu un necesar de finanțare care s-ar putea situa în decembrie la circa 16-17 miliarde de lei. Totalul împrumuturilor pentru primele 11 luni a ajuns la 73,6 miliarde lei. (Profit.ro)

3. BNR a anunţat că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 30 noiembrie, de 33,817 miliarde euro, cu 1,09 miliarde euro mai mici decât în 31 octombrie. (News.ro)

4. Ministerul Justiţiei a lansat procedura de selecţie a procurorului general şi a procurorilor şefi de la DIICOT şi DNA. Candidaturile se depun până în 23 decembrie, iar 24 decembrie Ministerul va anunţa candidaţii care întrunesc condiţiile necesare. Interviurile vor avea loc în perioada 14 – 17 ianuarie 2020. (News.ro)

Una din Cronica de Business: Oferta publică initială pentru acțiunile gigantului Aramco a atras oferte în valoare totală de $44,3 miliarde, atât de la persoane fizice, cât și de la investitori instituționali. Suma este de 1,7 ori mai mult decât ținta guvernului saudit. (Bloomberg)

5. Toate clădirile publice sau de utilitate publică, de stat sau private, vor trebui dotate cu structuri metalice care să permită parcarea a cel puțin 10 biciclete și montarea, pe perioada staționării acestora, a dispozitivelor antifurt. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi de până la 4.000 de lei, prevede un proiect de lege adoptat de senatori. (Profit.ro)

6. Fostul premier Mihai Tudose, în prezent europarlamentar, a demisionat din Pro România, el postând pe Facebook cererea de demisie depusă la filiala Brăila a partidului. (News.ro)

7. Rusia și China au inaugurat o conductă de gaze lungă de aproape 2900 km. Cele două țări au semnat, în mai 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia, un acord prin care Rusia va livra gaze naturale Chinei în valoare de $400 miliarde. (WSJ)

Una din Cronica de Tehnologie: Facebook a adăugat o etichetă pentru a marca știrile false, conform noii legislații din Singapore. Noua etichetă arată că postul include informații false și este vizibilă doar celor din Singapore. (Reuters)

8. Economia Turciei a crescut cu 0,9% în trimestrul trei din 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, înregistrând primul avans din acest an, după trei trimestre de declin consecutiv. (Profit.ro)

9. Londra a fost declarat cel mai vegan-friendly oraș din lume. (CNBC)

10. Managementul unui magazin din Japonia își reevaluează decizia de a le obliga pe angajate să poarte o insignă în perioada ciclului menstrual. (CNBC)

Fotografia serii – Ninsori abundente în Dulluth, SUA. Alex Kormann/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Depozitele din bănci au ajuns, în Decembrie, la 70,7 miliarde euro, conform BNR
România a avut a doua cea mai mare creștere economică anuală din UE în al doilea trimestru – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău