Camera Deputaților a votat legea de eliminare a pensiilor speciale – Cronica serii

1. Legea de eliminare a pensiilor speciale, propusă de PNL, a fost adoptată cu 247 de voturi ”pentru” și 21 de abţineri. Voturile favorabile au aparţinut deputaţilor PSD, PNL USR, PMP, dar şi unora dintre cei de la Pro Europa, minorităţi şi ALDE. Toţi deputaţii UDMR prezenţi s-au abţinut de la vot. Legea stabilește eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. (News.ro)

2. România a încheiat 2019 cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB. Cheltuielile de personal au crescut anul trecut cu aproape 19%. Ținta agreată cu Uniunea Europeană a fost de 3%. (News.ro)

3. Conform unor surse oficiale, Înaltă Curte de Casație și Justiție va ataca la Curtea Constituțională actul normativ adoptat azi de către deputați care vizează eliminarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor. (Hotnews)

4. Primarul municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat că priorităţile în acest an sunt fluidizarea traficului şi combaterea poluării, motiv pentru care a alocat în bugetul Capitalei, pentru 2020, suma de 518 milioane de euro doar pentru aceste obiective. (News.ro)

Una din Cronica de Business: Clever Tech, compania care deține aplicația clevertaxi.ro și preluată integral de Daimler în aprilie 2017, a fost capitalizată din nou cu o primă de emisiune de 14,3 milioane de lei, după o operațiune similară de 13,6 milioane de lei. Anterior, acționarii firmei au achitat prime de emisiune de 3,74 milioane de lei, respectiv 3,72 milioane de lei. (Profit.ro)

5. Guvernul britanic a decis să permită Huawei să participe la licitație pentru construirea rețelei 5G deși a primit avertizări de securitate din partea Statelor Unite. Participarea companiei chineză va fi limitată. (WSJ)

6. Senatorul republican Mitt Romney a declarat că este posibil ca cel puțin alți patru colegi republicani din Senat să susțină cererea democraților de a-l chema pe fostul consilier de securitate de la Casa Albă, John Bolton, să depună mărturie în procesul demiterii președintelui Trump. (Politico)

7. Dacă toate mașinile din România ar fi electrice, acestea ar consuma 30% din cantitatea totală de energie a României, potrivit declarațiilor lui Alexandru Şeremet, directorul de comunicare al BMW Group România. (Link)

Una din Cronica de Tehnologie: Oamenii de știință au descoperit o modalitate prin care pot detecta undele electromagnetice terahertz. Undele terahertz au o frecvență foarte înaltă: 1 terahertz = 1.000 gigahertz (un telefonul funcționează la câțiva gigahertz). Cu cât frecvența este mai mare, cu atât este mai rapid și transferul. (Phys.org)

8. O familie din Columbia, mamă și trei copii de 10, 12 și 14 ani, a supraviețuit 34 de zile în jungla din Peru mâncând fructe de pădure, plante și semințe. (BBC)

9. Novak Djokovici va juca cu Roger Federer prima semifinală a turneului masculin de la Australian Open. Acesta va fi meciul cu numărul 50 dintre cei doi. (News.ro)

10. Cercetătorii scoțieni au folosit izotopi radioactivi pentru a testa vechimea și autenticitatea unor sticle de whiskey. Mai mult de 40% din sticle s-au dovedit a avea conținut care nu reflectă ceea ce scria pe etichetă. (CNN)

Fotografia serii – Turiștii sunt scanați termografic pe aeroportul internațional din Aceh Besar, Indonesia. Zikri Maulana/Șopă Images/Rex/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Copiii din România sunt cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială din Uniunea Europeană – Cronica serii
Cronica serii – PayU estimează ecommerce-ul pe anul acesta la peste 4,5 miliarde euro

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău