China a raportat azi doar opt noi cazuri de contaminare cu coronavirus – Cronica serii

1. China a raportat azi doar opt noi cazuri de contaminare cu coronavirus, cea mai scăzută cifră de la începutul publicării de statistici asupra epidemiei la mijlocul lunii ianuarie (Profit.ro).

2. Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţăt amânarea primului termen de plată a impozitului pe clădiri, pe teren şi pe mijloacele de transport, de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020. (News.ro)

3. Numărul cazurilor de coronavirus diagnosticate azi a ajuns la 16, inclusiv managerul Spitalului ”Dimitrie Gerota”. Bilanţul la nivel naţional este 75. (News.ro)

4. Preşedintele Klaus Iohannis a anuntat, după consultările cu partidele parlamentare, făcute în sistem de teleconferinţă, că singura propunere pe care a primit-o în discuţiile cu partidele este Ludovic Orban şi îl propune prim-ministru. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Bitcoin și-a pierdut un sfert din valoare în 24 de ore, ajungând la $5,678, cel mai redus nivel din mai 2019. A revenit apoi rapid la $6,550. (CoinDesk)

5. Toată conducerea PNL se izolează la domiciliu după ce un senator liberal a fost diagnosticat cu COVID-19. Ludovic Orban a anunțat că el se va izola 14 zile la Vila Lac 1. De asemenea, Orban a anunțat că toți miniștrii vor fi testați pentru coronavirus, se vor izola în cabinete și vor evita contactul direct cu alte persoane. (News.ro)

6. Bursa americană a deschis în creșterea sesiunea de astăzi, iar bursele europene au recuperat astăzi din pierderea înregistrată ieri. Prețul petrolului a crescut, iar randamentul certificatelor de trezorerie emise de Rezervă Federală pe 10 ani se apropie de 1%, un nivel dublu comparativ cu săptămâna trecută. (WSJ)

7. Băncile au început să primească de la clienți cu credite în derulare informări sau notificări privind producerea de evenimente de forță majoră, care implică imposibilitatea obiectivă de plată a ratelor la termen, ca urmare a izolării la domiciliu sau carantinei impuse acestora în actualul context. (Profit.ro)

Una din Cronica de Divertisment: În timpul acestei vacanțe neprevăzute, copiii se pot uita la cel de-al treilea sezon al animației “The Boss Baby: Back în Business” (“Bebe Șef: Înapoi la treabă”), care are premiera pe Netflix luni, 16 martie. După ce își pierde locul de muncă de la Bebe Cor, Bebe Șef decide să lucreze pe cont propriu și își transformă grupul de joacă într-o echipă de teren. (Trailer)

8. Parlamentul Bulgariei a votat azi, în unanimitate, pentru declararea stării de urgență până la 13 aprilie pentru a contracara răspândirea coronavirusului, după ce numărul cazurilor confirmate a crescut la 23. (Profit.ro). Guvernul ceh a anunțat azi că închide frontierele țării atât străinilor care vor să intre în țară, cât și cehilor care vor să plece în străinătate, începând de luni, pentru a stopa astfel răspândirea noului coronavirus. (Profit.ro). Estonia a declarat stare de urgență în contextul în care coronavirusul continuă să se răspândească pe teritoriul său. (Profit.ro)

9. Traficul de internet din rețeaua Telecom Italia a crescut cu 70%, în principal datorită jocurilor precum Fortnite și Call of Duty, la care au trecut copiii ca urmare a închiderii școlilor. (Bloomberg)

10. Ca urmare a pandemiei Covid-19, Liga Profesionistă de Fotbal din Franţa a decis  suspendarea meciurilor din Ligue 1 şi Ligue 2 cu efect imediat (News.ro). Conducerea Premier League a decis azi că toate meciurile vor fi suspendate până la 4 aprilie (News.ro). UEFA a anunţat că toate meciurile din Liga Campionilor şi Liga Europa de săptămâna viitoare au fost amânate (News.ro). Ligile de hochei și baseball din SUA au suspendat competițiile, după ce ieri NBA-ul luase aceeași decizie. (WSJ)

Fotografia serii – Jurnaliștii acreditați pe Parlament/Guvern au fost testați pentru coronavirus după ce premierul Orban a anunțat că intră în izolare la domiciliu. Inquam Photos / George Calin:

Ți-ar mai putea plăcea
Zelenski: ”Trebuie să recunoaştem că Ucraina nu va putea adera la NATO” – Cronica serii
Sindicatele din învăţământul preuniversitar au organizat o grevă de avertisment azi – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău