Cîțu: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României va fi aprobat la toamnă. Comisia Europeană intră în vacanță – Cronica dimineții

1. Studiu: 1 miliard de tone de CO2 trebuie reduse din atmosferă până în 2025 pentru că obiectivele acordului climatic de la Paris, semnat de peste 190 de țări, să fie atinse. Din 2026 reducerea de 1 miliard tone trebuie să fie anuală. În prezent, estimările arată ca aproximativ 150 milioane tone de CO2 vor fi reduse până în 2025. (Reuters)

2. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că Guvernul a aprobat o OUG privind punerea în aplicare a certificatului digital privind COVID. Certificatele de vaccinare vor fi valabile până la 1 iulie 2022. (News.ro)

3. Florin Cîțu a anunțat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României va fi aprobat la toamnă. Comisia Europeană intră în vacanță, mai sunt țări în situația României, a spus premierul. (Digi24)

4. Valoarea totală a amenzilor aplicate în România cu argumentul de nerespectare a restricțiilor impuse pentru combaterea COVID-19 a ajuns la circa 1 miliard de lei, respectiv 983,5 milioane lei la 24 iunie. Suma este aferentă celor 1,88 milioane de sancțiuni aplicate, astfel că rezultă un nivel mediu al amenzii de peste 520 de lei. (Profit.ro)

Din Cronica de Business: Cheltuielile mondiale efectuate de utilizatorii de aplicații mobile au atins un nivel record de aproape $65 miliarde în primul semestru al acestui an. (Profit.ro)

5. Grupuri care reprezintă cele mai mari companii aeriene şi aeroporturi europene avertizează ţările să îşi coordoneze mai bine lansarea certificatelor digitale pentru Covid-19 ale UE şi să se asigure că pasagerii sunt procesaţi înainte să ajungă pe aeroporturi, pentru a evita haosul şi cozile lungi. (News.ro)

6. Indicele care măsoară încrederea consumatorilor din SUA a ajuns, în iunie, la cel mai ridicat nivel din ultimele 16 lumi. Mulți americani au în plan să plece în vacanță, în următoarele șase luni, sau să-și achiziționeze bunuri de folosință îndelungată. Și intenția de cumpărare a unei locuințe noi, sau amenajarea celei existente, este în creștere. (Reuters)

Promo: Chef Alex Petricean continua povestea românească de la Noua și la mare. Restaurantul Noua, Bucătărie Estivală, și-a deschis porțile la Casa de Mare din Olimp. Meniul are la baza ingrediente de calitate ale producătorilor și fermierilor locali și, pentru că este chiar pe malul mării, se concentrează pe fructe de mare și pește de Marea Neagră.

7. Starlink, rețeaua de sateliți lansată de Elon Musk, va putea oferi internet broadband oriunde în lume, mai puțin în regiunile polare, începând cu luna august. Având peste 1500 de sateliți lansați până în prezent, serviciul de internet Starlink se apropie de 70.000 de abonați. (Bloomberg)

8. Parlamentul francez a aprobat definitiv proiectul de lege de bioetică care include, printre altele, emblematica extindere a procreației asistate medical (PMA) la toate femeile, inclusiv cele single și lesbiene. (Hotnews)

Din Cronica SportivăDupă meciurile de ieri, se cunosc cele patru sferturi de finală ale Campionatului European de Fotbal 2020, care se vor disputa după următorul program:

-Elveția – Spania, vineri, 2 iulie, de la ora 19.00, la Sankt Petersburg

-Italia – Belgia, vineri, 2 iulie, de la ora 22.00, la Munchen

-Cehia – Danemarca, sâmbătă, 3 iulie, de la ora 19.00, la Baku

-Ucraina – Anglia, sâmbătă, 3 iulie, de la ora 22.00, la Roma

9. Un prototip de mașină zburătoare a efectuat cu succes un zbor de 35 de minute între aeroporturile din Nitra și Bratislava, din Slovacia. AirCar este schipată cu un motor BMW care funcționează pe combustibil normal. Ștefan Klein, cel care a dezvoltat conceptul, susține că autonomia AirCar ar fi de 1000 de km la o înălțime de 2500 metri. Durează puțin peste două minute transformarea mașinii în avion. (BBC)

10. Consumul de ciocolată cu lapte, dimineața, ajută la arderea grăsimilor și la reducerea glicemiei, relevă un nou studiu realizat pe un grup de femei aflate la menopauza. (HarvardGazette)

Fotografia dimineții – Fani englezi bucuroși după ce naționala Angliei a emilinat Germania în optimile Euro2020. Nick Potts/PA:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Al doilea caz de vindecare completă a virusului HIV
Sondaj: 800.000-900.000 de români nu cred că există noul coronavirus – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău