Cronica serii

Italia impune carantina pentru români – Cronica serii

1. Cetățenii care vin din România și Bulgaria în Italia vor intra în carantină, a anunțat ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza, citat de La Repubblica. El a precizat că a semnat un ordin în acest sens și este valabil pentru cei care au fost în cele două țări în ultimele 14 zile. (Hotnews) 2. […]

Mai mult

40% dintre testele pentru Covid-19 din raportarea de azi au fost făcute la cerere – Cronica serii

1. Numărul posturilor ocupate în administrația publică a scăzut ușor, cu aproape 600. Astfel, în luna mai, aparatul de stat număra 1.247490 posturi ocupate, față de 1.248.057 în luna martie. Totalul este acum cu 11.700 mai ridicat comparativ cu luna octombrie din 2019, înainte ca PNL să preia guvernarea, relevă ultimele date disponibile. (Profit.ro) 2. […]

Mai mult

Parlamentul ar putea amâna până la 25 decembrie facilitatea fiscală prin care firmele pot amâna obligații de plată – Cronica serii

1. Un proiect aflat în prezent în Parlament, adoptat de Senat și trimis la Camera Deputaților, prevede extinderea până la 25 decembrie a facilității fiscale prin care firmele pot amâna obligații de plată fără riscul de executări/popriri din partea ANAF și fără să acumuleze dobânzi și penalități. (Profit.ro) 2. PSD, ALDE și UDMR vor ca […]

Mai mult

România va primi 79,9 miliarde euro de la Uniunea Europeană – Cronica serii

1. România va primi în total 79,9 miliarde euro prin cele două mari instrumente agreate marți dimineață de Consiliul European (Bugetul multianual pe 7 ani, plus Fondul de realnsare numit Next Generation EU). Totalul de 79,9 miliarde de euro este defalcat astfel: 46,3 miliarde euro fonduri nerambursabile din Bugetul multianual al UE pentru perioada 2021- […]

Mai mult

Guvernul analizează majorarea cu 15% a alocaţiilor pentru copii şi a punctului de pensie, de la 1 septembrie 2020 – Cronica serii

1. Executivul are în discuţie, ca variante de lucru, majorarea cu 15% a alocaţiilor pentru copii şi a punctului de pensie, de la 1 septembrie 2020, au declarat surse guvernamentale, pentru News.ro. (Link) 2. Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat luni că sunt locuri la terapie intensivă. De asemenea, secretarul de stat în MAI […]

Mai mult

Cercetătorii australieni au realizat un test care poate detecta infecția cu coronavirus în aproximativ 20 de minute – Cronica serii

1. Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen consideră că este posibil să se ajungă un acord asupra planului relansării economice europene aflat în dezbaterea Consiliului European, subliniind importanţa mizei acestuia împotriva crizei noului coronavirus. (News.ro) 2. Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în termeni nominali, a […]

Mai mult

Firmele au acumulat restante de peste 2 miliarde de euro la taxe, la finalul lui iunie – Cronica serii

1. Reprezentanţii Guvernului estimează, în nota de fundamentare a hotărârii prin care a fost prelungită starea de alertă cu 30 de zile, că situaţia infectărilor cu noul coronavirus ar putea ajunge între 1.200 şi 1.600 de cazuri, la jumătatea lunii august, în cazul în care se menţine trendul de creştere. Premierul Ludovic Orban a afirmat, […]

Mai mult

Iohannis: Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, dar că nu vor fi introduse noi restricţii – Cronica serii

1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după o întâlnire cu membri ai Guvernului pe tema măsurilor de gestionare a epidemiei de COVID-19, că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, dar că nu vor fi introduse noi restricţii. (News.ro) 2. Sesizarea Guvernului Orban privind dublarea alocațiilor pentru copii a fost respinsă azi […]

Mai mult

Ministrul Educaţiei: Sunt şanse mici ca şcoala să înceapă în regim normal din toamnă – Cronica serii

1. Ministrul Educaţiei Monica Anisie a declarat că sunt şanse mici ca şcoala să înceapă în regim normal din toamnă. Anisie susţine că situaţia actuală nu permite ca toţi elevii să fie aduşi în clase şi precizează că vor fi luate în calcul toate scenariile, inclusiv cel al învăţământului desfăşurat exclusiv în online. (News.ro) 2. […]

Mai mult

Grecia instituie obligativitatea unui test negativ de covid-19 cu 72 de ore înainte de intrarea turiştilor în ţară – Cronica serii

1. Sporul natural negativ al populației României s-a accentuat, în luna mai a acestui an, fiind de 1,5 ori mai mare decât cel din aceeași perioadă din 2019. (Profit.ro) 2. Rata anuală a inflației a urcat la 2,6% în luna iunie a acestui an, de la 2,3% în mai, în condițiile în care mărfurile alimentare […]

Mai mult
1 78 79 80 81 82 142