Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga cere Moscovei să oprească imediat războiul din Ucraina – Cronica serii

1. Ucraina și Rusia au redactat o primă versiune a unui plan de pace ce include 15 puncte, printre care încetarea focului și retragerea trupelor rusești dacă Kievul își declară neutralitatea și acceptă o limită asupra forțelor sale armate, conform unor surse apropiate de discuții (FT). Ucraina cere Rusiei ”garanţii de securitate absolute” şi respinge ideea unui model al ”neutralităţii suedeze sau austriece” propus de Moscova, anunţă miercuri preşedinţia ucraineană. (News.ro)

2. Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a ordonat miercuri Rusiei să suspende invazia Ucrainei. Ucraina a acuzat Rusia de încălcarea Convenţiei din 1948 privind genocidul şi a cerut Curţii să ordone încetarea imediată a ostilităţilor. Totodată, Ucraina mai cere judecătorilor să decidă că nu există o justificare legală pentru invazie. Rusia a boicotat audierile la 7 martie şi 8 martie. Într-un document scris, Moscova a respins competenţa curţii cu privire la speţa prezentată de Ucraina. (Digi24)

3. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat după ședința de Guvern că Executivul va veni cât de curând cu un mix de măsuri care va primi atât zona de energie, zona de combustibil, dar și zona de alimente sau alte produse și bunuri. De asemenea, vor fi vizate și companiile afectate de sacțiunile asupra Federației Ruse. El i-a îndemnat pe cetățenii României la calm și la încredere, arătând că panica nu face bine nimănui, nici individului și nici societății și a dat asigurări că România este o țară stabilă, din perpectiva securității dar și financiar. (Profit.ro)

Din Cronica de Business: Acțiunile din Hong Kong și China au înregistrat o revenire spectaculoasă după ce consiliul de stat al Chinei a promis că își va menține piața de valori stabilă pe fondul unei crize în care s-au pierdut $1500 miliarde din valoare, în ultimele două sesiuni. Indexul Hang Seng China Enterprises, care urmărește companiile continentale listate în Hong Kong, a crescut cu până la 13% miercuri, cel mai mare câștig de la criza financiară globală. Acțiunile firmelor chineze de tehnologie au crescut, Alibaba Group și Tencent înregistrând plusuri de minim 24%. (Bloomberg)

4. Numărul mediu de pensionari a fost de 5.058.000 persoane în trimestrul IV 2021, în scădere cu 15.000 persoane faţă de trimestrul precedent. Pensia medie lunară a fost de 1.679 lei, în creṣtere cu 0,4% faṭă de trimestrul precedent, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

5. Investițiile străine directe au scăzut cu 26,27% în prima lună a acestui an, la 463 milioane de euro, comparativ cu 628 milioane de euro în luna ianuarie 2021, potrivit datelor Băncii Naționale a României. (Profit.ro)

6. Guvernul va majora contribuțiile virate în conturile pe care angajații le au la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) începând cu 1 ianuarie 2024, de la 3,75%, cât este în prezent, la 4,75%. Creșterea este prevăzută în programul de guvernare și în Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), 2024 fiind termenul limită. Administratorii de pensii private au solicitat Guvernului ca majorarea să aibă loc etapizat, parțial în 2023 și parțial în 2024. Varianta aleasă acum de Guvern presupune amânarea pe cât posibil a creșterii contribuției, care ar avea impact financiar asupra bugetului statului. (Profit.ro)

Promo: Așa arată primul pas pentru protejarea pădurilor seculare, a surselor de apă curată și stocarea a 10,8 tone de carbon – o inițiativă pornită în România. Partea frumoasă este că fiecare dintre noi se poate
implica. Link.

7. Toate centralele nucleare din Ucraina sunt în stare sigură şi nu există depăşiri ale nivelului de radiaţii, potrivit unui comunicat al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN). (G4Media)

8. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat online, miercuri Congresului Statelor Unite şi a făcut apel din nou la instituirea unei zone de restricţie aeriană deasupra Ucrainei. Zelenski a prezentat un material video cu distrugerile provocate de forţele ruseşti în Ucraina, care s-a încheiat cu un mesaj tocmai pentru instituirea restricţiilor de zbor în spaţiul aerian ucrainean. El s-a adresat în limba engleză preşedintelui american Joe Biden, spunându-i că a fi liderul lumii înseammnă a fi liderul păcii. Volodimir Zelenski a fost aplaudat îndelung atât la începutul discursului, cât şi la finalul lui. (News.ro)

Din Cronica de Turism: Un sejur de 3 nopți în perioada Paștelui la hoteluri din Sinaia și Predeal cu mic dejun și prânz festiv are prețuri începând de la 1.400 lei de persoană, în timp ce 3 nopți de cazare la hoteluri de 4 stele din stațiunea Albena din Bulgaria costă de la 134 de euro de persoană, potrivit datelor agenției de turism IRI Travel (News.ro)

9. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că țările NATO sunt unite în poziția conform căreia nu se va stabili o zonă de excludere aeriană în Ucraina, în ciuda faptului că președintele Zelenski a cerut în mod repetat și insistent acest lucru. (TheGuardian)

10. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că ”operaţunea militară specială” din Ucraina este un ”succes” şi dă asigurări că nu va permite ca fosta republică sovietică să devină un ”cap de pod” al unor ”acţiuni agresive” împotriva Rusiei. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Val de proteste împotriva măsurilor anunțate de Ministerul de Finanțe
Niciun județ din Moldova, Oltenia sau Muntenia nu este pe primele locuri in topul național al vaccinării anti-Covid – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău