Dacia va prezenta azi primul model electric – Cronica dimineții

1. Dacia va prezenta azi, la ora 9:15, conceptul primului său model electric. Acesta va apărea pe piață în versiune de serie la sfârșitul anului 2021 sau începutul anului 2022 și va fi „cea mai accesibilă mașină electrică de pe piață”. (Automarket)

2. Bursa americană a recuperat ieri o parte din scăderile de săptămână trecută. Indicele Dow Jones a crescut cu 1294 de puncte, 5,1%, cel mai mare câștig pentru o zi de până acum. S&P 500 a crescut cu 4,6%, iar Nasdaq cu 4,5%. (CNN)

3. Premierul în exerciţiu, Ludovic Orban, a criticat aseară PSD, pe care-l acuză că a stabilit doar audierea miniştrilor, nu şi data votului pentru învestirea Guvernului Cîţu, asta după ce au înregistrat o premieră – ”chiulul de la votul de învestire”. (News.ro)

4. Băncile comerciale au început să comisioneze transferurile din conturile curente către cardurile Revolut. Comisioanele percepute de bănci sunt similare cu cele percepute la retragerile de cash, între 1% și 1,5%. (Economica)

Una din Cronica de Business: Grupul Bouygues, unul dintre cei mai mari constructori din lume, a inițiat procedurile de autorizare a primului său proiect imobiliar realizat în România în calitate de dezvoltator. Proiectul, cu circa 450 de apartamente, a fost gândit înainte de criza financiară din 2007-2008 și va ocupa o fostă bază tehnică a constructorului din vestul Bucureștiului. (Profit.ro)

5. România are cele mai supraaglomerate locuințe din UE. Cu un procentaj de 47% calculat pe cele mai recente datele disponibile (2018), ne-am situat la acest indicator important pentru calitatea vieții peste Bulgaria (44%), Letonia (42%) și Croația (41%). Media UE a fost de 17%, iar statele cele mai performante în materie de spațiu de locuit sunt Irlanda (cu doar 1% rată de supraaglomerare) și Cipru (2%). (CursdeGuvernare)

6. Amy Klobuchar și Pete Buttigieg și-au anunțat în această noapte susținerea pentru Joe Biden. Cei doi s-au retras ieri din competiția Democraților pentru stabilirea candidatului care se va confrunta cu Donald Trump în alegerile prezidențiale din noiembrie. Un alt fost candidat, Beto O’Rourke, și-a anunțat și el susținerea pentru Biden. (NYTimes)

7. Miniștri de Finanțe și șefii băncilor centrale din țările G7 vor avea astăzi o conferință telefonică pentru a stabili măsurile comune, fiscale și economice, ce urmează a fi luate pentru a contracara scăderile generate de coronavirus. (CNBC)

8. Partidul Likud, al premierului Netanyahu, a câștigat alegerile desfășurate ieri în Israel, conform exit poll-urilor. Coaliția din jurul premierului mai are însă nevoie de un loc pentru a avea majoritatea în parlament. (Reuters)

Una din Cronica Externă: Procurorul general elvețian a făcut o plângere penală împotriva CIA – Agenția Centrală de Securitate a SUA – ca urmare a folosirii serviciilor de spionaj pentru comunicațiile secrete ale Elveției, prin intermediul unei companii de criptografiere. (Reuters)

9. Apple va plăti până la $500 de milioane pentru soluționarea procesului, deschis în SUA, în care este acuzată că a încetinit performanța modelelor mai vechi de iPhone, pentru a determina proprietarii să cumpere noile modele. (Reuters)

10. Vânzările de mașini au scăzut în China cu 85% în luna februarie, potrivit primelor estimări. (Automarket)

Fotografia dimineții este un grafic despre evoluția preturilor în SUA, pe categorii, dupa anunțarea primelor cazuri de coronavirus:

Ți-ar mai putea plăcea
Studiu: Elevii au pierdut o treime dintr-un an școlar din cauza pandemiei – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Chinezii vor lansa un satelit care va străluci de 8 ori mai intens decât Luna

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău