Un fond de investiții vrea înlăturarea lui Jack Dorsey de la Twitter – Cronica de Business

1. Jack Welch, faimosul CEO al General Electric, sub a cărui cârmă compania a înregistrat o creștere de peste 30 de ori a valorii de piață, a decedat astăzi. Welch este considerat unul dintre cei mai competenți manageri ai tuturor timpurilor. (CNBC)

2. Zentiva România (SCD), producătorul celebrului medicament Algocalmin, a realizat în 2019 o cifră de afaceri de 535,46 milioane lei, cu 16,05% mai mare decât cea de 461,40 milioane lei din exercițiul financiar precedent. (Profit.ro)

3. Veniturile totale din exploatare ale lanţului farmaceutic Ropharma au crescut anul trecut cu 24%, la 508,26 milioane lei, de la 409,92 milioane lei în anul 2018. (News.ro)

4. Turbomecanica București, companie din domeniul aeronauticii, a realizat în 2019 venituri de 114,96 milioane lei, cu 2,21% mai mari decât cele de 112,39 milioane lei din exercițiul financiar precedent. (Profit.ro)

5. Șeful Nokia va părăsi poziția după mai mult de cinci ani la cârmă și va fi înlocuit cu fostul șef al companiei de energie Fortum. (Tech Crunch)

Bonus:

6. Fondul activist de investiții, controlat de un miliardar susținător al lui Donald Trump, a cumpărat o participație semnificativă în compania care deține Twitter și este așteptat să încerce înlăturarea lui Jack Dorsey din poziția de CEO după ce acesta a interzis toată publicitatea de tip politic pe platforma de social media. (Sky News)

7. Producătorul de hârtie, carton și ambalaje Vrancart, aflat în portofoliul SIF Banat Crișana, a obținut un profit net cu 83% mai mare decât în 2018, de peste 34 milioane lei. (Profit.ro)

8. Compania de biotehnologie Gilead Sciences a ajuns la o înțelegere pentru achiziția compania Forty Seven pentru $4,9 miliarde, vizând includerea în portofoliul său a unor medicamente pentru tratarea cancerului. (Bloomberg)

9. Grupul Bouygues, unul dintre cei mai mari constructori din lume, a inițiat procedurile de autorizare a primului său proiect imobiliar realizat în România în calitate de dezvoltator. Proiectul, cu circa 450 de apartamente, a fost gândit înainte de criza financiară din 2007-2008 și va ocupa o fostă bază tehnică a constructorului din vestul Bucureștiului. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Banca Transilvania devine cea mai mare bancă din România – Cronica de Business
Amazon a pierdut aproape 100.000 de angajati in trimestrul doi, comparativ cu primul trimestru – Cronica de Business
4 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău