Deficitul comercial a depășit 5 miliarde euro pe primul trimestru din acest an – Cronica serii

1. Premierul Florin Cîțu a declarat că România va fi printre singurele țări din UE care va atrage toți cei 29,2 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și că acest plan reprezintă soluția cea mai bună pentru accelerarea creșterii economice. Cîțu va pleca în zilele următoare la Bruxelles pentru a negocia proiectele din PNRR. (Digi24)

2. Preşedintele SUA Joe Biden şi secretarul de stat american Antony Blinken participă la Summitul Formatului Bucureşti (B9) găzduit luni de Klaus Iohannis, alături de preşedintele Poloniei. Evenimentul, organizat la iniţiativa preşedintelui Iohannis, se desfăşoară cu prezenţa în Capitală preşedintelui polonez şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. (News.ro)

3. Guvernul a împrumutat de la populație 3,2 miliarde de lei în primele patru luni ale anului, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Suma a fost atrasă prin programele Fidelis, prin care statul vinde titluri de stat listate la bursă, și Tezaur, prin care sunt vândute titluri de stat populației la unitățile Trezoreriei și la oficiile Poștei. Pentru 2021, statul vrea o sumă record de 8-10 miliarde de lei de la populație, peste cele 6,5 milioane de lei luate anul trecut. (Profit.ro)

Din Sinteza săptămânii: Cursele CFR Călători pierd câte 4 ani la fiecare 365 de zile. Unele trenurile merg în România şi cu 5 km/h, iar CFR nu are şine în stoc. Până și șefilor Ford le este rușine de rușinea noastră, cu greu se abțin să ne spună ce părere au de fapt despre situația CFR. La numărul de kilometri de autostradă, România este pe locul 24 în Europa. Din 25. Curg proiectele noi, dar nivelul la care suntem privind construcția a rămas tot la « Șoseaua de centură de numai 3 km la care se lucrează de 10 ani, dar care poate-poate va fi gata anul acesta ».

4. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Viorel Jinga, a afirmat că în cadrul Maratonului de Vaccinare de la Bucureşti au fost vaccinate 20.360 de persoane, „cu mult peste aşteptările unora”. Viorel Jinga a explicat că 7.710 persoane au fost vaccinate la Biblioteca Naţionlă şi 12.650 la Sala Palatului. În acţiunea au fost implicaţi 1.349 de voluntari. (News.ro)

5. Exporturile au crescut în primul trimestru din acest an cu 3,9%, la 17,71 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 7,1%, la 23,04 miliarde euro, faţă de trimestrul 1 din 2020, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele trei luni ale anului a fost de 5,327 miliarde euro, mai mare cu 863,1 milioane euro decât cel înregistrat în perioada similară din 2020. (News.ro)

Promo: Peste un milion de avocați din 250 de Barouri europene au adoptat o rezoluție, denunțând încălcarea gravă a drepturilor avocaților și a statului de drept în România! Federația Barourilor Europene (FBE) solicită autorităților române respectarea drepturilor avocaților, a independenței acestora și a statului de drept! Prin Rezoluția adoptată în data de 5 mai, FBE își exprimă îngrijorarea cu privire la condamnarea avocatului Robert Roșu la închisoare cu executare pentru fapta de a-și fi exercitat profesia. Detalii aici.

6. Compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech a anunţat că mizează pe eficienţa vaccinului său anticovid Pfizer-BioNTech împotriva variantelor noului coronavirus SARS-CoV-2 şi precizează că niciun studiu nu pledează, în acest stadiu, în favoarea necesităţii unei noi formule a vaccinului. (News.ro)

7. Popularitatea alianței conservatoare a premierului Angela Merkel a ajuns la un minim istoric, adâncind o aparentă reorientare în opțiunile de vot ale germanilor. Uniunea Creștin Democrată (CDU) a lui Merkel și partidul său soră din Bavaria, Uniunea Creștin Socială (CSU), au ajuns la doar 23% din intenția de vot, cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, potrivit unui nou sondaj comandat de ziarul Bild am Sonntag. (Hotnews)

O stire din Cronica de Tehnologie: Producătorii auto sunt forțați de criza de cipuri să renunțe la unele funcții high-end, pentru a putea continua producția. Printre facilitățile eliminate se numără oglinzile retrovizoare inteligente (RAM), ecranele mari (Renault) și sistemele de navigație (Nissan). (Bloomberg)

8. Un Comitet de experţi, înfiinţat de Guvernul norvegian pentru a se pronunţa asupra vaccinurilor împotriva covid-19 AstrăZeneca-Oxford şi Johnson & Johnson, recomandă la renunţarea folosirii acestor vaccinuri, din cauza riscului trombozei, un efect secundar rar, dar grav. (News.ro)

9. Rezervele valutare în dolari americani, la nivel global, au scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 25 de ani, în trimestrul 4 al anului trecut. Conform unui raport al FMI, procentul rezervelor deținute în dolari americani a scăzut la 59%, de la 61%, cât era în trimestrul 2 din 2020. Depozitele valutare in Euro au crescut la 21,2%, de la 20,1%, pentru aceeași perioadă. (Link)

10. Nu există dovezi concludente care să indice o legătură între folosirea tehnologiei și afecțiunile mintale ale adolescenților, arată un studiu recent. În cadrul studiului, la care au participat mai bine de 430.000 de adolescenți, au fost comparați indicatori ai unor afecțiuni precum depresia și diverse probleme emoționale în contextul vizionării la TV și folosirii rețelelor sociale. (Forbes)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – România conduce cu 2-1 Cehia în FedCup
Studiu: În apele uzate există reziduuri de droguri în cantități ce plasează Bucureștiul în media europeană a consumului – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău