Din 10 februarie până în prezent au intrat în România 630.790 de cetăţeni ucraineni – Cronica serii

1. Prețurile carburanților au crescut constant în România, în ultimele trei luni. Dacă la începutul anului, benzină mai ieftină decât la noi găseam doar în Bulgaria și Polonia, deja la final de martie, coborâsem până pe locul opt la capitolul cel mai mic preț din Uniunea Europeană. Pe 28 martie, lista țărilor cu prețuri la pompă sub cele de la noi cuprindea, pe lângă Bulgaria și Polonia, și Croația, Cipru, Malta, Slovenia și Ungaria, potrivit Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al pieței carburanților din Uniunea Europeană. Cu un preț mediu al benzinei de aproape 1,6 euro pe litru, România avea practic la finalul lunii trecute al optulea cel mai mic preț din UE. Cea mai ieftină benzină era în Ungaria – 1,28 euro pe litru. (Digi24)

2. Guvernul a anunţat, vineri, că din data de 10 februarie până în prezent au intrat în România 630.790 de cetăţeni ucraineni, iar dintre aceştia, 4.328 au solicitat o formă de protecţie din partea statului roman. (News.ro)

3. Rezervele valutare administrate de Banca Națională a României au scăzut în martie cu 1,73 miliarde de euro față de februarie, la 40,14 miliarde de euro. (Profit.ro)

4. Ministerul Dezvoltării a anunţat, vineri, că, în prima zi a lansării apelurilor de proiecte, aproape jumătate din bugetul total de 2,8 miliarde de euro din PNRR pentru renovări de clădiri a fost accesat. (News.ro)

Din Cronica de Business: Datele anunțate de Departamentul de Comerț al SUA arată că 2021 a fost cel mai profitabil an pentru corporațiile americane din 1950 până în prezent. Profiturile au crescut cu 35% anul trecut, determinate de cererea puternică a populației, susținută de ajutoarele plătite de guvernul american. În toate cele patru trimestre ale anului, marja globală de profit a fost de peste 13%. (Bloomberg)

5. 1.585 de cazuri de gripă clinică au fost înregistrate în România în perioada 21 – 27 martie, comparativ cu doar 10 cazuri înregistrate în aceeași săptămână a anului trecut – ceea ce înseamnă de peste 150 de ori mai mult, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică. (Hotnews)

6. Liberalii care vor schimbarea lui Florin Cîţu de la şefia Partidului Naţional Liberal au convocat, pentru ora 14.00, şedinţa Biroului Executiv al PNL, pentru stabilirea calendarului pentru Congresul Extraordinar. Aceştia au votat, în unanimitate, convocarea Consiliului Naţional al PNL, duminică, de la ora 12.00. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, nu recunoaşte acest vot şi a anunţat, la rândul lui, convocarea şedinţei Biroului Executiv, sâmbătă, la ora 12.00. (News.ro)

7. Secretarul general al PNL a anunţat, vineri, că sâmbătă, la şedinţa Biroului Executiv al PNL, îşi va anunţa demisia din funcţia de secretar general al partidului, el precizând că nu vrea să participe la un asemenea bâlci. El a mai spus, întrebat dacă mai are şanse să rămână ministru în Guvernul Ciucă, că nu este scopul lui în viaţă să fie ministru toată viaţa. (News.ro)

8. Luna martie a adus o creștere totală a pieței auto de 25,93%, cu un volum total de 15.450 de vehicule înmatriculate, cu mai bine de 3.000 în plus față de anul trecut, în aceeași lună. Segmentul de autoturisme a înregistrat un volum de 11.025 unități, care reprezintă o creștere de nu mai puțin de 40,25% față de martie 2021. Pentru prima dată în ultimii doi ani este depășit nivelul din 2019 al pieței de autoturisme. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Facebook eșuează în a eticheta drept fake news 80% dintre postările care promovează teorii conspiraționiste legate de așa-zisele arme biologice ale Ucrainei, arată un studiu. Cei care au realizat studiul spun că identificarea acestora nu este deloc dificilă, dar că Facebook a decis să nu ia măsuri împotriva lor. (The Guardian)

9. Forțele armate ucrainene au confirmat faptul că două elicoptere militare ale Kievului au bombardat un depozit de carburanți aflat în zona localității Belgorod, Rusia. Acesta este primul atac aerian asupra teritoriului Federației Ruse din istorie și prima oară, după al Doilea Război Mondial, când un teritoriu controlat de Moscova (fostul URSS) este bombardat din aer. (Digi24)

10. Pentru cea de-a unsprezecea luna consecutivă, economia americană a adăugat peste 400.000 noi locuri de muncă, în martie. Ultima oară când s-a întâmplat acest lucru a fost în 1939. Șomajul a scăzut la 3,6%, de la 3,8%, cât a fost în februarie. 431.000 noi locuri de muncă au fost adăugate luna trecută. (WSJ)

Ți-ar mai putea plăcea
Comisia Europeană a acceptat strategia fiscal-bugetară a Guvernului de revenire a deficitului sub 3% în 2024 – Cronica serii
Preşedintele chinez Xi Jinping: O confruntare globală între marile puteri ar putea avea „consecinţe catastrofale” – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău