Epidemiolog: Tulpina Delta (indiană) a coronavirusului va deveni dominantă cel târziu în luna septembrie – Cronica dimineții

1. Epidemiologul Octavian Jurma a declarat că tulpina Delta (indiană) a coronavirusului se află deja în circulaţie comunitară în România şi în creştere exponenţială chiar dacă tulpina Alpha (britanică) se află în scădere accelerată. „La rata curentă de creştere tulpina Delta va câştiga competiţia cu varianta Gamma (braziliană) şi va deveni dominantă cel târziu în luna septembrie, dar mai probabil la finalul lunii august”, consideră el. Jurma adaugă că la tineri infecţia cu tulpina Delta se poate confunda cu o răceală, iar în acest fel se poate răspândi boala. „În această perioadă orice răceală trebuie tratată ca infecţie COVID-19 şi testată de preferinţă cu RT-PCR”. (News.ro)

2. Consiliul European a adoptat o recomandare în cadrul procedurii de deficit excesiv care a fost demarată în cazul României și, în conformitate cu această recomandare, România ar trebui să pună capăt situației de deficit excesiv până în 2024, cel mai târziu. (Profit.ro)

3. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, întrucât se înregistrează cozi de maşini la punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria, având în vedere numărul mare de persoane care călătoresc. MAE recomandă folosirea tuturor punctelor de frontieră pentru intrarea în Grecia. (News.ro)

O recomandare din Cronica de Divertisment: Cei mici pot urmări la cinema animația Disney “Raya and the Last Dragon” (“Raya și ultimul dragon”), care o are în prim-plan pe tânăra războinică Raya. Aceasta caută ultimul dragon legendar din tărâmul fantastic Kumandra pentru a salva lumea de o forță malefică.

4. Varianta Delta a Covid-19, identificată prima oară în India, devine dominantă la nivel global, a declarat vineri directorul ştiinţific al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan. (News.ro)

5. Indicele Dow Jones Industrial al bursei americane a închis săptămâna în scădere, înregistrând cel mai mare minus, la nivelul unei săptămâni, din 30 octombrie până în prezent. Și ceilalți doi indici, S&P 500 și Nasdaq, au închis în scădere, investitorii reacționând la anunțul Rezervei Federale că dobânda de referință ar putea crește de anul viitor. (WSJ)

6. Raportul unui site de imobiliare din SUA arată că prețul chiriilor crește mai repede decât ritmul înregistrat înainte de pandemie. În ultimul an, chiriile au crescut, în medie, cu 5,5%. Pe ultimii doi creșterea este de 7,5%. (Link)

7. Cea mai sigură modalitate de desfășurare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo este fără spectatori. Aceasta este recomandarea unui grup de experți în sănătate făcută guvernului japonez și organizatorilor. Fanii spoturilor din alte țări nu au voie să participe la aceste jocuri, însă guvernul de la Tokyo nu a luat încă o decizie în ceea ce privește fanii locali. Jocurile Olimpice vor începe pe 23 iulie. (AP)

8. Ultimul intrat în familia de avioane MAX a Boeing, avionul 737-10 și-a făcut zborul de debut vineri, marcând o nouă etapă importantă în relansarea acestui avion, care a fost reținut la sol timp de douăzeci de luni după două catastrofe aviatice soldate cu sute de morți. (Hotnews)

O știre din Cronica Sportivă: Organizatorii turneului de Mare Șlem de la New York, US Open, au anunțat că meciurile se vor desfășura cu arenele pline de spectatori pe toată durata competiției, programată între 30 august și 12 septembrie. US Open s-a jucat anul trecut fără spectatori. (ABC News)

9. Organismele de reglementare a concurenței din Uniunea Europeană urmează declanșeze o investigație, până la finele anului, asupra practicilor Google în publicitate online. Google domină, împreună cu Facebook, piață de publicitate online, la nivel global. (Reuters)

10. Nemurirea și tinerețea veșnică sunt mituri, potrivit unor noi cercetări care ar putea pune capăt în cele din urmă dezbaterii dacă putem trăi pentru totdeauna. Un studiu a confirmat că, probabil, nu putem încetini ritmul îmbătrânirii din cauza constrângerilor biologice. Studiul, o colaborare internațională a oamenilor de știință din 14 țări și incluzând experți de la Oxford, și-a propus să testeze ipoteza „ratei invariante a îmbătrânirii”, care spune că o specie are o rată relativ fixă ​​de îmbătrânire de la vârsta adultă. „Descoperirile noastre susțin teoria că, mai degrabă decât încetinirea morții, mai mulți oameni trăiesc mult mai mult datorită reducerii mortalității la vârstele mici”, a declarat unul dintre cercetători. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Un activist palestinian aruncă un proiectil către forțele israeliene în timpul unor proteste în Gază. Mahmud Hams/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Finanțelor confirmă că au fost discuții despre naționalizarea pilonului privat de pensii – Cronica dimineții
Banca Mondială: Criza Covid-19 ar putea aduce 100 de milioane de oameni în sărăcie extremă în întreaga lume – Cronica dimineții
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău