FMI: Economia României va crește cu 6% în acest an, peste estimările inițiale – Cronica serii

1. Economia României va crește cu 6% în acest an, peste estimările inițiale, potrivit proiecțiilor actualizate ale Fondului Monetar Internațional (FMI). În UE, doar Spania ar urma să înregistreze un ritm de creștere superior. Prognoza privind evoluția economiei românești a fost revizuită în urcare cu peste un punct procentual, de la o creștere de 4,6% estimată în toamnă, se arată în raportul FMI din aprilie legat de perspectivele economiei globale. Conform noilor proiecții, România va consemna al doilea cel mai rapid ritm de creștere din Uniunea Europeană în acest an, după Spania (+6,4%). (Profit.ro)

2. Un înalt oficial al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) a declarat într-un interviu publicat marți că există o legătură între vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca și cazurile de tromboze depistate în rândul unor pacienți. „Putem de acum să o spunem, este clar că există o legătură cu vaccinul. Totuşi, nu ştim deocamdată ce cauzează reacţia (…) Pentru a rezuma, în următoarele ore vom spune că există o legătură, dar va trebui să înţelegem şi cum aceasta se produce”, a afirmat Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinuri din cadrul EMA, într-un interviu pentru presa italiană. Oficialii EMA urmează să se întrunească între 6 și 9 aprilie pentru a discuta problema. (News.ro)

3. În 2020, datoria externă a statului, în valută, a depășit-o pe cea în lei, pentru prima dată după 2014. Anul trecut, ponderea datoriei în valută în total datorie s-a situat la 52,3%. (Profit.ro)

4. 207.000 de români și-au anulat programarea făcută pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, iar dintre cei care au confirmat programarea 99.000 nu s-au prezentat, după ce au apărut informaţii legate de tromboze asociate acestui vaccin, a declarat marți coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. (Hotnews)

Una din Cronica de Tehnologie: Tim Cook a lăsat de înțeles, în cadrul unui podcast, că zvonurile privind dezvoltarea unei mașini autonome sunt adevărate. Șeful Apple a mai abordat și alte teme de interes, precum realitatea augmentată, scandalul cu Facebook și procesul cu Epic Games. (CNBC)

5. Veniturile totale medii ale gospodăriilor din România au crescut în al patrulea trimestru din 2020 cu 7,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, până la 5.384 lei pe lună. Cheltuielile s-au majorat cu 7,6%, la 4.627 de lei lunar. Datele au publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)

6. Aproape trei sferturi (73%) dintre liderii de business au declarat că afacerea lor a fost afectată de criza sanitară, dar impactul nu a fost atât de sever pe cât anticipau în martie 2020, arată raportul PwC Global Crisis Survey 2021. 20% dintre oamenii de afaceri consideră că situaţia firmelor a fost mai bună decât înainte de pandemie. (News.ro)

7. Ministerul Sănătăţii a lansat o linie telefonică de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemia de COVID-19, unde peste 40 de psihoterapeuţi voluntari vor fi alături de oricine are nevoie de sprijin emoţional. Ministrul Vlad Voiculescu a precizat că unul din efectele pandemiei a fost reducerea accesului la servicii de sănătate mintală. Începând de marţi, persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081. (News.ro)

Promo: SARTO bespoke anunță o creștere cu 17% a cifrei de afaceri în 2020 și estimează pentru 2021 o majorare cu 30% a acesteia. Performanța obținută este rezultatul consolidării prezenței pe piața vestimentației masculine de comandă prin produse și servicii adaptate noilor nevoi ale clienților.

8. Rata șomajului în luna februarie 2021 a crescut cu 0,1 puncte procentuale la 5,7%, față de cea înregistrată în luna ianuarie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Numărul șomerilor în vârstă de 15-74 ani estimat pentru luna februarie a anului 2021 a fost de 478.000 de persoane, în creștere cu 0,84% față de ianuarie. (Profit.ro)

9. Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat că la meciurile organizate de România la Campionatul European de fotbal vor putea asista spectatori. Prin aprobarea Memorandumului prezentat de Ministerul Tineretului şi Sportului în cadrul ultimei şedinţe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislaţia necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfăşura cu prezenţa în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale. (News.ro)

10. O echipă internațională de cercetători, numită Climate Intervention Biology Working Group, a publicat un studiu legat de posibila răcire artificială a planetei, prin reflectarea unei părți a luminii solare. Studiul arată că reflectarea luminii Soarelui este o metodă mai fezabilă tehnic și financiar decât celelalte modele de răcire ale planetei, însă, încă știm foarte puține în acest moment despre riscurile și implicațiile asupra sistemelor naturale și speciilor. (Phys)

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Finanţelor exclude „ferm” posibilitatea reducerii CAS cu 5% – Cronica serii
Platforma de vaccinare va permite şi programarea pentru vaccinul de la Johnson & Johnson – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău