General american: Lanțul de aprovizionare pentru Ucraina e slab iar NATO se mișcă prea încet – Cronica serii

1. Fostul comandant al Comandamentului pentru Operațiuni Speciale al SUA în Europa, generalul în retragere al armatei americane Michael Repass, a declarat ca ajutorul pentru Ucraine trebuie crescut considerabil dacă se dorește ca ucrainenii să îi alunge vreodată pe ruși. Repass a consiliat armata ucraineană în ultimii șase ani în baza unui contract cu guvernul american. Luna trecută, el a vizitat Polonia și vestul Ucrainei pentru a-și face o idee mai clară despre traiectoria războiului din Ucraina. Într-un interviu acordat CNN, Repass spune că lanțul ucrainean de aprovizionare cu echipamente militare este ineficient și că sunt necesare forțe militare suplimentare pentru a-i alunga pe ruși din Ucraina. Pentru a câștiga războiul din Ucraina, Repass susține ca SUA și aliații săi să construiască o forță strategică ucraineană care să însumeze cinci brigăzi de până la 40.000 de soldați, capabile să organizeze operațiuni ofensive pentru a-i forța pe ruși să iasă din țara lor. (Hotnews)

2. Un număr de 227.500 persoane inactive doreau să lucreze în 2021, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, arată datele Institutului Naţional de Statistică. (News.ro)

3. Trei milioane de carduri cu voucherele de 250 de lei pentru alimente și mese calde vor fi livrate progresiv, din 1 iunie, de Poșta Română către persoanele vulnerabile, a anunțat vineri ministrul Marcel Boloș. (Hotnews)

4. În contextul deciziei de joi a Curţii Constituţionale, USR a depus un nou proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. USR invită PSD, PNL şi orice altă formaţiune care pretinde că doreşte echitate între pensionarii români să susţină proiectul, anunţă formaţiunea într-un comunicat. Proiectul prevede desfiinţarea pentru viitor a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar stabileşte şi că, de la data intrării ei în vigoare, încetează plata pensiilor speciale în plată. (News.ro)

5. Rusia nu va folosi arme nucleare în Ucraina, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexei Zaitsev. (News.ro)

Din Cronica de Business: Productivitatea angajaților americani a scăzut cu 7,5% în primul trimestru. Este cea mai rapidă scădere din 1947 până în prezent. În același timp, costurile cu forța de muncă, măsurate în raport cu productivitatea, au crescut cu 11,6%, ducând creșterea din ultimele patru trimestre la 7,2%. Este cea mai rapidă creștere din aproximativ 40 de ani. (CNBC)

6. Ungaria nu poate susține noul pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei în forma sa actuală, inclusiv un embargo asupra importurilor de țiței rusesc, a declarat premierul Viktor Orban la radioul de stat. Orban a spus că actuala propunere a Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol rusesc ar echivala cu o „bombă atomică” aruncată asupra economiei ungare. (Profit.ro)

7. Economia Statelor Unite a adăugat 428.000 noi locuri de muncă în aprilie. Șomajul rămâne la 3,6%. (WSJ)

8. Liderul chinez Xi Jinping a emis un avertisment puternic împotriva celor care pun la îndoială politică „zero-Covid” a guvernului. Avertismentul vine în contextul în care lockdown-uri, care durează de multe săptămâni, au generat proteste în rândul populației. (CNN)

Din Cronica de Tehnologie: Casa Albă le-a cerut agențiilor federale să accelereze în următoarele șase luni pregătirile pentru computerele cuantice, care vor fi capabile să spargă sistemele de criptare cu cheie publică. Institutul Național de Standarde și Tehnologie va publica în curând noi standarde criptografice, care vor proteja împotriva viitoarelor atacuri, dar care vor trebui implementate rapid. (The Record)

9. Facebook a blocat anul trecut pagini ale unor publicații, spitale, servicii de urgență și organizații de caritate din Australia, susțin mai mulți whistlebloweri. A fost o mutare strategică și preventivă a gigantului american, menită să preseze Parlamentul Australian, care urma să voteze o lege prin care platformele online trebuiau să plătească pentru știri. (WSJ)

10. Florin Secureanu, condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare de Tribunalul București, în primă instanță, într-unul din cele două dosare penale pe care le are după ce a delapidat Spitalul Malaxa din Capitală, s-a înscris la concursul pentru postul de manager al Spitalului Orășenesc Jibou. (Libertatea)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Guvernul ia in calcul îngheţarea salariilor în sectorul bugetar pentru anul viitor
Ministrul austriac: Aderarea României la Shengen ar avea beneficii atât pentru Austria, cât şi pentru România – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău