Gheorghiţă: Vaccinarea cu a treia doză împotriva COVID-19 ar putea începe săptămâna viitoare – Cronica serii

1. Premierul Florin Cîţu respinge ideea unui nou lockdown, susţinând că măsuri de acest gen nu au „ajutat deloc”. Cîţu pledează din nou pentru vaccinare, ca unică soluţie de a depăşi pandemia de COVID-19. Premierul anunţă că măsura de susţinere a unei părţi din salariu pentru părinţii ai căror copii fac şcoală online va fi reintrodusă, resursele bugetare fiind asigurate pentru implementarea acesteia. (News.ro)

2. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că se încearcă devansarea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, precizând că aceasta ar putea începe chiar săptămâna viitoare. Doza a treia nu poate fi administrată mai devreme de 6 luni de la doza a doua. (News.ro)

3. România a recepționat până acum 18,5 milioane de vaccinuri anti-COVID din care a folosit doar circa 10 milioane de doze, iar aproape 5 milioane le-a vândut sau donat. (G4Media)

4. Valeriu Gheorghiţă a anunțat, marți, că în Capitală se înregistrează o rată de vaccinare împotriva Covid-19 de peste 50% din populaţia rezidentă eligibilă, de peste 12 ani. Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, cea mai ridicată rată de imunizare are, după București, județul Cluj, iar la extrema cealaltă sunt județele Giurgiu și Suceava, care sunt la 20%. (Digi24)

Din Cronica de Business: Bursa din India ar putea să o depășească pe cea din Marea Britanie, după capitalizare, până în 2024, estimează Goldman Sachs. Bursa din India ar deveni astfel cea de-a cincea din lume. $10 miliarde au fost investite în companiile indiene care s-au listat pe bursa anul acesta, o sumă mai mare decât cea înregistrată în ultimii 3 ani la un loc. (CNBC)

5. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţă că a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanşarea pandemiei până în prezent. Urmărirea penală se face in rem, în acest moment, nicio persoană neavând calitatea de suspect sau inculpat. (News.ro)

6. Doar 2,5% din numărul total al studenţilor şi elevilor români muncesc în timpul studiilor, în timp ce media europeană a elevilor şi studenţilor care au un loc de muncă în timpul studiilor este de 18%. Datele apar într-un studiu al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR). (G4Media)

7. Spania a cerut luni Comisiei Europene să ajute statele membre să reacţioneze în mod adecvat la creşterea preţurilor la electricitate fără a încălca regulile blocului comunitar şi, de asemenea, a sugerat că este nevoie de măsuri pentru a limita speculaţiile pe piaţa certificatelor de poluare. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie: iOS 15 le oferă utilizatorilor opțiunea de a partaja datele din Apple Health cu doctorii și instituțiile medicale. Medicii vor putea vedea astfel, de la distanță, parametrii de sănătate și sport ai pacienților. (The Verge)

8. Apple lucrează la un proiect prin care, cu ajutorul datelor și a unor senzori, iPhone-urile ar putea detecta dacă utilizatorii dau semne de depresie sau de declin cognitiv. (WSJ)

9. Netflix a lansat un plan gratuit în Kenya, care facilitează accesul la aproximativ un sfert din întreg conținutul disponibil. Acest plan este disponibil doar pentru Android și nu include reclame. Netflix speră ca astfel să atragă mai mulți abonați plătitori. (Reuters)

10. Johnson & Johnson a anunțat că administrarea unei a două doză din vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de ei, la două luni de la prima doză, crește protecția împotriva bolii la 75%. Datele apar din testele clinice desfășurate în 10 țări. În SUA protecția a fost de 94%. Compania nu a dat explicatii despre diferența de eficacitate. Vaccinul J&J este singurul care inițial a fost administrat într-o singură doză. (WSJ)

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Educaţiei: O decizie privind deschiderea unităţilor de învăţământ va fi luată la finalul lunii ianuarie – Cronica serii
Apple lucrează la mai multe produse cu mini-LED – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău