Google negociază cu Universal Music licențierea melodiilor și vocilor artiștilor pentru cântece generate de AI – Cronica de Tehnologie

1. Legislația drepturilor de autor ar trebui modificată pentru a permite antrenarea sistemelor de AI pe baza conținutului disponibil în mod public pe internet, susține Google, conform propriilor interese. Compania mai spune că publisherii ar trebui să aibă opțiunea de a opta ca propriul conținut să nu fie folosit de companiile de AI pentru antrenarea chatboților, fără să și explice cum ar trebui să funcționeze un astfel de sistem. (The Guardian)

2. Google negociază cu Universal Music licențierea melodiilor și vocilor artiștilor, pentru ca acestea să poată fi folosite în cântece generate de inteligența artificială. Gigantul american ar  urmări crearea unui instrument de generare a muzicii cu ajutorul AI-ului, care ar presupune plata drepturilor de autor. (FT)

3. Curtea Supremă a blocat temporar o decizie a unei instanțe de Apel care a considerat că Apple a încălcat legea din California prin interzicerea sistemelor terțe de plată. După această decizie, Apple poate să păstreze, cel puțin deocamdată, sistemul folosit și până acum pentru aplicațiile livrate prin App Store. (Bloomberg)

4. Nvidia a prezentat un nou cip de AI, numit GH200 Grace Hopper Superchip. Acesta are la bază memoria HBM3e, cu viteze de până la 5TB/s, și va fi produs începând cu al doilea trimestru al anului viitor. (Bloomberg)

5. Teama de restricțiile americane determină giganții chinezi să dea comenzi foarte mari de cipuri. Împreună, Baidu, ByteDance, Tencent și Alibaba au comandat deja cipuri în valoare $5 miliarde de la Nvidia. 100.000 de cipuri A800 în valoare de $1 miliard sunt așteptate să fie livrate anul acesta, în vreme ce restul vor fi livrate anul viitor. FT

6. Două asociații ale unor companii americane de tehnologie, NetChoice și Chamber of Progress, susțin efortul TikTok de a bloca legea prin care urmează ca platforma să fie interzisă în statul Montana de anul viitor. Acestea susțin că legea ignoră utilizatorii și scopul internetului. Reuters

7. Intel a lansat un patch care rezolvă o vulnerabilitate ce afecta procesoarele Skylake, Tiger Lake și Ice Lake. Descoperită și raportată de un expert Google, vulnerabilitatea facilita interceptarea informațiilor sensibile, precum chei de criptare, parole și mesaje private. (Wired)

8. X (Twitter) a fost amendată cu $350,000 pentru că a întârziat să ofere acces la contului lui Donald Trump în cadrul unei investigații. Cele două părți s-au contrazis vreme de mai multe luni pe tema informării fostului Președinte în legătură cu mandatul emis. (CNN)

9. Gmail lansează o funcție de traduce pentru aplicațiile de iOS și Android. Aceasta va funcționa într-un mod similar celei din versiunea web, disponibilă deja de mai mulți ani. Ambele oferă suport pentru mai bine de 100 de limbi. (Profit.ro)

10. WhatsApp va avea, în curând, o funcție de screen sharing, ce va putea fi folosită în timpul apelurilor video. Aceasta va putea fi apelată prin intermediul butonului Share, iar utilizatorul va putea alege între a partaja întregul ecran sau doar o anumită aplicație. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
iPhone 15 ar urma să fie prezentat pe 12 sau 13 septembrie – Cronica de Tehnologie
Comisionul perceput de Amazon de la terții vânzători a trecut pentru prima oară anul trecut de 50% – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău