Grecia, Ungaria și Portugalia relaxează condițiile de călătorie – Cronica de Turism

1. România a adoptat regulile recomandate de Uniunea Europeană în privința condițiilor de intrare în țară. Astfel, certificatul de vaccinare prezentat la intrarea în România este valabil doar 9 luni (270 de zile) în cazul în care persoana respectivă nu a efectuat doza booster (doza 3, în cazul vaccinurilor Pfizer sau Moderna). Pentru a evita carantina, persoanele fără certificat de vaccinare valabil trebuie să prezinte un test PCR negativ sau dovada trecerii prin boală. (Hotnews)

2. România a modificat regulile de completare a formularului Passanger Locator Form (PLF) la intrarea în țară. Astfel, formularul poate fi completat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară, comparativ cu prevederea anterioară de numai 24 de ore. De asemenea, la fel ca și până acum, formularul poate fi completat și în cel mult 24 de ore de la intrarea în țară. Nu în ultimul rând, amenda minimă pentru necompletarea formularului a fost redusă de la 2000 lei la 500 lei. (Digi24)

3. Grecia a relaxat condițiile de călătorie începând din 7 februarie. Astfel, turiștii care dețin certificate de vaccinare valabile nu mai sunt obligați să prezinte și rezultatul negativ al unui test de Covid-19 pentru a intra în țară. În același timp, Grecia a decis însă că, în absența dozei booster, certificatul de vaccinare să aibă o valabilitate de numai 7 luni, mai mică decât cea de 9 luni recomandată de Uniunea Europeană. (News.ro, Hotnews)

4. Portugalia s-a alăturat mai multor state europene precum Italia și Grecia și, începând din 7 februarie, nu mai solicită test negativ turiștilor străini care dețin un certificat de vaccinare valabil. (Economedia)

5. Germania este cea mai nouă țară europeană care limitează la numai 9 luni perioada de valabilitate a certificatului de vaccinare, în cazul persoanelor care nu au efectuat încă doza booster. Conform unei decizii anterioare, cetățenii din România sunt obligați să înregistreze online dovada vaccinări înainte de intrarea în Germania, pe portalul einreiseanmeldung.de. (Airlines Travel)

6. Ungaria a revenit asupra deciziei controversate de a limita valabilitatea certificatelor de vaccinare cu două zone la numai 6 luni începând din 15 februarie. Astfel, autoritățile au decis că valabilitatea acestor certificate să fie extinsă pentru toate persoanele care au efectuat a doua doză de vaccin până în 1 mai. Cu alte cuvinte, în acest caz, certificatele de vaccinare sunt valabile 9 luni, conform recomandărilor Uniunii Europene. (Schengen Visa Info)

7. Spania a decis să prelungească restricțiile de călătorie și avertizează că, începând din luna februarie, certificatele de vaccinare ale persoanelor care au efectuat a doua doză înainte de jumătatea lunii mai nu mai sunt valabile. Practic, aceste persoane trebuie să facă doza booster. (Schengen Visa Info)

8. Australia va permite accesul turiștilor vaccinați pentru prima oară de la izbucnirea pandemiei în urmă cu doi ani. Astfel, începând din 21 februarie, toți turiștii care au două doze de vaccin și au primit viza au posibilitatea de a intra în Australia. Persoanele care nu se pot vaccina trebuie să prezinte o dovadă medicală în acest sens. (Guvernul australian)

9. Operatorul low-cost Blue Air a amânat pentru 9 iunie operarea zborurilor de la București spre Timișoara și Suceava. Ruta București – Timișoara urmează să aibă nu mai puțin de 9 zboruri săptămânale, în timp ce alte trei zboruri săptămânale vor avea loc între București și Suceava. De asemenea, Blue Air va relua zborurile pe ruta București – Oradea începând din 1 mai. (Boarding Pass)

10. Travelator propune o vacanță de 8 zile în Mallorca pentru 131 de euro de persoană. Prețul include zbor dus-întors cu Ryanair pentru 41 de euro și cazare în cameră dublă la Club Sa Coma pentru 180 de euro. Perioada călătoriei este 5-12 mai. (Travelator)

Ți-ar mai putea plăcea
Aeroportul din Brașov va fi deschis în 15 iunie 2023 – Cronica de Turism
Cipru, Slovacia, Croația și Cehia relaxează condițiile de călătorie pentru români – Cronica de Turism

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău