Ieri, concentrația de PM10 era, la una dintre staţiile din Capitală, apropiată de valorile înregistrate în vârf de munte – Cronica dimineții

În această dimineața avem doar știri pozitive.

1. Compania farmaceutică americană Pfizer a anunţat un plan prin care vrea să pună la dispoziţia industriei biofarmaceutice toate facilităţile de care dispune, inclusiv unităţi de producţie şi laboratoare de cercetare şi dezvoltare, pentru alte companii care reuşesc să dezvolte mai rapid un tratament sau un vaccin pentru coronavirus. (News.ro)

2. Un pacient de 27 de ani din judeţul Caraş-Severin, confirmat cu coronavirus şi internat în Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, a fost externat aseară, după ce a avut două teste negative. Acesta este cel de-al 14-lea pacient externat din spitalul de la Timişoara şi considerat vindecat. (News.ro)

3. China a anunțat 21 de noi cazuri în această dimineață, din care 20 la cetățeni care au călătorit în străinătate.

4. Patru cercetători chinezi au publicat un studiu care arată că temperatura ridicată și umiditatea reduc răspândirea coronavirusului. (Link)

5. Institutul flamand de cercetări în biotehnologie VIB a descoperit un anticorp capabil să neutralizeze virusul aflat la originea Covid-19. Pentru confirmarea rezultatelor sunt necesare cercetări suplimentare. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Marii operatori de comunicații americani promit că nu-i vor deconecta pe cei care nu-și plătesc abonamentele la timp și, în plus, vor monta hotspot-uri Wi-Fi gratuite în orașe. Măsurile fac parte dintr-o inițiativă a FCC ce are ca scop menținerea conexiunilor la internet pentru americani pe perioada crizei declanșate de coronavirus. (Washington Post)

6. Ministerul Mediului a transmis că, în ultima săptămână, concentraţiile tuturor poluanţilor monitorizaţi în Bucureşti s-au situat mult sub valorile limită, chiar dacă au mai existat intervale orare cu anumite creşteri. ”Se reconfirmă ipoteza conform căreia principala sursă de poluare a aerului din aglomerarea Bucureşti este traficul rutier”. Specialiştii au transmis că luni, la ora 11.00, concentraţia de PM10 era, la una dintre staţiile din Capitală, apropiată de valorile înregistrate în vârf de munte. (News.ro)

7. Distileriile din SUA au început să producă dezinfectant sanitar sub forma de gel, din aloe vera și ethanol, pe care să-l distribuie gratuit populației. (CNN)

8. Un medicament care oprește transmiterea HIV, dacă este luat zilnic, va începe să fie comercializat în Marea Britanie, de luna viitoare. (BBC)

9. Tesla a început livrările modelului Y în acest weekend. Estimările inițiale anunțaseră primele livrări în toamna acestui an. (Link)

10. Sezonul al treilea al serialului „Westworld”, câştigător al premiului Emmy, a avut premiera ieri pe HBO şi HBO GO. (News.ro)

Fotografia dimineții – Salutul dintre Joe Biden si Bernie Sanders la dezbaterea ce a avut loc între cei doi:

Ți-ar mai putea plăcea
ONU: Peste 6.000 de civili au fost ucişi de când Rusia a invadat Ucraina – Cronica dimineții
Curtea de Conturi: Salariile personalului medical s-au triplat, comparativ cu anul 2014 – Cronica dimineții
Un comentariu
  • Ionut
    mart. 18,2020 la 2020-03-18T16:20:53+02:000000005331202003

    Ce vesti bune de la pct. 4! Multumim!

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău