Înalta Curte de Casație și Justiție şi Avocatul Poporului sesizează Curtea Constituţională în legătură cu impozitarea pensiilor speciale – Cronica dimineții

1. Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat prevederea conform căreia pensiile speciale ale parlamentarilor ar urma să fie impozitate cu 85%. Peste 40 de parlamentari nu şi-au exercitat votul cu privire la acest proiect, în timp ce 354 de deputaţi şi senatori au votat ”pentru”, iar un parlamentar s-a abţinut. Preşedintele USR, Ban Barna, a afirmat că aşteaptă demisia mai multor lideri politici, inclusiv pe cea a premierului Ludovic Orban şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, în cazul în care CCR va considera neconstituţională legea, având în vedere că există în circuitul parlamentar un proiect de lege al USR cu acest subiect. (News.ro)

2. Înalta Curte de Casație și Justiție şi Avocatul Poporului sesizează Curtea Constituţională în legătură cu impozitarea pensiilor speciale. ICCJ reproşează că sunt nesocotite decizii succesive ale Curţi în domeniu, că nu a fost consultat CSM şi consideră că sunt încălcate mai multe principii, printre care cel al impunerii fiscale juste şi echitabile şi cel al independenţei judecătorilor. (News.ro)

Una din Cronica de Business: UiPath, primul unicorn înființat de antreprenori români, poartă discuții cu potențiali investitori în vederea atragerii de noi fonduri, operațiune care i-ar putea ridica evaluarea la peste $10 miliarde. (Profit.ro)

3. Toată documentaţia, cererile şi contractele de finanţare cu fonduri europene vor fi încheiate în format digital de acum înainte, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş. (Link)

4. 17 membri USR din echipa anti-Barna semnează o scrisoare în care acuză conducerea partidului de „politica pumnului în gură”, acuzând că Biroul Național l-a suspendat pe președintele organizației USR Sector 4, Marius Gheorghe, chiar în timpul alegerilor pentru conducerea filialei. Scrisoarea a fost publicată pe pagina de Facebook a semnatarilor, între care se numără Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al partidului, Ana Ciceală, Dumitru Dobrev, Tudor Benga, Vlad Alexandrescu. (Hotnews)

5. Anticorpii dezvoltați după infecția cu noul coronavirus ar putea dura doar 2-3 luni, relevă un nou studiu. Anticorpii asimptomaticilor dispar mai repede. (CNBC)

Promo: Mercedes-Benz Vito Furgon si Tourer, Sprinter 3,5t si 5t, Clasa V si Clasa X din stoc cu rate de leasing gratuite 4 luni, asigurare CASCO gratuita 6 luni si pachetul de 6 revizii cu 25% discount, pana la 30 septembrie. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila prin Mercedes-Benz Leasing IFN S.A. Detalii la partenerii autorizati.

6. Curtea Supremă a Statelor Unite i-a aplicat joi o lovitură lui Donald Trump, validând măsurile de protecţie acordate de către predecesorul său Barack Obama unui număr de 700.000 de imigranţi tineri – ”Dreamers” – pe care actualul președinte voia să le abroge. Curtea Supremă a catalogat drept ”capricioasă” şi ”arbitrară” hotărârea administraţiei republicane a lui Trump de a pune capăt programului adoptat de către preţedintele democrat Barack Obama. Prin acest program – DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals) – imigranţii în vârstă de până la 30 de ani, care au intrat în mod clandestin, pe când erau copii, pe teritoriul Statelor Unite, nu pot fi expluzaţi din ţară. (News.ro)

7. Pentru a treisprezecea săptămână consecutivă numărul americanilor care au aplicat pentru șomaj a depășit 1 milion. Săptămâna trecută au fost 1,5 milioane. (Axios)

8. Guvernul bulgar a decis returnarea banilor consumatorilor de gaze, după ce ruşii au scăzut retroactiv preţurile, costurile ridicându-se la circa 100 de milioane de euro. Preţul gazelor naturale este cu 53% mai mic astăzi în Bulgaria decât acum un an, a declarat premierul Boyko Borisov în cadrul unei şedinţe extraordinare de guvern. (Adevarul)

Una din Cronica Externă: SUA au ieșit din negocierile cu statele europene cu privire la planul european de a taxa companiile de tehnologie americane și au amenințat să reacționeze în contraofensivă dacă se merge mai departe cu acest plan. Un oficial european a declarat că UE va acționa unilateral, dacă un acord nu va putea fi agreat. (NYTimes)

9. Potrivit ultimului studiu, cel mai amplu realizat până acum, doar 6,1% din suedezi au dezvoltat anticorpi, cu mult sub nivelurile necesare pentru a obține o imunitate în masă măcar parțială. „Răspândirea este mai scăzută decât ne așteptam dar nu cu mult mai mică”, a declarat epidemiologul-șef al țării, Anders Tegnell într-o conferință de presă, adăugând că virusul nu se comportă ca bolile anterioare. Suedia a permis ca restaurantele, barurile, afacerile și majoritatea școlilor să rămână deschise în timp ce aproape toată Europa se afla în carantină. (Hotnews)

10. Veniturile ByteDance, compania din spatele TikTok, au crescut în primul trimestru al acestui an cu 130% YoY. ByteDance a avut în această perioadă venituri de aproximativ $5.64 miliarde. (Reuters)

Fotografia dimineții – S-a redeschis Disneylandul din Hong Kong. Anthony Wallace/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Valeriu Gheorghiță: Sunt 4,7 milioane de persoane vaccinați cu două doze dar acoperirea vaccinală nu este suficientă – Cronica dimineții
În ianuarie, firmele din România vor opera cu două niveluri ale salariului minim: 2.230 de lei brut până la 12 ian şi 2.300 de lei brut începând cu 13 ian – Cronica dimineții