Inflația a ajuns la 15% în iulie, în scădere cu 0,1% față de iunie – Cronica serii

1. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 este 15%, scăzând uşor de la 15,1%, iar comparativ cu decembrie 2021 este 11%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ultimul an, gazele s-au scumpit cu peste 70%, iar uleiul cu aproape 52%. (News.ro)

2. Obligațiunile în lei au înregistrat joi o nouă scădere importantă a randamentelor. Ministerul Finanțelor a emis datorie pe 7 ani pe o cerere puternică și la o dobândă cu peste jumătate de punct procentual mai mică decât în urmă cu o săptămână. Obligațiunile cu scadența în februarie 2029 au atras subscrieri de 1,25 miliarde de lei față de un prospect de 300 de milioane de lei. Finanțele au împins împrumutul la 938,5 milioane de lei, la un randament mediu de 7,75% și unul maxim mai piperat la 7,81%. În urmă cu o săptămână, randamentul pentru o emisiune de titluri scadente în iulie 2029 a fost de 8,36%. (Profit.ro)

3. Câştigul salarial mediu net s-a ridicat în luna iunie la 3.977 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 49 de lei (+1,2%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (9.331 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2.186 lei). (News.ro)

4. Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, a declarat că în toamnă va avea loc un colaps în administrația publică și o explozie socială din cauza seriei de eșecuri politice și economice ale actualelor autorități pro-occidentale, scrie publicația rusească Gazeta. Fostul președinte crede că după ce cetățenii vor primi primele note de plată pentru încălzire, vor începe proteste în masă. (G4Media)

Din Cronica de Business: CEO-ul Ryanair a declarat că biletele de avion la 1 euro sau 10 euro vor dispărea, „câțiva ani” din oferta companiei, invocând creșterea prețurilor la combustibili. (Bloomberg)

5. Înaltul Comisar ONU al Drepturilor Omului Michelle Bachelet s-a declarat alarmată de numărul copiilor palestinieni ucişi în ultimele zile şi cere ca cei care se fac vinovaţi să dea socoteală. În ultima săptămână, 19 copii palestinieni au fost ucişi, iar bilanţul de la începutul anului a crescut astfel la 37, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului. (News.ro)

6. Șeful de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a declarat că faza activă a războiului din Ucraina trebuie să se termine înainte de venirea iernii, pentru că persistă riscurile de atac din partea agresorilor ruși asupra infrastructurii de alimentare cu energie și căldură în țară. (Digi24)

7. Creșterea prețurilor alimentelor în Germania a ajuns la 14,8%, ritm anual. Este cel mai ridicat nivel înregistrat de când acest indicator este măsurat oficial. (Link)

8. Mai multe imagini din satelit arată daunele majore și mai multe avioane de război rusești distruse la baza aeriană Saki din Crimeea, în urma exploziilor de la începutul acestei săptămâni. La bază Saki din vestul Crimeei, condusă de ruși, s-au produs marți, cel puțin 12 explozii, iar o persoană a fost ucisă. Ucraina nu și-a asumat însă oficial responsabilitatea atacului, dar mai multe dovezi sugerează posibilitatea unui atac țintit. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: Doar 32% dintre adolescenții americani cu vârste între 13 și 17 ani mai folosesc Facebook, conform unui sondaj recent. 95% accesează YouTube, 67% TikTok, 62% Instagram și 59% Snapchat. (Pew Research Center)

9. Femeile care urmează o dietă vegetariană au un risc mai mare de a-și fractura șoldurile mai târziu în viață, sugerează un nou studiu. Cercetătorii au concluzionat că dietele vegetariene „au adesea un aport mai mic din nutrienții necesari pentru sănătatea oaselor și a mușchilor”, după ce studiul lor a descoperit că femeile vegetariene au un risc cu 33% mai mare pentru fracturile de șold în comparație cu consumatoarele de carne. (Bloomberg)

10. Fostul președinte Donald Trump a invocat al cincilea amendament – refuzul de a da declarații – de peste 440 de ori în timpul audierilor din New York. Acesta a răspuns la o singură întrebare, atunci când procurorul l-a întrebat care este numele său. Trump a fost audiat de procurorul general al statului New York în legătură cu afacerile sale. (TheIndependent)

Ți-ar mai putea plăcea
Iohannis: Consider reintrarea în starea de urgență ca o ultimă soluție – Cronica serii
61% din populaţia a două dintre cele mai afectate oraşe din Lombardia prezintă anticorpi – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău