INS: Suprafața pădurilor a crescut în anul 2019 – Cronica serii

1. Suprafața pădurilor în anul 2019 a fost de 6.427.340 de hectare, în creștere cu 9.127 de hectare față de anul anterior, potrivit Institutului Național de Statistică. (Profit.ro)

2. Percepția populației și a companiilor asupra economiei românești s-a îmbunătățit în mai, după un declin abrupt în luna precedentă, precipitat de restricțiile anunțate de autorități în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit analiștilor BCR, România a depășit punctul de jos al crizei și se îndreaptă spre o recuperare rapidă, în formă de “V”. (Profit.ro)

3. Transportul local va fi gratuit pentru elevi pe tot parcursul anului calendaristic. Transportul elevilor care fac naveta va fi de asemenea gratuit pe tot parcursul anului școlar. Totodată, transportul feroviar și cu metroul pentru elevi și pentru studenți va fi gratuit pe tot parcursul anului calendaristic, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. (Profit.ro)

4. PNL este cotat cu 32,6% în intenția de vot la parlamentare, față de 33% în aprilie. Liberalii au pierdut însă din ianuarie până acum 15 procente. Ei erau creditați în prima lună a anului cu 47,4%. Datele apar in sondajul lunar IMAS realizat la comanda Europa FM. Față de luna precedentă, PSD a pierdut aproape două procente în intenția de vot, ajungând la 23% față de 24,8%. USR a crescut cu aproape un punct, de la 10,8% la 11,6%. Partenerii de alință PLUS au stagnat la 5,1%. Cea mai mare creștere o are Pro România. Partidul lui Victor Ponta a ajuns la 11,2% în intenția de vot în luna mai, față de 8,2% în aprilie. La începutul anului Pro România avea doar 3,8%, câștigând în cinci luni aproape sapte procente și jumătate. (Hotnews)

Una din Cronica Stirilor Pozitive: Formaţia Led Zeppelin va oferi acces liber sâmbătă, începând cu ora 8PM GMT, pentru înregistrarea concertului Celebration Day din 2007. Timp de trei zile publicul va putea vedea acest show pe YouTube. Acest concert i-a reunit pe 10 decembrie 2007 pe Jimmy Page, Robert Plant şi John Paul Jones, cei trei membri fondatori în viaţă ai legendarei formaţii. (News.ro)

5. Banca Națională a României a redus dobânda cheie de la 2% la 1,75%, a doua reducere de dobândă de la începerea pandemiei COVID 19. BNR a redus și dobânda la depozite și rata Lombard și a decis să continue operațiunile de injecție a lichidității prin repo și achiziții de titluri de stat din piața secundară. Banca centrală spune că incertitudinile sunt „neobișnuit de înalte”, având în vedere șocul economic „fără precedent”, și vin nu doar din pandemie și măsurile de restricție, ci și din politica fiscală și legislația care vizează sectorul bancar. (Profit.ro)

6. Ocuparea locurilor la terase, care urmează să fie deschise luni, va fi posibilă doar cu rezervare, astfel încât să fie evitate aglomerările la intrarea în local și să fie facilitată ancheta epidemiologică în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire între clienții localului, prevăd normele de funcționare a restaurantelor. (Profit.ro)

7. Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat joi față de zilele anterioare, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că românii vor putea merge la plajă începând cu 1 iunie. Imediat după prânz, românii au început să rezerve atât vacanțe last minute pe litoral, începând cu acest weekend, cât și sejururi în lunile iulie și august sau chiar septembrie. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Statul Arizona a dat Google în judecată pentru colectarea datelor de localizare ale utilizatorilor de Android, inclusiv când aceștia au optat pentru dezactivarea funcției respective. Google este acuzat că și-a înșelat utilizatorii în legătură cu protecția datelor, cu scopul de a-și întări “imperiul de publicitate”. (Washington Post)

8. Ministerul Culturii a anunţat că supune dezbaterii publice un proiect de lege care prevede interzicerea, până la data 31 august 2020, a organizării evenimentelor, festivalurilor şi manifestărilor culturale, artistice la care sunt prezenţi peste 1.000 de participanţi simultan, atât în spaţii închise, cât şi în aer liber, indiferent dacă accesul este gratuit sau cu plata biletului. (News.ro)

9. Corespondentul CNN Omar Jimenez şi cei din echipa sa de filmare au fost eliberaţi vineri de poliţie, după e ce au fost arestaţi – în direct – în timp ce transmiteau informaţii de la faţa locului de la revoltele din Minneapolis, provocate de moartea lui George Floyd în timpul unei arestări în forţă. CNN a denunţat arestarea jurnaliştilor săi drept o încălcare a Primului Amendament al Constituţiei americane, care interzice limitarea libertăţii religioase şi de exprimare, libertatea presei sau dreptul la întrunire paşnică. (News.ro)

Una din Cronica de Divertisment: Documentarul “I Am Ali” (2014), care abordează viața și cariera celebrului boxer Muhammad Ali, va avea premiera pe platforma de streaming Netflix luni, 1 iunie. Bazat pe jurnalul său audio, documentarul oferă o perspectivă inedită asupra vieții și influenței pe care a avut-o Ali pe parcursul carierei sale. (Trailer)

10. HBO Max a înregistrat 90.000 de download-uri pe dispozitivele mobile în prima zi, un semn nu foarte încurajator pentru WarnerMedia. Disney+ a avut 4 milioane de download-uri și chiar Quibi a înregistrat 300.000 download-uri în prima zi. (Bloomberg)

Fotografia serii – Protestatarii care au cerut dreptate după uciderea lui George Floyd de către un polițist au dat foc unui sediu al poliție din Minneapolis. Kerem Yucel/AFP via Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Vot pozitiv în Camera Deputaților pentru amânarea ratelor la bănci fără ca dobânzile și comisioanele restante să mai fie plătite ulterior – Cronica serii
Cronica serii – Amazon și Alibaba ar putea deschide hub-uri logistice în România

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău