Ludovic Orban: În Capitală se vor aplica restricţiile prevăzute pentru localităţile care depăşesc rata de infectare de trei cazuri la o mie de locuitori – Cronica dimineții

1. Premierul Ludovic Orban a anunţat implementarea în Capitală a restricţiilor prevăzute pentru localităţile care depăşesc rata de infectare cu noul coronavirus de trei cazuri la o mie de locuitori – purtarea măştii în spaţii publice, cursuri online, suspendarea activităţilor în teatre, cinematografelor, restaurante, cafenele, în spaţii închise. Măsurile vor intra în vigoare după adoptarea unei hotărâri a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. (News.ro)

2. Peste jumătate dintre bolnavii cronici din România consideră că pandemia de coronavirus a avut un impact negativ asupra calității îngrijirilor medicale primite, în timp ce nivelul total al spitalizărilor la nivel național s-a prăbușit dramatic în perioada martie – august 2020, fiind cu 48% mai puține decât în perioada similară din 2019. Datele apar într-un studiu publicat de Observatorul Român de Sănătate. (G4Media)

3. Premierul Ludovic Orban susţine că sistemul medical a atins capacitatea de 75% în ceea ce priveşte tratarea pacienţilor cu COVID-19 şi arară că acest sistem dispune de suficient echipament pentru tratarea mai multor bolnavi, însă problema este legată de asigurarea cadrelor medicale. (News.ro)

Una din Cronica Externă: Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost acuzat că ar fi folosit bani libieni pentru campania sa electorală din 2007, au declarat procurorii pentru infracțiuni financiare. Acuzația de ”apartenență la o conspirație criminală” i-a fost adusă luni și se adaugă la acuzațiile de ”corupție pasivă”, ”finanțare ilegală a campaniei”, ”beneficii din fonduri publice fraudate” aduse împotriva lui Sarkozy, care neagă orice acuzație. (AlJazeera)

4. Producțiile de porumb și floarea soarelui vor scădea la jumătate în acest an, față de anii precedenți, din cauza secetei prelungite, care va continua să producă efecte devastatoare și asupra producțiilor viitoare nu numai în zona vegetală ci și în zootehnie, susțin asociațiile fermierilor. „Avem la ora actuală 1,2 – 1,3 milioane de hectare afectate sută la sută la porumb și floarea soarelui”. (Profit.ro)

5. Managerul Institutului ”Matei Balş” din Capitală, Adrian Streinu Cercel, candidează la alagerile parlamentare din partea PSD, el aflându-se pe locul al doilea, după Gabriela Firea, pe lista pentru Senat din București, a anunțat liderul PSD Marcel Ciolacu. (Hotnews)

6. Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban a anunţat duminică seară că listele candidaţilor pentru alegerile parlamentare au fost validate aproape în unanimitate şi cu foarte mici modificări faţă de propunerile înaintate de filiale. Orban a precizat că ministrul Apărării Nicolae Ciucă, devenit membru PNL, va candida pe primul loc la Senat în Dolj şi că doar doi membri ai Cabinetului nu vor candida, Bogdan Aurescu şi Marcel Boloş. (News.ro)

7. Economia Chinei a crescut cu 4,9% în trimestrul 3, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul este mai slab decât așteptările analiștilor (5,3%), dar mai bun decât creșterea din trimestrul doi (3,2%). PIB-ul Chinei a scăzut în primul trimestru, afectat de pandemie, cu 6,8%. (WSJ)

Una din Cronica de Carte: Data alegerilor prezidențiale din SUA se apropie (3 noiembrie), la fel cum se apropie și 6 decembrie, data preconizată a alegerilor parlamentare din România. Editorii BookRiot au pregătit o listă de cărți must-read pentru a ne pregăti mai bine educația politică, pentru a înțelege politica și problemele politice. Printre cărțile recomandate, se află multe devenite clasice precum ”Republica” lui Platon, ”Contractul social”, de Jean-Jacques Rousseau, Manifestul comunist și volumele lui George Orwell, ”1984” și ”Ferma animalelor”. (BookRiot)

8. The South China Morning Post, cea mai importantă publicație de limbă engleză din Hong Kong, scrie că armata Chinei de pe coasta de sud-est se pregătește de o posibilă invazie în Taiwan. (Link)

9. Suedia analizează introducerea unor măsuri de izolare la nivel local, după creșterea numărului de cazuri în capitala Stockholm și în Uppsala. Autoritățile recomandă evitarea aglomerațiilor, a transportului în comun și a vizitelor la persoanele în vârstă. (BusinessInsider)

10. Dacia depășește Renault în materie de siguranță, noul Spring având șasiul întărit și sisteme de asistență pasivă. Primul model electric al uzinei de la Mioveni nu intra însă în cursă pentru 4 – 5 stele EuroNCAP. (Profit.ro)

Fotografia dimineții vine din Melbourne, Australia, unde oamenii au mers în parcuri după ridicarea parțială a restricțiilor impuse de pandemie. William West/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Părăsirea timpurie a şcolii afectează peste 46.000 de copii anual – Cronica dimineții
Claudiu Târziu/AUR a cerut unirea României cu teritorii aflate acum în Ucraina – Cronica dimineții