Michelin mută o parte din producția din Polonia în România – Cronica dimineții

1. La nivelul NATO ar trebui să se ia decizia de a doborî rachetele din spaţiul aerian ucrainean care se îndreaptă spre Polonia sau România, susţine generalul polonez Waldemar Skrzypczak. „NATO ar trebui să spună astfel: îl avertizăm pe Putin că orice rachetă care zboară în direcţia noastră va fi doborâtă. Spunem că ne apărăm şi, ca parte a acestei apărări, doborâm rachetele care zboară în direcţia, de exemplu, a Poloniei sau a României”. (News.ro)

2. Producătorul francez de anvelope Michelin, cu afaceri anuale de aproape 30 miliarde euro, va închide fabrica pentru camioane grele din Polonia, de la Olsztyn, unde lucrează circa 430 de angajați, și va muta producția în România, argumentul principal fiind costurile mai mici de pe piața românească. (Profit.ro)

3. ANAF a anunțat că, în 2021 și 2022, românii au declarat venituri de $420 de milioane (2,1 miliarde de lei) din „câstigurile obținute din transferul de monedă virtuală”. Instituția a refuzat să răspundă dacă are sau nu un departament specializat în aceste tipuri de tranzacții. Cifrele pentru 2023 nu au fost încă actualizate. (EuropaLibera)

4. România a exportat electricitate către Ucraina, via Republica Moldova, pe tot parcursul săptămânii trecute, în baza acordului bilateral pentru ajutor în situații de urgență. (Profit.ro)

Din Cronica de Carte: O carte pentru copii cu texte inedite scrise de Nichita Stănescu a apărut sub îngrijirea soției sale, Dora Stănescu. Cartea „De dor de sufletul lui Andersen”, publicată de Editura Rentrop & Straton, prezintă pentru prima dată câteva zeci de texte ale poetului care a murit în urmă cu mai bine de 40 de ani. Mai mult de jumătate dintre poeziile și povestirile din noul volum de 112 pagini sunt texte inedite. (Europa Liberă)

5. Primarul general Nicuşor Dan este favorit în cursa pentru Primăria Capitalei, cu 46,1% din opţiuni, urmat de Cristian Popescu-Piedone, cu 41,1% şi de Cătălin Cîrstoiu – 10,1%, conform unui sondaj Verifield realizat la comanda actualului edil. Alianţa PSD-PNL este pe primul loc în intenţiile de vot pentru CGMB, cu 37,1%, urmată de Alianţa Dreapta Unită. (News.ro)

6. Reprezentanții unor partide de opoziție din Moldova au convenit să creeze Blocul Pobeda, creat în jurul unui nucleu provenit din Partidul Șor, al omului de afaceri pro-rus Ilan Șor. Blocul Pobeda (Victorie) urmează să aibă candidați la următoarele alegeri. (Hotnews)

Din Cronica Spațială: Datele colectate de sonda spațială BepiColombo într-o regiune din câmpul magnetic al lui Venus arată că moleculele de oxigen și carbon din atmosferă sunt accelerate la o viteză atât de mare încât acestea pot scăpa de atracția gravitațională a planetei. Este pentru prima oară când cercetătorii observă ioni de carbon pozitivi care „evadează” din atmosfera planetei Venus. (Europlanet Society)

7. SUA analizează trimiterea de consilieri militari suplimentări la ambasada din Kiev, în contextul în care Rusia pare să câștige teren în conflictul care durează de doi ani. (Politico)

8. China emite acum mai mult dioxid de carbon decât toate economiile avansate la un loc.
La nivelul anului 2022, gazele cu efect de seră emise proveneau, în mare parte din China 34%, SUA 14,5%, India 7%, UE 7% și Rusia 5%. Anul trecut, emisiile globale de dioxid de carbon au fost cu peste 7% mai mari decât în 2015. China a contribuit cu cea mai mare parte a acestei creșteri, peste 90%. (WashingtonPost)

9. Acțiunile producătorilor chinezi de mașini electrice au scăzut luni dimineața, la bursa din Hong Kong, după ce unii dintre ei au anunțat reduceri de prețuri, ca reacție la reducerea de $2000 anunțată de Tesla în weekend. (FT)

Din Cronica Sportivă: Kenyanca Peres Jepchirchirchir, campioana olimpică în exerciţiu, a câştigat maratonul de la Londra, în două ore, şaisprezece minute şi şaisprezece secunde, un nou record mondial pentru o cursă rezervată exclusiv femeilor.

10. O fetiţă a fost adusă pe lume din pântecele unei palestiniene ucise alături de soţul şi fiica ei de un atac israelian în oraşul Rafah din Gaza. Bebelușul, care cântăreşte 1,4 kg şi a fost adus pe lume printr-o cezariană de urgenţă, era stabil şi starea sa se îmbunătăţea treptat, a declarat medicul Mohammed Salama. (News.ro)

Fotografia dimineții – Erupția vulcanului Ruang din Indonezia. AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
SUA și China au anunțat un plan comun de reducere a emisiilor – Cronica dimineții
Putin: Rusia nu are niciun interes să invadeze Polonia, Letonia sau alte ţări NATO – Cronica dimineții