Ministrul Muncii: Vom recalcula toate pensiile. Întregul proces va dura un an și jumătate – Cronica dimineții

1. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că zilele următoare va emite un ordin privind recalcularea tuturor pensiilor, proces estimat a dura un an şi jumătate. Pentru aceasta este nevoie de angajarea pe durată determinată a o mie de oameni şi de achiziţionarea de softuri, pentru care ministrul vizează finanţare prin Programul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă. “În zilele următoare voi emite un ordin prin care se evaluează toate dosarele de pensie, astfel încât ele să fie pregătite ca pe o nouă lege a pensiilor, bazată pe contributivitate şi echitate în sistemul de pensii, să putem ajunge, sper eu în maxim un an şi jumătate, la o recalculare a tuturor pensiilor în România”. Aceasta a menţionat că este vorba despre un proces care presupune mai multe etape, între care un proces legislativ în cadrul căruia autorităţile vor „privi” şi spre pensiile speciale. Ministrul a explicat că există în România 4,9 milioane de dosare de pensii în plată, iar 200.000 de dosare intră lunar în plată. (News.ro)

2. Profesorul Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat că apariţia unor focare de COVID-19 nu este o cauză pentru închiderea unor activităţi şi subliniază nevoia reducerii numărului de elevi din clase. El susţine în continuare redeschiderea şcolilor, „dar nu toate şcolile şi nu oriunde” . (News.ro)

Una din Cronica de Business: Sectorul de comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate a înregistrat o evoluţie pozitivă a veniturilor în 2019, o creştere cu 10% faţă de anul precedent, până la 79,4 miliarde lei, arată un studiu realizat de Coface România, potrivit căruia una din vulnerabilităţile sectorului este că aproximativ 49% dintre companii sunt expuse unui risc ridicat de insolvenţă. (News.ro)

3. Cotidianul german Handelsblatt susține, citând mai multe surse guvernamentale și medicale, că vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca are o eficiență de doar 8% la persoanele de peste 65 de ani (Link). Un purtător de cuvânt al companiei farma a negat informația. (Reuters)

4. Guvernul italian a trimis, luni, grupului Pfizer, o scrisoare oficială de avertizare, prin care îi cere să îşi respecte angajamentele contractuale referitoare la livrările de vaccinuri pentru Covid-19, a declarat comisarul special al guvernului. Scrisoarea amplifică tensiunile dintre Uniunea Euuropeană şi producătorul american de medicamente, care a anunţat săptămâna trecută oprirea temporară a livrărilor dintre blocul comunitar. (News.ro)

5. Un steroid ieftin care poate salva viețile pacienților împotriva Covid ar trebui să funcționeze și la pacienții infectați cu noua variantă mai infecțioasă a coronavirusului identificată în Marea Britanie, a spus luni un oficial medical din Anglia. Dexametazona, un medicament generic folosit din anii 1960 pentru a reduce inflamarea în boli precum artrita, reduce rata deceselor printre printre cei mai bolnavi pacienți internați în spital. (Hotnews)

Una din Cronica Externă: Președintele Joe Biden este așteptat să semneze astăzi un ordin executiv care va îngreuna achiziționarea produselor de import pentru agențiile federale și le va încuraja să crească cumpărarea produselor fabricate în SUA. (WSJ)

6. Încrederea întreprinzătorilor germani s-a deteriorat în ianuarie, ajungând la cel mai redus nivel din ultimele șase luni, deoarece noile restricții introduse pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) au afectat perspectivele celei mai mari economii europene. (Profit.ro)

7. Gheața care acoperă cei doi poli, Groenlanda, precum și cea din ghețari se topește mult mai repede decât acum 30 de ani. Noi studii arătă o rată a topirii cu 57% mai mare decât la începutul anilor ‘90. Cercetările arată că de la mijlocul anilor ‘90, 28000 miliarde tone metrice de gheață s-au topit. (Reuters)

8. CEO-ul laboratorului farmaceutic AstraZeneca și-a exprimat luni regretul în ceea ce privește comportamentul egoist al anumitor țări și lipsa de colaborarea a guvernelor în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. “Ar fi putut fi un moment de tipul 4 iulie, sau Ziua Independenței, dar din nefericire nu a fost cazul, pentru că a existat puțin un comportament de genul <<mai întâi eu>>”, a declarat francezul Pascal Soriot, în cadrul Forumului economic mondial de la Davos. (Link)

9. Camera inferioară a parlamentului canadian a aprobat luni o moţiune cerând premierului Justin Trudeau să interzică în Canada grupul de extremă dreaptă american Proud Boys, suporteri ai fostului președinte Trump, cu titlul de „entitate teroristă”. (Hotnews)

Una din Cronica Sportivă: Astăzi încep sferturile de finală ale Cupei Italiei cu derby-ul orașului Milano, Inter – Milan, care se va juca de la ora 21.45, Ciprian Tătărușanu fiind anunțat titular la formația oaspete. Celelalte sferturi de finală, Atalanta – Lazio, Juventus – SPAL și Napoli – Spezia, se vor juca miercuri și joi. Meciurile vor fi transmise pe canalele LookSport.

10. Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3, şi senatoarea AUR Diana Şoşoacă au avut un schimb de replici tăios în timpul dezbaterii de luni seara, despre vaccinare. După pauza publicitară, senatoarea AUR nu a mai fost prezentă în platoul emisiunii, ea părăsind studioul sau fiind invitată să-l părăsească. (Link)

Fotografia dimineții – Suporteri ai opozantului rus Alexei Navalnîi, prezenți la mitingul din Moscova, unde au cerut eliberarea acestuia din arest. Maxim Shemetov/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Ludovic Orban: Analizăm restricţionarea liberei circulaţii pe timp de noapte – Cronica dimineții
Un copil născut astăzi în România își atinge doar 58% din potențialul productiv, cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană – Cronica dimineții
Un comentariu
  • Catalin
    ian. 27,2021 la 2021-01-27T06:46:09+02:000000000931202101

    Nu mai înțeleg nimic ,fostul ministru al muncii nu pornise o recalculare acum aproximativ un an ,cred că PNL încearcă să ne ducă cu zăhărelul.

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău