Ministrul Sănătății: Nici la Cluj şi nici la Bucureşti nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării anti-COVID – Cronica dimineții

1. România este printre țările în care pandemia nu a oprit creșterea salariilor, majorând salariul minim net cu 3% față de anul precedent, de la 1.346 lei la 1.386 lei și ocupând astfel locul 32 dintr-un total de 56 de țări analizate. În Germania, salariul minim a crescut cu 1,5% (locul 35) de la an la an, în Marea Britanie cu 7,7% (locul 13), iar în Cehia cu 11,6% (locul 8). (Profit.ro)

2. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că nici la Cluj şi nici la Bucureşti nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării anti-COVID. El a mai spus că soluţia va fi realocarea de doze, atunci când vor fi disponibile. (News.ro)

Una din Cronica de Mediu: Seceta din ultima perioada a mai lăsat Istanbulului doar 45 de zile cu apă. Capitala Turciei, Istanbul ar putea rămâne fără apă în următoarele 45 de zile dacă nu va ploua. Alte orașe importante din țară se confruntă, de asemenea, cu riscul de a rămâne fără apă în următoarele câteva luni. Aceste circumstanțe se datorează precipitațiilor slabe din ultimul an, ceea ce a dus la cea mai grea secetă a țării din ultimii zece ani. (InHabitat)

3. Numărul persoanelor în vârstă, din Norvegia, care au decedat după ce au primit prima doză din vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech a ajuns la 29. Institutul pentru Sănătate Publică norvegian a transmis un mesaj în care spune că pentru persoanele cu sănătatea fragilă sau în faze terminale, beneficiul adus de vaccin e marginal. (Bloomberg)

4. Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a afirmat că Uniunea nu vrea să lanseze atacuri publice cu privire la activitatea DNA, aşa cum a susţinut instituţia într-un comunicat de presă. El a precizat că UDMR vrea ca justiţia să funcţioneze echitabil şi fără abuzuri sau situaţii interpretabile. „Nu consider că este sănătos, din punctul de vedere al funcţionarii justiţiei, ca DNA să aibă competenţa de a urmări penal judecători şi procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie”. (News.ro)

5. Moderatul Armin Laschet, favorit să continue activitatea Angelei Merkel, a fost ales, sâmbătă, preşedinte al partidului Uniunea Creştin Democrată (CDU). Cu o majoritate de 521 de voturi de la 1.001 delegaţi chemaţi să voteze, Armin Laschet l-a devansat pe Friedrich Merz (466 voturi), rival al cancelarei şi favorit al dreptei, potrivit rezultatelor unui scrutin intern. Al treilea candidat, Norbert Röttgen, a fost eliminat în prima rundă de vot. Votul de sâmbătă nu este final în privinţa alegerii candidatului pentru funcţia de cancelar al Germaniei. Pe 26 septembrie va fi ales noul cancelar. (News.ro)

Una din Cronica Spațială: Blue Origin a efectuat joi al 14-lea test cu vehiculul spațial New Shepard. Compania deținută de Jeff Bezos are programat un ultim test peste 6 săptămâni, în cadrul căruia va evalua îmbarcarea și debarcarea pasagerilor. Potrivit unor informații neoficiale, Blue Origin intenționează ca la sfârșitul lunii aprilie să lanseze primul zbor orbital cu pasageri. New Shepard a fost proiectată pentru a atinge o altitudine de peste 100 de kilometri, limită de la care se consideră că începe spațiul cosmic. Capsula va petrece câteva minute la gravitație zero, iar pasagerii vor avea o priveliște spectaculoasă pe geamuri înainte de a reveni pe Pământ. (Blue Origin, CNBC)

6. Datoria publică a Italiei va ajunge anul acesta la 158,5% din PIB, cel mai mare nivel înregistrat după al Doilea Război Momdial. Deficitul bugetar pe 2020 va crește la 8,8%, după ce guvernul a anunțat un nou pachet, de €32 miliarde, pentru susținerea economiei. (Reuters)

7. Disponibilitatea unui vaccin eficient la scară largă ar putea ține pandemia de coronavirus sub control în acest an, însă oamenii se tem de apariția unei noi pandemii, cauzată de un virus diferit, relevă un sondaj Ipos în rândul adulților din peste 30 de țări. Aproape jumătate din respondenți (47%) consideră că va apărea o pandemie cauzată de un nou virus, iar cifrele sunt și mai mari în rândul cetățenilor din țări asiatice precum Malaezia sau Coreea de Sud (70%, respectiv 69%), potrivit sondajului, realizat pe baza răspunsurilor a peste 23.000 de adulți din 31 de țări. (Profit.ro)

8. Doar 39% dintre americani ar putea acoperi o cheltuială neprevăzută de $1000, din economiile realizate. Procentul este în scădere, de la 41%, cât era anul trecut. (CNN)

9. Numărul de incidente raportate în care copii au murit sau au fost grav răniţi în urma unor abuzuri sau a neglijenţei a crescut cu un sfert după primul lockdown din Anglia, de anul trecut. Datele apar într-un raport al organizaţiei The Child Safeguarding Practice Review Panel, care a primit 285 de notificări de incidente grave din aprilie până în septembrie. (News.ro)

Una din Cronica Sportivă: Situația a devenit explozivă în Australia, în timpul carantinei impuse jucătorilor ce urmează să joace la primul Mare Șlem al anului: 47 de jucători au fost plasați în carantină strictă, după ce au călătorit de la Abu Dhabi la Melbourne, iar în avioane au existat pasageri infectați cu Covid-19. Printre cei carantinați, se numără Victoria Azarenka, Sloane Stephens, Kei Nishikori, Bianca Andreescu și Sorana Cîrstea. (CNN)

10. Astronomii au observat în premieră o galaxie pe cale să moară: când stelele încetează să se mai formeze, o galaxie se stinge. E drept, procesul va mai dura câteva zeci de milioane de ani din acest moment, însă este pentru prima dată când oamenii de știință surprind un astfel de fenomen, lucru care ar putea furniza o nouă explicație pentru felul în care mor galaxiile. (Link)

Fotografia dimineții – Fostul președinte Traian Băsescu a primit prima doză de vaccin anti Covid-19. Sursa – Spitalul Universitar Militar „Dr. Carol Davila” Facebook:

Ți-ar mai putea plăcea
Dăncilă, după ieșirea ALDE din coaliție: Continuăm guvernarea – Cronica dimineții
Pachetul legislativ al noilor legi ale siguranței naționale ar putea fi amânat pentru toamnă – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău