O nouă etapă de relaxare a măsurilor anti-COVID intră în vigoare azi – Cronica dimineții

1. O nouă etapă de relaxare a măsurilor anti-COVID intră în vigoare la 1 iulie, cu facilităţi pentru persoanele vaccinate. Dată fiind incidenţa scăzută a cazurilor de coronavirus la nivelul întregii ţări, creşte numărul persoanelor care pot participa la diferite evenimente în aer liber, dar şi la nunţi, botezuri sau competiţii sportive. Numărul creşte încă şi mai mult – până la capacitatea maximă a spaţiilor – dacă toate persoanele sunt vaccinate. De asemenea, se deschid discotecile şi cluburile, până la ora 02.00, dar doar pentru cei care fac dovada vaccinării. În sălile de fitness nu mai este obligatorie masca de protecţie, dacă se asigură 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană. (News.ro)

2. Actuala putere propune aplicarea, în premieră pentru legislația fiscală din România, a unui sistem cu două cote diferite de TVA pentru o singură tranzacție imobiliară. Astfel, dacă prețul locuinței cumpărate trece de 450.000 de lei, cota redusă de 5% a TVA se va aplica până la acest prag, iar cota standard de 19% a TVA se va aplica asupra a ceea ce depășește 450.000 lei. (Profit.ro)

3. MAE a transmis o atenţionare pentru cetăţenii români care efectuează deplasări către Grecia. Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că toate persoanele care intră în Grecia cu maşina sunt testate la frontieră, indiferent dacă au fost sau nu vaccinate. Dacă rezultatul testului este pozitiv, persoanele nevaccinate intră în carantină 10 zile, iar cele vaccinate 7 zile. (News.ro)

Din Cronica de Business: Renault vrea ca vehiculele electrice să reprezinte 90% din vânzările sale la nivel european în 2030. (Hotnews.ro)

4. Bulgaria îşi menţine obiectivul de a adopta moneda euro la 1 ianuarie 2024 şi planurile de a începe plăţile în euro fără o perioadă de tranziţie, după ce se va alătura zonei euro, au anunţat miercuri oficiali guvernamentali şi ai Băncii Centrale. (G4Media)

5. Cel puțin 76 de persoane au decedat în statele americane Oregon și Washington din cauza valului de căldură din ultimele zile. Temperaturile au înregistrat vârfuri record de 42-46 grade Celsius. Cei mai mulți dintre cei decedați, care aveau vârsta între 44 și 97 de ani, au fost găsiți singuri, fără aer condiționat sau ventilatoare. 63 dintre decese au fost în Oregon. Comparativ, din cauza hipertermiei, 12 persoane au decedat în acest stat, între 2017 și 2019. (WSJ)

Promo: Chef Alex Petricean continua povestea românească de la Noua și la mare. Restaurantul Noua, Bucătărie Estivală, și-a deschis porțile la Casa de Mare din Olimp. Meniul are la baza ingrediente de calitate ale producătorilor și fermierilor locali și, pentru că este chiar pe malul mării, se concentrează pe fructe de mare și pește de Marea Neagră.

6. Un lac de mari dimensiuni situat în estul calotei glaciare Amery, a treia ca mărime din Antarctica, a dispărut brusc, lăsând în urmă un crater de aproape 11 kilometri pătraţi şi o adâncime de 80 de metri. Volumul enorm de apă conţinut în lac – estimat la 594-736 milioane de metri cubi – s-ar fi scurs în ocean prin stratul de gheaţă cu o grosime de până la 1.400 de metri. (Digi24)

7. Potrivit estimărilor autorităților locale de sănătate, în ultimele două săptămâni 1.991 de suporteri scoțieni au fost testați pozitiv la Covid, după ce au participat la meciurile Scoției de la Campionatele Europene, fiind prezenți pe stadion, sau la evenimente colective. Două treimi dintre cei infectați (1.294) s-au aflat la Londra în timpul meciului Anglia-Scoția, 397 au fost pe stadionul Wembley, iar restul au participat la vizionări colective și au sărbătorit pe străzi și în cluburi. (Hotnews)

8. TikTok ar fi șters peste 7 milioane de conturi în primele trei luni ale acestui an deoarece ar fi aparținut unor copii sub 13 ani. (Axios)

Din Cronica Sportivă: Pentru prima dată din 2015, Irina Begu se califică în turul trei la Wimbledon, după o victorie extrem de importantă cu Petra Martic, favorita 26 a competiției: 7-5, 6-7, 6-3. În turul următor, Irina Begu o va întâlni pe poloneza Iga Swiatek, campioana de la Roland Garros din 2020. (Treizecizero)

9. Insula Phuket din Thailanda se redeschide începând de azi pentru turiștii străini vaccinați. Este un prim experiment pentru industria turistică din această țară, care, dacă va funcționa fără probleme, va permite redeschiderea, în octombrie, a întregii țări. Turiștii vaccinați din țările aflate pe lista verde și galbenă vor putea intra în Phuket fără să stea în carantină. Turismul contribuia cu aproape 20% la PIB-ul Thailandei, înainte de pandemie, dublu comparativ cu media globală. (Bloomberg)

10. “Drepturile esențiale” ale pasagerilor transportului aerian nu au fost „garantate” în timpul pandemiei, a decis Curtea de Conturi Europeană, regretând întârzierile sau chiar absența rambursărilor de la companiile aeriene în urma anulării zborurilor. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Un voluntar îmbrăcat într-un costum de diavol coronavirus participă la un eveniment pro vaccinare în Chennai, India. Arun Sankar/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Zelenski: Forțele ucrainene au preluat controlul a peste 30 de localităţi din regiunea Harkov – Cronica dimineții
Activele sistemului de pensii private au depăşit 14 miliarde de euro – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău