Părinții vor putea sta cu copiii acasă cât timp școlile sunt închise. Zilele libere vor fi plătite și decontate de la buget – Cronica serii

1. Premierul desemnat, Florin Cîţu, și-a depus mandatul cu câteva minute înainte ca plenul reunit al Parlamentului să-l voteze. ”Cred că pentru avea succes, în alegerile care vin, preşedintele partidului trebuie să fie şi prim-ministru”, a fost justificarea lui Cîţu. (News.ro)

2. Astăzi au fost confirmate, până la ora scrierii acestei cronici, trei noi cazuri de infectare cu coronavirus. În acest moment sunt 50 de cazuri în țara noastră. (News.ro)

3. Producătorii de medicamente din România au anunțat că au capacitatea de a livra peste 10 miliarde de unități care să sprijine autoritățile și populația în bătălia contra coronavirusului. (Profit.ro)

4. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) face apel la calm către populaţie şi informează că stocurile de produse alimentare sunt suficiente pentru a satisface nevoile cetăţenilor. (News.ro)

5. Părinții vor putea beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţîi extreme decretate astfel de că̆tre autoriță̆ţi, precum epidemia de Coronavirus. Plata zilelor libere va fi asigurată dintr-un fond alimentat din contribuția asiguratorie pentru muncă suportată de angajator. Proiectul de lege a fost adoptat azi de Camera Deputaților. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Industria turismului de tip business este estimată să înregistreze pierderi de circa $820 miliarde din cauza pandemiei de coronavirus. Cele mai mari pierderi sunt așteptate în China – $400 miliarde, urmate de Europa – $190 miliarde. (CNBC)

6. Avocatul Poporului i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să declare starea de urgenţă, iar Parlamentului României să o încuviinţeze, pentru limitarea răspândirii infectării cu coronavirus. (News.ro)

7. FRF a decis astăzi suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice de pe teritoriul ţării, inclusiv Liga 1, din cauza epidemiei de coronavirus. Meciurile vor fi amânate până pe 31 martie. (LookSport)

8. Bursa americană s-a oprit astăzi, pentru a doua oară în această săptămână, după ce indicele S&P 500 a scăzut cu peste 7% imediat după deschiderea sesiunii. După reluarea sesiunii, indicele Dow Jones Industrials a scăzut cu 8%, iar Nasdaq cu 6,2%. (WSJ)

9. Uber spune că ar putea recurge la suspendarea temporară a conturilor șoferilor și utilizatorilor expuși sau infectați cu coronavirus. (Reuters)

10. Administrația americană s-a întâlnit cu reprezentanții marilor companii de tehnologie, printre care Google, Facebook, Twitter, Apple și Microsoft, cerându-le acestora suportul pentru combaterea dezinformărilor legate de coronavirus și a urmărirea evoluției acestuia. (Politico)

Fotografia serii vine din Parlament, unde astăzi ar fi trebuit să fie votat guvernul Cîţu. Octav Ganea, Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Aproape jumătate din suma încasată la bugetul de stat din impozitul pe salarii și venit este colectată în București – Cronica serii
Bursa românească a crescut cu 35% în 2019 – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău