Populația a împrumutat guvernul cu peste jumătate de miliard de euro – Cronica dimineții

1. Obligațiunile guvernamentale pentru populație în programul Fidelis au acumulat în sistemul pieței peste 13.600 de ordine. Peste jumătate de subscrieri au fost pentru titlurile denominate în euro, iar volumul agregat al participării, echivalent a 554,78 milioane euro, depășește nivelul mediu al unei tranșe de la Fondul Monetar Internațional de la sfârșitul anilor ’90, când România avea încă dificultăți de a ieși să obțină finanțare din piețele private. (Profit.ro)

2. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) trebuie să evalueze vaccinurile pentru coronavirus şi eficienţa lor bazându-se pe mai mult decât un comunicat de presă al producătorilor, a spus, vineri, Kate O’Brien, director Departamentul de Imunizare în cadrul organizației. (News.ro). Și Agenţia Europeană pentru Medicamente le-a cerut vineri diferitelor companii farmaceutice care lucrează la dezvoltarea unor vaccinuri împotriva Covid-19 să continue testele dincolo de orice termen stabilit iniţial, pentru a determina eficacitatea şi siguranţa acestora pe termen lung. (Hotnews)

3. Indicatorul de încredere în economia Românei calculat de Comisia Europeană a scăzut, în noiembrie, pentru a doua lună consecutiv, tras în jos în special de sectorul serviciilor, dar și de construcții și retail. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Fintech-urile din SUA au primit investiții în valoare de $16.9 miliarde anul acesta, până acum, în creștere cu 20% YoY. 3,8% din acestea au fost înființate de femei, însă fintech-urile cu femei fondatori au atras doar 0,9% din investiții. (Bloomberg)

4. Compania aeriană United Airlines a început ieri operarea de chartere pentru transportul dozelor de vaccin anti Covid-19 dezvoltat de Pfizer. Operațiunea vizează o distribuție rapidă a vaccinului în cazul în care acesta va primi aprobările necesare. Pfizer produce vaccinul în SUA și Belgia. (WSJ)

5. Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a făcut o proiecție, vineri seară, a rezultatelor alegerilor parlamentare din 6 noiembrie. Bogdan a spus că sondajele arată, la o prezență de 36-38%, o majoritate în Parlament de peste 60% a PNL, USR și PMP. (G4Media)

6. Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că va pleca de la Casa Albă, în cazul în care Colegiul Electoral se pronunţă în favoarea victoriei lui Joe Biden, fiind cea mai recentă manifestare prin care preşedintele în funcţie își recunoaşte înfrângerea. (News.ro)

7. Asasinarea ieri, în apropierea Teheranului, a lui Mohsen Fakhrizadeh riscă sa compromită reluarea discuțiilor dintre SUA și Iran, după ce Joe Biden își va prelua mandatul. Fakhrizadeh era creditat ca fiind cercetătorul din spatele programului nuclear iranian. Ministrul de Externe iranian a acuzat Israelul de implicare. (Reuters)

Una din Cronica de Divertisment: Toate cele 26 de filme din seria James Bond vor fi disponibile de marți, 1 decembrie, pe platforma HBO Go. De la “Dr. No” (1962) până la “Spectre” (2015), fanii celebrului agent 007 vor avea ocazia să-i vadă la lucru pe cei 7 actori care l-au interpretat pe Bond de-a lungul deceniilor: Sean Connery, David Niven, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan și Daniel Craig. Festinul cu filme Bond are loc cu câteva luni înainte de lansarea celei mai recente producții din serie, “No Time to Die”, care va avea premiera în 2 aprilie 2021.

8. Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a afirmat, vineri, că, dacă se respectă măsurile de protecţie sanitară, slujbele de Crăciun se vor putea desfăşura atât în interiorul, cât şi în afara bisericilor. (News.ro)

9. Persoanele îngrijorate de criza climatică decid să nu aibă copii datorită temerilor că aceștia vor trebui să se zbată într-o apocalipsă climatică, arată primul studiu academic asupra subiectului. Cercetătorii au vorbit cu 600 de persoane cu vârsta cuprinsă între 27 și 45 de ani care cuantificau deja îngrijorările privind clima în deciziile reproductive și au descoperit că 96% sunt foarte sau extrem de îngrijorați de starea de bine a posibililor lor copii într-o lume schimbată climatic. (Hotnews)

Una din Cronica Sportivă: După anunțarea clasamentului FIFA, a fost date publicității și urnele valorice pentru tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022, din Qatar. România se află în urna a doua valorică, alături de Elveția, Țara Galilor, Polonia, Suedia, Austria, Ucraina, Serbia, Turcia și Slovacia. Se vor forma, pe 7 decembrie, 10 grupe, iar câștigătoarele acestora, împreună cu alte trei formații de pe locurile doi din grupe, reieșite în urma unor meciuri de baraj, se vor califica la CM 2022. (Eurosport)

10. Lockdown-ul provocat de pandemia de Covid-19 a schimbat obiceiurile oamenilor. Potrivit unui studiu, un sfert dintre britanicii respondenți admit că nu mai fac zilnic duș sau nu mai folosesc deodorant, iar 61% dintre angajații chestionați și-au schimbat costumul cu pijamale. Rutina zilnică a fost modificată, bărbații stau nebărbieriți, cu părul neîngrijit, iar femeile fără machiaj, pe care multe recunosc că îl aplică doar pentru o ședință online. (Profit.ro)

Fotografia dimineții – Noul stadion Steaua, din Ghencea, așa cum arată aseară, la evenimentul de recepţie a proiectului. George Călin, Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Emmanuel Macron a fost reales președinte al Franței – Cronica dimineții
Francezii vor să înscrie dreptul la avort în Constituție – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău