Președintele Iohannis a anunțat că va decreta starea de urgență – Cronica dimineții

1. Klaus Iohannis a anunţat că va decreta stare de urgenţă începând de săptămâna viitoare. Grupul de Comunicare Strategică a transmis precizări despre decretarea strării de urgenţă, afirmând că vor fi avute în vedere doar acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus. Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a spus că, prin decretarea stării de urgenţă, poate fi limitată deplasarea în anumite zone, ”izolarea va fi izolare” şi pot fi închise instituţii sau unităţi de alimentaţie publică, precum mall-uri, ori restaurante. (News.ro)

2. Guvernul Orban a fost votat ieri într-o procedură specială în Parlament. În urma centralizării voturilor, s-au înregistrat 286 de voturi ”pentru”, 23 ”împotrivă” şi o abţinere. Pentru învestirea Guvernului erau necesare 233 de voturi ”pentru”. (News.ro)

3. Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a ajuns la 123. Autorităţile au intrat în scenariul 3. Până acum s-au vindecat 9 pacienţi. (News.ro)

Știrea pozitivă a dimineții: Coreea de Sud a anunțat în această dimineață 76 noi cazuri de infecție cu noul coronavirus. Este pentru prima oară în ultimele 23 de zile când numărul scade sub 100.

4. Spania a intrat de ieri în carantină pentru 15 zile (Reuters). Premierul Franței Édouard Philippe a anunțat aseară că se vor închide toate magazile, cluburile, cafenelele, cinematografele. Rămân deschise doar piețele și magazinele alimentare, farmaciile, benzinăriile, magazinele care vând ziare și tutungeriile. Bisericile rămân deschise dar se amână slujbele. (CNN)

5. Autoritățile britanice au abandonat eforturile pentru limitarea răspândirii coronavirusului și se vor concentra în schimb pe măsurile menite să întârzie cele mai serioase efecte ale epidemiei, care este posibil să fi infectat deja până la 10.000 de locuitori, potrivit estimărilor oficiale. Guvernul a decis ca școlile să nu fie închise. (Profit.ro)

Una din analiza săptămânală a Cronicii Externe: Metoda Coreei de Sud de a monitoriza potențialele cazuri, testa rapid și masiv populația și aplica tratamentul adecvat se poate dovedi cea mai bună în lupta cu COVID-19. Coreea de Sud testează aproximativ 20.000 de persoane pe zi și a instituit carantina și interdicții de a circula imediat după declanșarea epidemiei. (BBC)

6. Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a declarat că ministerul pe care îl conduce este pregătit pentru criza coronavirusului şi că are banii suficienţi pentru a face plăţile la pensii şi salarii. Cîțu a spus că a alocat deja bani pentru Ministerul Sănătăţii. De asemenea, a solicitat amânarea plăţii ratelor bancare, dar şi oprirea popririlor, atât la persoane fizice, cât şi juridice. (News.ro)

7. CEC Bank este prima bancă din România care va anunța, la începutul săptămânii viitoare, suspendarea plății ratelor la toate creditele, timp de o lună, pentru toți clienții persoane fizice. (Profit.ro)

8. 12 dintre cele mai mari magazine alimentare din Marea Britanie vor cumpăra publicitate în presa britanică pentru a publica o scrisoare comună în care cer populației să cumpere responsabil deoarece au stocuri suficiente. (Bloomberg)

9. Un profesor de la Stanford susține că reducerea poluării din China, din ultima perioadă, ar fi salvat viața a 4000 de copii, până în 5 ani, și a 73.000 de adulți, peste 70 de ani. Poluarea în China s-a redus semnificativ de la începutul anului din cauza/datorită coronavirusului. (Link)

10. Redactorii NPR au alcătuit un playlist de 6+ ore ce conține melodii din toate genurile – clasic, folk, jazz, ambient, pop, blues, soul, hip-hop, indie-rock – pentru reducerea tensiunilor generate de știrile negative despre coronavirus. Playlistul se numește „Isle of Calm” și poate fi ascultat pe Spotify. (Link)

Fotografia dimineții – Aeroportul din Fort Lauderdale, Florida, ieri. Sursa:

Ți-ar mai putea plăcea
Elevii chinezi au avut cele mai bune rezultate din lume la testele PISA – Cronica dimineții
Sondaj NYTimes: Trump 48%, Biden 43% – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău