Rafila: În anul 2021 România a înregistrat cea mai rată a suicidului la copii şi adolescenţi – Cronica serii

1. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că în anul 2021 România a înregistrat cea mai rată a suicidului la copii şi adolescenţi, el arătând că în acest context autorităţile trebuie să găsească un echilibru între asigurarea sănătăţii publice şi dezvoltarea armonioasă a tinerilor. (News.ro)

2. Peste 70.000 de cazuri de COVID pe zi este estimarea cea mai pesimistă a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) pentru mijlocul lunii februarie, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă la Vălenii de Munte, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. (G4Media)

3. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat, la Europa FM, că persoanele pentru care au trecut mai mult de 9 luni de la efectuarea dozei doi ar trebui să-și facă doza booster până la 1 februarie pentru că de la această dată va expira certificatul digital pentru cei care nu au doza a treia (booster). (Profit.ro)

4. Ministerul rus de Externe a anunțat vineri că între garanţiile pe care Rusia le cere Occidentului pentru securitatea sa se află o retragere a forţelor NATO din România şi Bulgaria. Ministerul Afacerilor Externe respinge ca fiind inoportune şi lipsite de orice fundament declaraţiile ministerului de Externe al Federaţiei Ruse privind prezenţa militară aliată pe Flancul Estic al NATO. (News.ro)

Din Cronica de Business: Netflix a raportat venituri de $7,71 miliarde, în creștere cu 16%, ritm anual, pe trimestrul patru al anului trecut. Profitul a fost de $607 milioane. Pe tot anul 2021 veniturile au ajuns la $30 miliarde. Acțiunile au scăzut cu 20% după anunțarea rezultatelor deoarece platforma nu și-a atins targetul de abonați noi estimat. (WSJ)

5. 59% este rata de absorbție a fondurilor europene reușită de România, ca plăți nete atrase de la Comisia Europeană, din Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI) din perioada de programare 2014-2020, conform execuției de la data de 31 decembrie 2021. În bani, suma atrasă de România este de 19,8 miliarde de euro, dintr-un total de 33,4 miliarde de euro, fonduri FESI puse la dispoziție țării noastre prin Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2014-2020. Restul de aproape 14 miliarde de euro mai pot fi trași până la finalul anului 2023. (StartupCafe)

6. PSD critică într-un comunicat de presă guvernele Cîțu și Orban pentru liberalizarea pieței energiei, deși aceasta era o decizie asumată de România și amânată de guvernele anterioare PSD. Mai mult, PSD cere revenirea temporară la o piață reglementată a energiei (prețuri stabilite de stat) ca soluție pentru criza facturilor. (G4Media)

7. Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, le-a transmis vineri miniștrilor sănătății din Uniunea Europeană să se pregătească pentru administrarea unei a patra doze a vaccinului anti-COVID, în cazul în care datele vor arăta că el este necesar. (Reuters)

Din Cronica de Tehnologie: Neuralink, firma fondată de Elon Musk, caută să angajeze un director de studii clinice, semn că este aproape să înceapă testele umane. Conform anunțului, acesta va supraveghea testele umane ale implantului neuronal la care se lucrează de mai mulți ani și care ar putea ajuta în cazul mai multor afecțiuni neurologice. (Bloomberg)

8. Fondul Monetar Internațional ar putea revizui în creștere estimarea conform căreia pandemia de COVID-19 va costa economia globală $12.500 miliarde până în 2024, a avertizat directorul general al FMI, Kristalina Georgieva. (Profit.ro)

9. Economia globală va avansa cu 4,5%, în 2022, dacă impactul variantei Omicron va fi limitat, iar măsurile implementate vor asigura o protecţie adecvată împotriva îmbolnăvirilor grave, arată un raport PwC. Scenariul de bază al raportului porneşte de la premisa că acest an va fi mai puţin imprevizibil decât 2021. (News.ro)

10. Banca Centrală a Rusiei a propus interzicerea folosirii și minării criptomonedelor, spunând că acestea amenință stabilitatea financiară a țării. În Rusia, volumul anual al tranzacțiilor crypto este de $5 miliarde. (Reuters

Ți-ar mai putea plăcea
În Republica Moldova, blocul prooccidental condus de Maia Sandu și Andrei Năstase a decis să colaboreze cu socialiștii lui Igor Dodon – Cronica serii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, s-a vaccinat împotriva Covid – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău