Rafila: PSD solicită ca şcolile să fie redeschise imediat cum se încheie vacanţa – Cronica serii

1. Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat miercuri undă verde utilizării vaccinului împotriva covid-19 al companiei americane în domeniul biotehnologiei Modernă. După aprobarea formală și de către Comisia Europeană, aceasta va putea fi folosit în regim de urgență în toate țările UE, inclusiv România. (News.ro)

2. Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul propune ca bugetul pentru acest an să intre în procedură în Parlament pe 4 februarie, pentru a fi aprobat. Prim-ministrul a mai afirmat că încă de anul trecut a precizat că nu va fi modificat Codul fiscal şi că nu se va umba la taxe, iar ţina clară a deficitului bugetar este de sub 3% până în 2024. (News.ro)

3. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se poate suspenda învățământul în format fizic până la data de 8 februarie, în cazul antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor. Astfel, cursurile online continuă cel puțin până la acea dată. (Link)

4. Deputatul PSD Alexandru Rafila a anunţat că social-democraţii solicită ca şcolile să fie redeschise imediat cum se încheie vacanţa şi a adăugat că o amânare a unei decizii de redeschidere ar fi nejustificată. (News.ro)

Una din Cronica Externă: Arabia Saudită își va redeschide granițele și spațiul aerian cu Qatar, după ce a condus o blocadă împotriva țării din 2017, din cauza presupusului sprijin acordat de Qatar terorismului. Decizia ar fi primul pas pentru un acord mai larg de încheiere a boicotului de către patru țări arabe, Bahrain, Egipt, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, care a destabilizat comerțul regional și a împins Qatar în criză (NYTimes).

5. Numărul tranzacțiilor imobiliare a explodat în luna decembrie, cu o creștere de peste 53% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la peste 77.000 de tranzacții, o creștere procentuală depășită doar în ianuarie 2018, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a șasea lună de creștere de la începutul pandemie. În octombrie a fost cel mai mare volum lunar de tranzacții imobiliare din ultimii 3 ani. Volumul de tranzacții din întregul an 2020 este cu circa 12% peste cel din 2019, după ce în trimestrul al treilea din an s-a recuperat mult din decalajul apărut în primele cinci luni. (Profit.ro)

6. Recensământul populației României, programat pentru 2021, va fi amânat cu un an din cauza pandemiei. Autoritățile au decis că este mai bine ca recensământul să nu aibă loc anul acesta, pentru că foarte multe persoane sunt în izolare sau în carantină instituționalizată și recenzorii s-ar putea îmbolnăvi ușor. (Profit.ro)

7. Președintele chinez Xi Jinping le-a cerut forțelor armate să fie „permanent gata de luptă” și a afirmat că Armata Republicii Populare Chineze trebuie să folosească fricțiunile de la graniță pentru a cizela capacitățile trupelor. (Hotnews)

8. Uniunea Europeană, pentru prima dată, va deveni acționar direct în startup-uri din nișa tehnologiei, prin crearea unuia dintre cele mai mari fonduri de investiții din Europa, Fondul Consiliului pentru Inovare European, așteptat să totalizeze aproximativ 3 miliarde de euro. Este un efort de a acoperi un decalaj de finanțare critic pentru tehnologiile avansate, inclusiv pentru o mai bună concurență cu SUA și Asia. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Amazon cumpără 11 avioane Boeing 767-300s, pe care le va recondiționa în scopul transportării mărfurilor. Este prima oară când Amazon face o achiziție de acest gen, după ce în ultimii ani a închiriat avioane. (AP)

9. Problemele de logistică în procesul de vaccinare au determinat mai multe regiuni din statul american Florida să folosească o platformă online, care vinde bilete la concerte, pentru organizarea listelor cu persoanele programate la vaccinare. (TheVerge)

10. Un tribunal pakistanez a scos în afara legii practica de supunere a femeilor care au supravieţuit violurilor unei testări a virginităţii, aceasta fiind o decizie fără precedent în ţară. În hotărâre, judecătorul Ayesha Malik a spus: „Testarea virginităţii este foarte invazivă, nu este o obligativitate ştiinţifică sau medicală, totuşi e făcută în numele protocoalelor medicale în cazul agresiunilor sexuale. Este o practică umilitoare, folosită pentru a atrage suspiciunea asupra victimei, şi nu pentru a se concentra pe acuzat şi incidentul de violenţă sexuală”. (News.ro)

Fotografia serii – Mii de persoane au participat azi, la Constanța, în portul Tomis, la slujba de Bobotează oficiată Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie. Octav Ganea, Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Nicolae Ciucă a fost nominalizat pentru funcția de premier – Cronica serii
Premierul Ucrainei: Am fi recunoscători României dacă ar recunoaşte la nivel oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău