România a anunțat că a patra baterie de rachete Patriot a devenit operațională – Cronica dimineții

După vreme instabilă, cu frig și fenomene de iarnă, un val de căldură lovește România. Meteorologii anunță săptămâna viitoare maxime ca într-o zi de vară. Astfel, marți, 16 mai, sunt așteptate 29 grade Celsius. Vremea din acest weekend rămâne rece și cu ploi.

1. Rata anuală a inflației a scăzut, luna trecută, pe fondul unui efect puternic de bază, în condițiile în care creșterile puternice de prețuri din aprilie anul trecut, mai ales la curent electric și gaze naturale, au ieșit din calculul statistic. Prețurile au crescut într-un ritm anual de 11,2%, față de 14,5% în martie. Alimentele s-au scumpit cu 19,8%, mărfurile nealimentare cu 5,8% și serviciile cu 10,6%. (Profit.ro)

2. România a anunțat că a patra baterie de rachete Patriot a devenit operațională, conferind un avans major securității naționale și îmbunătățind apărarea flancului sud-estic al NATO. (G4Media)

3. Câștigul salarial mediu net, în România, a fost de 4.554 lei în luna martie 2023, în creștere cu 284 lei (6,7%) față de luna februarie 2023, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). (Profit.ro)

4. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că în perioada următoare nu se vor mai înregistra creşteri mari de preţuri la alimente, menţionând că România, atât timp cât este o ţară agricolă, va avea preţuri mai mici la alimente, dar nu vor fi diferenţe mari faţă de preţurile înregistrate în Uniunea Europeană. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Parlamentarii europeni au ajuns la un acord în privința viitoarei legislații care privește inteligența artificială. Printre altele, instrumentele de AI vor fi clasificate în funcție de nivelul de risc, iar recunoașterea facială va fi interzisă în spațiile publice și în cadrul instrumentelor predictive folosite de forțele de ordine. Votul pe această lege va avea loc în iunie. (Reuters)

5. Premierul Nicolae Ciucă a spus vineri, la lansarea Centrului de Explorare a Energiei (Centru E2) NuScale în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, că România este prima ţară din lume care va implementa tehnologia americană a reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni. (Digi24)

6. PNL încearcă să-i recupereze pe foștii primari din Timișoara, Brașov sau Alba Iulia pentru a avea șanse să câștige primăriile deținute în prezent de USR. În Capitală, potrivit sondajelor PNL, partidul ar putea câștiga un singur sector, sectorul 6, dacă nu face o alianță cu PSD. Un scenariu prevede însă și o alianță cu USR și susținere pentru Nicușor Dan. (Libertatea)

Din Cronica de Divertisment: Aproape 300 de instituții culturale din România, printre care se numără 217 muzee, participă sâmbăta, 13 mai, la evenimentul anual Noaptea Muzeelor, care se organizează în 82 de localități din 33 de județe din întreaga țară. În București, publicul va avea acces gratuit la 60 de muzee și instituții culturale, în timp ce alte județe cu un număr ridicat de evenimente sunt Târgu Mureș, Iași, Cluj-Napoca și Brașov. Lista completă a instituțiilor participante este disponibilă pe site-ul oficial al evenimentului. (News.ro, Noaptea Muzeelor)

7. Rezultatele sondajelor realizate de cel puțin două agenții diferite și publicate joi îl dau pe Kemal Kilicdaroglu câștigător din primul tur al alegerilor prezidențiale din Turcia, în timp ce niciuna nu îl arată pe Recep Tayyip Erdogan în frunte. Turcii sunt așteptați duminică, pe 14 mai, să voteze în alegeri considerate printre cele mai importante din istoria modernă a Turciei. (Hotnews)

8. 55% dintre germani doresc ca Ucraina să înceapă negocieri cu Rusia pentru încheierea războiului declanşat de invazia rusă în urmă cu aproape 15 luni, arată un sondaj de opinie efectuat de institutul de cercetare YouGov. (G4Media)

9. După o luptă lungă, parlamentul portughez a aprobat vineri legalizarea eutanasiei în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile, care vor să-și pună capăt suferințelor. Măsura, respinsă anterior de președintele conservator Marcelo Rebelo de Sousa, a divizat țara profund catolică. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Cătălin Chirilă a câştigat medalia de aur în proba de canoe simplu 500 metri din cadrul Cupei Mondiale de la Szeged. Campionul mondial şi european a fost cronometrat cu timpul 1:50.72. El a fost urmat de Serghei Tarnovschi (Moldova, 1:52.31) şi Loic Leonard (Franţa, 1:54.29).

10. Clădirea unei familii în Italia devine un „efort titanic” pe care doar cei bogaţi şi-l pot permite, întrucât condiţiile „sălbatice” ale pieţei libere îi împiedică pe tineri să aibă copii, a declarat vineri Papa Francisc, la o conferinţă la care a stat alături de premierul Giorgia Meloni. (News.ro)

Fotografia dimineții – Imigranți din Mexic încearcă să traverseze Rio Bravo, pe o saltea, pentru a ajunge în SUA. Fernando Llano/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Dăncilă: Ce s-a întâmplat în 10 August cred că „seamănă cu o lovitură de stat” – Cronica dimineții
Cronica dimineții – China amenință Canada în urma arestării fiicei fondatorului Huawei