România a avut, in ianuarie, cea mai mare rată a inflației din UE – Cronica serii

1. Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut în luna ianuarie până la 3,1%, de la 3,4% în decembrie, însă în România rata anuală a inflației a fost de două ori mai mare decât media din blocul comunitar și în creștere față de luna decembrie a anului trecut, arată datele publicate de Eurostat. (Profit.ro)

2. România a urcat patru poziţii într-un clasament al celor mai atractive 33 state din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) pentru companiile private, conform analizei PwC EMEA Entrepreneurial & Private Business Heatmap. Astfel, ţara noastră ocupă în prezent locul 28, după ce se situase pe locul 32 la ediţia anterioară. (Economica)

3. Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internațional deschis împotriva României, legat de „proiectul minier aurifer de la Roșia Montană”, se ridică la aproximativ $6,7 miliarde, potrivit unui răspuns transmis de Guvern. Anterior fusese avansata o suma de $2 miliarde. (Profit.ro)

4. Vadim Krasnoselski, liderul regiunii separatiste transnistrene, a convocat la sfârşitul lunii februarie un „congres al deputaţilor de toate nivelurile” din stânga Nistrului, iar politicianul transnistrean de opoziţie Ghenadie Ciorba susţine că a făcut-o la ordinul Moscovei şi că s-ar pregăti să ceară anexarea regiunii la Federaţia Rusă. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Șapte dintre cele mai vândute smartphone-uri de anul trecut au fost iPhone-uri, în frunte cu iPhone 14. Samsung ocupă ultimele trei locuri din Top 10, dar nu are aici niciun flagship. (News.ro)

5. Ministrul francez al Apărării Sébastien Lecornu denunţă joi tentative ruse recente de ”preluarea controlului” asupra unor misiuni franceze de patrulare aeriană şi maritimă, citând un incident care a avut loc ”în urmă cu o lună” la Marea Neagră. (News.ro)

6. Președintele american Joe Biden îl susține pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul secretar general al NATO, a declarat joi un oficial american. (Hotnews)

7. În ciuda sancțiunilor occidentale, Rusia a câștigat $653 de miliarde, din vânzarea de combustibili fosili, de la invazia pe scară largă a Ucrainei de acum doi ani, potrivit unui nou raport publicat astăzi. (G4Media)

8. Alegătorii americani sunt în general sceptici că președintele american Joe Biden este apt mintal să dețină un al doilea mandat, iar majoritatea consideră că potențialul său rival, republicanul Donald Trump, este la rândul său inapt psihic pentru a prelua fotoliul de la Casa Albă, conform unui sondaj al Universității Quinnipiac. (Profit.ro)

Din Cronica de Turism: Românii au rezervat vacanțe de peste 2 milioane de euro pentru vara 2024 la Târgul de Turism Online, în creștere cu 20% comparativ cu anul trecut. Cele mai mari cereri au fost pentru sejururile de cinci nopți la hoteluri de 3 stele din stațiunea Eforie. (News.ro)

9. Google a anunțat că întrerupe funcția de generare a imaginilor de inteligență artificială în Gemini, după ce a spus că oferă „inexactități” în imaginile istorice. Utilizatorii de pe rețelele de socializare s-au plâns că instrumentul AI generează imagini cu personaje istorice – precum părinții fondatori ai Statelor Unite – ca oameni de culoare. (CNBC)

10. Scandalul din familia Șoșoacă continuă. Senatoarea și lidera partidului extremist SOS România, Diana Șoșoacă, i-a transmis soțului său, Silvestru Șoșoacă, să-și „ia labele de pe partid” și l-a amenințat că dacă nu încetează cu declarațiile „va da pe față numele celor care stau în spatele lui”. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Romania, lider la Campionatele Europene de canotaj
Guvernul Cîțu a fost demis. Moțiunea de cenzură a trecut cu un scor istoric – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău