România a depășit 8 milioane persoane vaccinate cu schema completă – Cronica dimineții

1. După mai bine de un an de la debutul campaniei de vaccinare, România a reușit sâmbătă să treacă pragul de 8 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă anti-Covid. (Hotnews)

2. O treime dintre membrii Biroului Naţional al USR au convocat şedinţa forului de conducere pentru duminică, la ora 12.00, pentru a aproba publicarea înregistrării în care Dacian Cioloş a ameninţat cu demisia. La rândul său, Dacian Cioloş afirmă că, statutar, şedinţa ar putea avea loc cel mai devreme luni seară, dar nu se opune şi le-a cerut colegilor de partid să nu conteste demersul. ”Ordinea de zi propusă are un singur punct: ”desecretizarea” ultimei şedinţe de partid în faţa întregului partid, pentru a se vedea dacă am pronunţat sau nu cuvântul demisie”, afirmă Cioloş. Preşedintele USR a cerut să se aprobe publicarea înregistrărilor de la toate şedinţele pe care le-a condus de cât este liderul formaţiunii. (News.ro)

3. Treizeci şi cinci de deputaţi, senatori, europarlamentari ai USR, dar şi fostul ministru Ciprian Teleman au transmis colegilor o scrisoare în care arată că susţin programul propus de preşedintele Dacian Cioloş, care este în acord cu aşteptările membrilor. ”Trecem printr-o perioadă de criză, existând riscul de a sfârşi în irelevanţă, de a deveni un partid-breloc pe scena politică românească”, au transmis semnatarii scrisorii. (News.ro)

Din Cronica de Mediu: România s-a situat pe locul 8 din cele 27 de state membre UE la ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile în anul 2020, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un procentaj de 43,4%, ne-am plasat între Germania (44,7%) și Spania (42,9%) și peste media europeană de 37,5%. Cele mai mari valori s-au înregistrat în Austria (78,2%), Suedia (74,5%), Danemarca (65,3%) și Portugalia (58%). (Cursdeguvernare.ro)

4. Rata de incidență COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti era sâmbătă de 28,21 cazuri la mia de locuitori, conform Direcţiei de Sănătate Publică. Aceasta este cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 atinsă până acum în Capitală. (Hotnews)

5. Avaria care a lăsat fără apă potabilă aproape întreg oraşul Bacău nu a fost remediată nici sâmbătă, așa cum anunțaseră autorităţile locale, iar locuitorii stau de aproape o săptămână fără apă potabilă. (G4Media)

6. Rusia are pregătită aproximativ 70% din puterea de luptă despre care se crede că ar avea nevoie pentru o invazie la scară largă a Ucrainei și trimite mai multe grupe tactice de batalion la granița cu vecina sa, au declarat sâmbătă doi oficiali americani. Oficialii americani nu au furnizat dovezi care să susțină estimările lor cu privire la forțele Rusiei. (Hotnews)

Din Cronica Spațială: O echipă de geochimiști de la Muzeul Național de Istorie Naturală din Franța a descoperit că izotopii de apă prezenți într-un meteorit cu o vârstă apropiată de cea a Sistemului Solar sunt identici cu izotopii de apă existenți astăzi pe Pământ. Descoperirea marchează un nou indiciu că apa a ajuns pe Pământ prin intermediul unor asteroizi care s-au prăbușit pe planetă. (Science Alert)

7. Riscul de deces al persoanelor din Anglia vaccinate cu booster, cauzat de COVID-19, între iulie și decembrie anul trecut, a fost cu 93,4% mai mic în comparație cu persoanele nevaccinate și cu 81,2% mai redus pentru cei care au primit două doze. Datele apar într-un studiu realizat de Oficiul britanic pentru Statistică. (Bloomberg)

8. Regina Elisabeta a II-a, care azi marchează șapte decenii de când este pe tronul Marii Britanii, a anunțat că dorește ca ducesa de Cornwall, Camilla, să aibă numele de „regină” atunci când moștenitorul Coroanei, prințul Charles, va deveni rege. (TheGuardian)

9. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă a fost văzută de 16 milioane de americani, la tv și online, cu 43% mai puțini decât în urmă cu patru ani. (WSJ)

Din Cronica Sportivă: Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea a învins, sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Chambray Touraine Handball, scor 32-27 (12-12), în etapa a IV-a din grupa D a European League. News.ro

10. O tânără din India a fost răpită din fața propriei case, bătută, tunsă și plimbată pe stradă. Mai mulți oameni care au asistat la această scenă au aplaudat și au strigat că trebuie să fie violată. Dintre aceștia, multe erau femei. (Digi24)

Fotografia dimineții vine din Havana, Cuba. Morgan Oliver-Allen:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – facebook catre media: nu ne pasa de voi
Trump afirmă că ar încuraja Rusia să ”facă orice vrea” oricărei ţări NATO care nu plăteşte destul – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău